Personalităţi intrate în dizgraţie: dispariţii stranii din arhivele istoriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mass-media din Coreea de Nord, recunoscută pentru informaţiile modificate potrivit cerinţelor guvernului totalitar de la Phenian, nu a întârziat foarte mult până când a început să-l elimine pe unchiul executat al liderului Kim Jong-Un din toate materialele de presă şi documentele din ţară. Nord-coreeanul nu este singurul exemplu de oficial căzut în dizgraţie, asmeena lui fiind o suită de personalităţi aproape şterse din istorie.

De-a lungul timpului, diverse personalităţi recunoscute pentru puterea încredinţată de liderii politici şi pentru influenţa de temut, au fost renegaţi tocmai de aceia care i-au ridicat pe culmile succesului, dovezile ulterioare demonstrând că vieţile lor au fost întrerupte brusc, lăsând loc de interpretare.

Publicaţia „Business Insider” a întocmit o listă cu cele mai proeminente personalităţi care au reuşit să intre în dizgraţiile liderilor vremii, deşi nici până astăzi nu sunt cunoscute multe dintre motivele care le-au adus sfârşitul.

Nikolai Yezhov – şeful poliţiei secrete în timpul lui Iosif Stalin

Istoricii de artă chiar l-au supranumit „Comisarul Dispărut”, descoperind că fusese şters din fotografii după execuţia sa. Remarcându-se drept unul dintre cei mai loiali susţinători ai lui Stalin, Yezhov avea responsabilitatea de a organiza şi de a supraveghea arestările în masă şi execuţiile disidenţilor, fie că aveau acuzaţii fondate sau nu.

În mod ironico-tragic, Yezhov a sfârşit în acelaşi mod precum cei pe care i-a trimis la moarte la rândul său: a fost arestat, torturat, judecat pentru mai multe capete de acuzare, printre care spionaj şi trădare. A fost executat prin împuşcare pe 4 februarie 1940.

image

Joseph Goebbels – ministrul propagandei în timpul lui Adolf Hitler

Hitler l-a transformat pe Goebbels în mâna sa dreaptă, acesta din urmă fiind un antisemit virulent şi un orator talentat. Datorită calităţilor sale excepţionale, Goebbels a fost numit şeful Ministerului propagandei şi a primit însărcinarea importantă de a menţine moralul ridicat al armatei şi al populaţiei. Mai mult, germanul a fost ales printre apropiaţii Fuhrerului care trebuiau să-i incinereze cadavrul după sinucidere.

Însă ascensiunea lui Goebbels a fost întreruptă brusc, fără să ştim nici în ziua de astăzi care a fost greşeala sa fatală. El a fost şters din celebra fotografie din 1937 a regizoarei de film Leni Riefenstahl.

image

FOTO Youtube/ITN

Lev Trotski – revoluţionar bolşevic

Trotski a cunoscut o ascensiune impresionantă la începuturile existenţei Uniunii Sovientice, fiind mai întâi comisar al Poporului şi culminând ca fondator şi prim comandant al Armatei Roşii. El s-a aflat iniţial de aceeaşi parte a baricadei alături de Iosif Stalin, însă cei doi au ajuns să se lupte pentru putere, iar Trotski a fost învins.

Restul vieţii sale a urmat un parcurs din ce în ce mai obscur. El a fost exilat şi în cele din urmă a fost ucis în Mexic de un agent sovietic.

image

FOTO Wikimedia Commons

Bo Gu – lider al Partidului Comunist Chinez

Bo Gu, al cărui nume real a fost Qin Bangzian, a avut în propriile mâini responsabilitatea uriaşă a conducerii partidului, încredinţată de liderul chinez Mao Zedong.

Însă a căzut victima unor erori de comunicare în timpul Marşului cel lung, când armata comunistă aproape că a fost compromisă definitiv de trupele partidului Naţionalist al Chinei, aflat în opoziţie cu Partidul Comunist.

Sursele istorice au sugerat mai multe posibile cauze, însă nu au fost clarificate încă motivele exacte care l-a determinat să intre într-un con de umbră şi care au dus la ştergerea sa din fotografii.

image

FOTO Flick/Kim Scarborough

Grigori Nelyubov – cosmonaut sovietic

Nelyubov a devenit o adevărată celebritate în Rusia după ce a fost acceptat în rândul cosmonauţilor din primul detaşament de astronauţi al Rusiei.

El a fost a treia sau a patra persoană care a ajuns în spaţiu, deşi există unele zvonuri mai mult sau mai puţin fondate, potrivit cărora ar fi fost prima persoană care a pătruns în spaţiu.

Însă a fost dat afară din programul spaţial sovietic, din cauza problemelor sale cu alcoolismul. Ulterior, autorităţile s-au mobilizat şi au şters referinţele despre Nelyubov din documentele oficiale.

 FOTO Youtube

image
În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite