Personalităţi din toată lumea, la cea de-a 90-a aniversare a preşedintelui israelian Shimon Peres

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Shimon Peres, preşedintele Israelului.  FOTO: Reuters
Shimon Peres, preşedintele Israelului.  FOTO: Reuters

Personalităţi din toată lumea, oameni politici, artişti, oameni de ştiinţă şi afacerişti au venit la Ierusalim să participle la petrecerea aniversară a preşedntelui Israelului, Shimon Peres, care urmează să împlinească 90 de ani.

Din toate colţurile lumii au fost trimise telegrame, felicitări, şi ziarele cele mai importante i-au luat interviuri ca să afle intenţiile şi aşteptările acestui excepţional negociator, promotor al păcii şi înţelegerii cu palestinienii, om politic de succes care nu cunoaşte expresia “nu se poate”.

Partea interesantă este că ziua de naştere a preşedintelui israelian este în august. Dar el a avansat aniversarea, voind să profite de prezenţa la Ierusalim a numeroşilor demnitari din întreaga lume, care participă la Conferinţa Preşedinţilor, ţinută la Universitatea Ebraică din Ierusalim.

Manifestarea va dura câteva zile şi printre invitaţii de marcă figurează fostul preşedinte american, Bill Clinton, fostul preşedinte sovietic, Mihail Gorbaciov, fostul premier britanic Tony Blair, prinţul Albert de Monaco, dar şi Barbra Streisand, Robert de Niro sau Sharon Stone. Bineînţeles, au fost de faţă membrii guvernului israelian în frunte cu premierul Benjamin Netanyahu, care, potrivit presei israeliene, s-a pierdut printre atâtea celebrităţi.

A fost o serbare grandioasă, cu mult fast, lume bună, evocând oarecum stilul nord-coreean, scria “Haaretz”. Deschiderea festivităţilor a fost făcută de Barbra Streisand, urmată de un video despre viaţa sărbătoritului, iar primul „mazel tov” („La mulţi ani”) a fost rostit de Tony Blair. Bill Clinton a declarat că Peres este „Einstein-ul social al lumii”.

Şi dacă a existat o părere generală pozitivă despre calităţile şi performanţele lui Peres de-alungul timpului, despre calităţile sale umane care îl fac unul dintre cei mai iubiţi oameni politici din Israel, opinia publică nu s-a abţinut să califice drept „o extravaganţă cam scumpă” să-şi organizeze aniversarea odată cu Conferinţa Preşedinţilor, care a costat 11 milioane de dolari şi că în Israel, care abia a adoptat un buget de austeritate, sunt mulţi oameni săraci.

Dar lumea a petrecut până-n zori şi petrecerea s-a terminat cu cuvintele preşedintelui care a spus că „a meritat să trăiesc până la 90 de ani ca să o aud pe Barbra Streisand cântând”.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite