Pescuitori în ape tulburi şi îmbogăţiţi de război: Cazul coronavirusului

Coronavirusul a ajuns noua ştire a zilei. Atât de prizată încât e şi cea care produce cei mai mulţi prozeliţi, dar şi cei mai mulţi germeni maligni de comunicare fake în spaţiul public.

Şi asta în condiţiile în care ştim foarte puţine: ce experienţă are China (de doar 3 luni), experienţe pe cazuri reduse numeric (doar vreo 150.000 în total, nu toate cartografiate şi studiate egal şi corect) şi cu tulpini diferite ale virusului şi cu mutaţii diverse – unele îi vizează pe cei mai în vârstă în varianta chineză şi italiană, altele îi vizează tineri şi de vârstă medie, în varianta franceză, ne – stabilită încă în varianta britanică şi americană, şi aici cu diferenţieri în funcţie de provenienţa rădăcinii. Plus că schimbări şi mutaţii noi pot apărea oricând. Deci presupuneri, zvonuri, bârfe şi restul panopliei de amplificare a panicii sunt răspândite mai ceva ca molima originară.

Responsabilitate şi decizie în vremuri de criză

Vremurile de criză, cu atât mai mult cele în situaţie de urgenţă, sunt unele speciale. E bine că avem un guvern în deplinătatea funcţiunilor, un preşedinte care şi-a dorit parteneriatul acestui guvern, o clasă politică ce a dat acest guvern care trebuie să treacă România prin criză. Îşi asumă toată responsabilitatea, are şi deplina legitimitate şi are puteri depline şi excepţionale. Am ascultat varianta decretului pentru starea de urgenţă care urmează a fi prezentat în forma finală de către preşedinte la semnare. O variantă foarte bună prin efectul echilibrului din sânul său între nevoia de a stopa epidemia, de a limita contactele sociale, de a gestiona efectele crizei şi, totodată, nevoia ca viaţa să meargă mai departe, ca lumea să fie aprovizionată cu alimente, medicamente şi lucruri uzuale. E un bun început.

Şi comunicarea publică printr-o conferinţă prelungită a premierului prin care ne comunică, răspunzând la toate categoriile de întrebări, care sunt măsurile şi care sunt preocupările, analize în derulare. Nu are răspunsuri la tot, la orice. E premier, nu e gestionar al tuturor zonelor de expertiză. Despre boală vorbesc epidemiologi, medici specializaţi în boli respiratorii şi contagioase, specialişti în ATI, de ce nu. Ca şi cei specializaţi în urgenţe civile şi în decizie în criză. Fiecare pe domeniul său. Dar politicianul responsabil îşi asumă politicile şi măsurile, iar ceilalţi pot desfăşura acţiunile şi pot oferi datele necesare pentru clarificare pe fiecare domeniu în parte.

Legitimitatea şi alegerea/numirea/votul de investitură dau elemente clare de responsabilitate pentru acest guvern. El este cel care va trece ţara prin criză, el este cel desemnat şi votat spre a lua măsurile şi a deconta după criză efectele. E o dovadă şi de curaj, de ce nu, în faţa lipsei alternativelor, dar şi o responsabilitate crescută ce reclamă recursul la toate nivelele de expertiză existente în societate pentru a putea sprijini la traversarea crizei. E un început, dar trebuie ca toate aşteptările publice să fie satisfăcute la nivelul încrederii, expertizei şi meritocraţiei clamate.

Situaţia de criză şi cea de urgenţă reclamă şi un comportament diferit al nostru, al tuturor. Fiecare ştie în domeniul său, fiecare are idei, fiecare ar vrea, poate, ca lucrurile să arate altfel. Dar în situaţia de criză şi mai ales după declararea situaţiei de urgenţă, naţiunea nu poate avea decât un referenţial, cel legitim ales. Ca armata, care nu poate avea decât un comandant. Deci dacă direcţia indicată, recomandările şi limitările sunt pronunţate, pe baza legii, ele trebuie respectate cu stricteţe.

În rest, opinii alternative, păreri şi formule de îmbunătăţire e bine să fie comunicate pe canale nepublice pentru a fi evaluate, cu argumentele necesare, de către decidenţii stabiliţi. Orice controversă publică pune sub semnul întrebării credibilitatea liderilor, şi asta e cea mai gravă problemă în momentele de criză: încrederea publică în cei chemaţi să decidă măsurile excepţionale în momente de criză. E şi o responsabilitate a liderilor să comunice şi să arate că au sprijinul deplin şi că ascultă expertiza la toate nivelurile, pentru a consolida încrederea publică.

Speculanţi, şmecheri şi îmbogăţiţi de război

Ca orice criză, ca şi perioadele de război, imediat apar cei mai egali, dar şi speculanţii şi şmecherii. Cei care cumpără cantităţi enorme din produsele care se cer – dezinfectante, spirt/alcool sanitar, mănuşi, măşti – pe care le revând la suprapreţ. Aţi văzut mostre de comportament de acest fel pe toate televiziunile. Asta nu e afacere. E speculă pură. În plus, comercianţii ridică preţurile la mărfurile care nu se găsesc sau care sunt foarte cerute. Apare clica „îmbogăţiţilor de război” sau viitorilor îmbogăţiţi de criză. Complet lipsiţi de criterii morale, complet neaveniţi, ei sunt cei care determină aberaţiile şi distorsiunile din livrări.

Nu e vorba că şi pornirile interne la nivel social ale populaţiei au dus la amplificarea crizei. Elemente de iresponsabilitate, de această dată socială. Mai întâi, e vorba despre cei care au încălcat regulile, ori au ieşit din carantină şi autoizolare de capul lor, ori nu au spus că au fost în zone de coronavirus, şi care au infectat sute şi mii de oameni pe lângă au trecut. Unii au luat virusul, alţii nu, unii au dezvoltat reacţii, alţii nu. Oricum un comportament criminal şi penal, în orice caz iresponsabil. Mai ales când la mijloc au fost şi medici, şi apropiaţi, şi familia.

Apoi în joc au intrat marii creatori de fake news. Nu numai postări aberante pe social media, dar chiar afirmaţii idioate, panicarde sau complet false în mainstream media. Pe televiziuni. De dragul audienţelor şi excepţionalismului, au fost găzduiţi pe post invitaţi fără discernământ toţi panicarzii, toţi neaveniţii care se pronunţau în orice domeniu, nespecialişti şi fabricanţi de ştiri complet neadevărate, care induceau panica şi creau comportamente de masă contrare limitării socializării.

A fost cazul multiplelor falsuri: blocarea Bucureştiului; virusul se ia prin aer, deci nu deschideţi ferestrele; vor fi raţionalizate alimentele; intră armata pe străzi – şi cu imagini de deplasări de trupe pentru alte exerciţii şi din alte motive. Toate falsuri, la fel de criminale ca şi comportamentele celor ce nu respectau regulile pentru că panica e cea care blochează efectele acţiunilor de limitare a crizei, eficienţa lor, şi amplifică, din contra, comportamentele de răspândire a virusului.

De exemplu: datul buzna în magazine pentru a le goli. Asta a determinat o creştere a apropierii sociale şi a numărului de oameni prezenţi în spaţii închise, publice, care au pus mâna pe produse similare. O formă de amplificare a distribuţiei virusului, şi nu una de limitare, izolare, menţinere a distanţei sociale. Un alt exemplu: datul buzna şi golirea bancomatelor de cash. În loc să utilizăm fiecare cardul propriu, vehiculăm cash-ul, adică banii, care merg din mână în mână şi sunt cei care distribuie cel mai bine virusul. Toate acestea sunt elemente ce au fost tratate şi trebuie contracarate de către oficiali, de la asigurări şi garanţii oferite populaţiei că există suficiente produse - filmarea depozitelor pline şi asigurări că sunt de toate cele - şi că există susţinerea financiară a băncilor şi companiilor, dar şi multiple alte măsuri economice în viitoarele 3-6 luni până la traversarea crizei.

O criză despre care nu ştim dacă este sau nu sezonieră, dacă venirea primăverii/verii, temperaturile înalte şi ultravioletele ajută la încheierea crizei şi a epidemiei. O criză care, iată, cum o arată cazurile din China, poate reveni. Pentru că e vorba despre un efort global, nici măcar numai european, chiar dacă unii s-au grăbit să închidă graniţele proprii. Până la urmă se produc două procese: mai întâi unul de tipul traficului normal de persoane, care aduce coronavirusul din exterior, pe care nu-l putem opri într-o lume globalizată prin ziduri şi izolare, dar prin măsuri corecte de carantină şi autoizolare; după datele existente, acesta aduce Covid – 19, dar e responsabil pentru doar 15% din îmbolnăviri(vezi statistica chineză) restul de transmisiuni în interiorul comunităţii e responsabil pentru 85% din cazuri. Apoi, chiar dacă s-a terminat vârful, reducerea carantinei sau eliminarea prea devreme poate readuce boala. De aceea e un efort global, toţi trebuie să respecte regulile pentru a nu mai izbucni vreodată şi a putea fi controlat.

Critica şi comunicarea în vremuri tulburi

Suntem societăţi deschise, democratice, înclinate spre colaborare şi interdependenţe multiple, cum e normal. Lanţurile de furnituri sunt globale, a bloca o activitate în China se repercutează de jur împrejurul lumii. Iar autarhia, izolaţionismele şi măsurile autoritare şi draconice nu vor da rezultate (o să vedem numărul de cazuri de coronavirus în Coreea de Nord, în condiţiile în care s-a ordonat împuşcarea celor ce se apropie de frontiera comună cu China).

În contextul democraţiei, opiniile sunt diverse, argumentele sunt diferite, există strategii alternative şi critica pentru măsurile care nu convin sau care limitează drepturi, libertăţi sau comportamente. Dar în condiţii de criză, cu atât mai mult în condiţiile unei stări de urgenţă decretată, lucrurile iau o altă turnură. Autoritatea statului are mai mare posibilitate de control inclusiv pe opiniile vehiculate în spaţiul public, şi posibilităţi de a limita sau ignora critica.

Dar cel mai important este acţiunea responsabilă a tuturor de a evita critica publică. Există probleme şi lucruri care ne afectează, avem variante de comunicare către autoritate direct, putem avea opinii diferite, dar doar autorităţile într-un stat au cunoaşterea, informaţiile şi datele necesare pentru a putea reacţiona. Numai ele pot să ia măsurile potrivite. Ele sunt şi cele care răspund. Şi vor plăti, au deplina responsabilitate a acestor măsuri.

A critica azi deschis autoritatea în momente de criză sau în timpul stării de urgenţă creează probleme de credibilitate decidentului în criză. Or încrederea în decident şi respectarea strictă a recomandărilor şi indicaţiilor date, respectarea regulilor sunt cruciale pentru a putea traversa împreună o criză de această factură. Nu e doar o criză pe care o pot gestiona autorităţile statale, ci o fac împreună cu autorităţile locale, cu societatea şi cu toţi cetăţenii. Asta e formula clasică de rezilienţă societală pentru a putea combate o asemenea pandemie.

Or în asemenea condiţii a începe cu mofturi privind mersul sau nu cu izolate la spital sau a emite critici – fie ele şi întemeiate, de ce nu – asupra unor decizii ale autorităţii subminează credibilitatea, autoritatea şi legitimitatea măsurilor. Încă o dată, în momente de criză şi în situaţie de urgenţă e contextul cel mai grav. Şi e inacceptabil atât legal, cât şi moral. Şi eu am propriile păreri şi idei, chiar critici, poate unele poate întemeiate. Şi eu am considerat că unele măsuri sunt prea rapid luate, cum alţii au considerat că vin prea târziu. Motivele şi argumentele sunt, evident, diferite. Dar odată intrat în faza stării de urgenţe, părerile noastre şi argumentele sunt bune doar pentru evaluările autorităţilor - e important să ajungă acolo şi să fie evaluate şi integrate în măsurile generale - dar cu toţii trebuie să susţinem şi să respectăm măsurile anunţate public. Asta e partea noastră de răspundere în criză. Criticile şi decontul vor veni pentru decidenţi, fiţi siguri, după criză.

Români la coadă la vama Nădlac

Politică şi politicianism: pierderea mutării de deschidere şi tăcerea obligatorie în vârful crizei.

O altă zonă de natură critică este cea politică. În condiţii de criză, în situaţie de urgenţă, lucrurile se schimbă drastic. E de salutat votul cvasiunanim şi responsabil de a vota un guvern pe care Preşedintele l-a asumat ca partener pentru a traversa criza. Cu care, de altfel, a plecat la drum. Ce asumare mai clară de responsabilitate comună ar trebui să fie dată ca întreaga clasă politică să respecte acest fapt şi deciziile care decurg din actul guvernării în criză? Avem guvern, avem autoritate legitimă, e la mutare şi pe el în urmăm astăzi, în criză, cu strategiile şi propriile abordări. Că suntem sau nu de acord cu măsurile luate.

Există şi pescuitori în ape tulburi: politicieni de duzină, ca şi îmbogăţiţii de război şi în criză, care încearcă să profite în aceste momente, pe seama emoţiei publice sau a situaţiei dificile. A marca opoziţia deplină în vremuri de criză, a anunţa măsuri sau politici alternative în criză sau în situaţii de urgenţă este o copilărie, în afara faptului că e o manifestare de iresponsabilitate, care va fi sancţionată electoral. Orice speculare politicianistă a crizei nu are sorţi de izbândă, din contra, lupta politică trebuie pusă între paranteze în această perioadă. Deconturile vor urma, fiţi siguri.

Cine-şi asumă responsabilitatea trecerii unei ţări prin criză, mai ales prin cea curentă, îşi asumă costuri enorme. În această criză vor fi nenumăraţi perdanţi, multe victime, o situaţie economică complicată şi o prăbuşire a încrederii publice în conducători, oricare ar fi ei. Să ne amintim că Winston Churchill a trecut Marea Britanie victorioasă prin cel de-al Doilea Război Mondial şi a pierdut alegerile imediat după capitularea Germaniei naziste. Niciodată cei care gestionează crize nu sunt fericiţi. Dar şi cei care speculează sau încearcă să profite politicianist în criză sunt sancţionaţi de public. Oamenii mor, alegătorii suferă, votanţii au pierderi enorme în criză şi politrucii de partid se bat pentru voturi şi imagine. Niciodată un asemenea comportament nu va fi acceptat. Uitaţi-vă la reacţiile la propunerile lui Tudor Ciuhodaru care a încercat, populist, să valorifice pe planul imaginii statutul său de medic de urgenţă. Şi ce reacţii a stârnit.

Mai avem o altă categorie de lideri, şi nu mă refer numai la România, care au găsit cu cale să facă politici populiste, naţionaliste, autarhice şi anti-europene chiar azi. În plină criză. Unii atacă diaspora pentru că vine acasă. (Apropo, vin cei care nu au locuri de muncă stabile, nu-şi pot permite să trăiască în Italia, erau zilieri sau la negru.) Vin şi cei care au rude în ţară care nu se pot descurca fără ajutorul lor. Sunt toţi cetăţeni români şi îndreptăţiţi să vină acasă. Cu respectarea regulilor stabilite pentru oricine vine din zona roşie, carantina.

A folosi momentul spre a anunţat că a murit UE, că trebuie închise graniţele, că regulile UE sunt împotriva noastră şi duc la răspândirea virusului prin libera circulaţie, toate sunt aberaţii. Ca şi politicile populiste, naţionaliste radicale, extremiste de tot felul. Oamenii respectivi nu au realizat că asta e o boală cu care nu ne putem lupta decât împreună. Cu toţi europenii, cu toată omenirea. Virusul nu ştie de frontiere, lumea circulă oricum, iar în privinţa măsurilor, e de ajuns ca ele să nu fie luate peste tot pentru a reveni din nou peste tot. Putem reuşi doar împreună, la nivel global, la nivelul întregii omeniri.

Deci contează şi efortul comun de a găsi un vaccin cât de repede, contează şi experienţa comună şi a ţărilor care au traversat criză – China, Coreea de Sud, Japonia, Taiwan, Hong Kong (care au şi experienţa veche a SARS şi multe s-au descurcat foarte bine) – şi cooperarea cu statele europene – Germania unde se produc aparate respiratorii, Italia unde avem (ca şi în Spania) o diaspora importantă, care trebuie susţinută şi respectată, dar şi cu lecţiile învăţate din combaterea crizei, UE în sine - cu măsurile sale ca de luni 16 martie să achiziţioneze în regim de urgenţă teste de coronavirus suficiente pentru întreaga Europă şi aparate respiratorii, deopotrivă. Primul respondent la criză e statul, UE vine complementar cu lucrurile pe care le poate face, inclusiv cu viitorul sprijin economic şi relativizarea regulilor pentru a trece şi statele europene, şi economia prin criză. Cum spuneam, autarhia şi închisul în spatele graniţelor naţionale, respectiv discursul contra străinilor şi a diaspora care „aduce virusul”, sunt o inepţie majoră, o aberaţie inacceptabilă, sancţionabilă în cel mai dur sens. Drumul acesta îl parcurgem împreună, oricât de greu şi complicat ar fi. Costurile le vom vedea după. Inclusiv pe cele politice. Pe care le încasează întotdeauna decidentul în criză.