Persecuţia creştinilor în lume - indicele global 2017

În această zi de mare sărbătoare a creştinătăţii, este de datoria noastră să amintim că, acum, în lume, există oameni care suferă martiriul pentru credinţă, persecutaţi, întemniţaţi şi adesea condamnaţi la moarte pentru că sunt creştini practicanţi.
În timp ce creștinii sint tocați, în țările creștine se impun legi care sa ne condamne atunci când criticam islamul. Iar cel mai mare dușman al tuturor nemusulmanilor sînt musulmanii și ateii. Probabil se repeta istoria creștinismului din primii 300 de ani după Iisus și noi ne prefacem ca nu vedem.
in turcia au inchis 15 biserici in zona de sud est doar in ultimul an - iar in istambul patriarhia constatinopolelui nu are voie sa is foloseasca scoala lor de preoti bizantini -adica nu or sa mai existe preoti greci curand neavand scoli - scoala patriarhiei e cu lacat de 10 ani pusa de catre islamistii de la putere turci, in franta muslimii din arabia saudita cumpara biserici catolice si le transforms in chiciti ce - politicenii europeni trebuie trecuti prin tribunale
Atata timp cat din gura autoritatilor BOR nu iese decat vitriol, ura, ignoranta, prostie, se amesteca in votare, influenteaza aparatul educational, aparatul de justitie... nu poti nici macar in gluma sa faci o pledoarie pentru "saracutii crestini". "crestinii" sunt niste oi fara de capatai care actioneaza in turma sub biciul autoritatilor sa persecute, sa izoleze, sa judece, sa priveasca de sus. Prin comparatie nu sunt mai breji decat alte persoane indoctrinate in alte religii. Sunt toti o apa si un pamant si se manifesta la fel. Specificul religiei lor este doar un vehicul pentru aceeasi boala din vechime a omenirii, prostia si rautatea.
e interesant ca tabara ``adversa`` de filozofi socialisti nu da nastere decat la pedofili, lasi si neoriginali te recunosti ?
"...in franta muslimii din arabia saudita cumpara biserici catolice si le transforms in chiciti ce..." "Din pristolul de la Roma sa dau calului ovaz".
Nu te supara dar si in randul clericilor sunt multi , prea multi care practica pedofilia, sunt homosexuali si sunt practicanti ai altor pervresiuni sexuale.vezi scandalul din Biserica catolica. In cea crestin ortodoxa se pune capac pe oala in fierbere multe din aceste practici fiind ascunse si acceptate tacit.
Categoric
Politicienii europeni trebuiesc judecati la Nurnberg la fel ca si criminalii nazisti
Comentariu neaprobat.
Pai sunt tot felul de indivizi acolo, dupa modelul calului troian, pentru a decredibiliza Crestinismul Apostolic Originar