Periplu european la Marile Curţi ale Rusiei şi Chinei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

După multiple tensionări succesive, ţesătura relaţiilor transatlantice pare să fie supusă acum unui proces de diluare sau, în orice caz, este intrată în penumbra unei ameninţări privind funcţionarea ei corectă în viitor.

Context în care cele două ţări componente ale motorului dezvoltării europene au decis, în oarecare urgenţă, că a venit momentul reluării procesului de clădire a marilor punţi către mari pieţe externe, altele decât cea americană. Pieţe care, la rândul lor, din motive oarecum diferite, sunt acum tensionate la maximum de diferendele provocate de politica imprevizibilă a Preşedintelui Trump.

Nu mai e vorba despre schimbări masive pe frontul bătăliei ideologice, aşa cum fusese odinioară cazul în perioada Războiului Rece. Acum e vorba, exclusiv, despre bani, despre acces la pieţele actuale şi la cele care se conturează ca extrem de ofertante în viitor, Africa spre exemplu, dar şi asigurarea unui loc la masa unde, în acest moment, se redesenează structura peisajului geopolitic, inclusiv hărţile zonelor de influenţă. La modul cel mai radical (sau din ce în ce mai radical), discuţia se poartă în termeni de supravieţuire naţională. Dar şi pentru , ca, pe această nouă hartă de putere, fiecare dintre jucătorii ce vor rămâne finalmente în picioare şi ca atare admişi în formatul final de negociere, să poată primi nişte garanţii de acces unic sau partajat conform unui grafic de nivel de influenţă foarte precis, exact pe principiul iniţial agreat la Yalta. Accesul înseamnă exploatarea resurselor actuale dar, şi asta se negociază în acest moment, posibilitatea părţilor de a intra sau, eventual, de a utiliza în comun conform procentajelor decise prin noile tratate, acele zone unde au fost identificate zăcăminte de materii prime foarte speciale, cele de care va fi nevoie în industriile viitorului. Pe de altă parte, este nevoie de o nouă încadrare juridică (cu noi garanţii reciproce juridice, bilaterale sau multilaterale) care, în contextul retragerii SUA din atât de multe acorduri internaţionale şi a deciziei lui Trump de a impune şiruri de sancţiuni conform viziunii sale protecţioniste, să genereze un nou sistem de acorduri de liber-schimb. Acorduri deja definite drept „comprehensive şi strategice“.

Dar, dincolo de asta, cred că trebuie urmărită cu mare atenţie cealaltă ţesătură strategică la care se lucrează în acest moment, cu posibile enorme implicaţii politice şi de securitate pentru timpul care urmează. Nu cred că este vorba despre niciun fel de exagerare căci se rostesc acum de către actorii occidentali vorbe cum nu s-au mai auzit în Europa după cel de-Al Doilea Război Mondial şi care ar putea, la limită, să fie semnalul unei rebalansări a viziunii strategice a principalelor economii ale Europei. Rebalansare care să însemne şi o debalansare corespunzătoare a relaţiei transatlantice, acum când capătă din ce în ce mai mult contur politica hiper-protecţionistă promisă de Donald Trump, inclusiv prin penalizarea severă a intereselor economice europene?

Posibil. În orice caz, o asemenea perspectivă i-a îngrijorat atât de tare pe liderii Germaniei şi Franţei, încât au început un periplu istoric, nemaivăzut prin dimensiunea mizelor aflate în joc, înspre Marile Curţi ale Rusiei şi Chinei. Refăcând, deloc simbolic, vechiul Drum al Mătăsii în condiţiile în care se pare că perspectiva supravieţuirii pieţelor europene ar putea să fie legată într-o proporţie deloc neglijabilă de proiectul Noului Drum al Mătăsii dublat de accesul la resursele şi la imensa piaţă de desfacere a Rusiei.

Fireşte, trebuia îndeplinită condiţia esenţială, adică, pe de o parte, trebuia confirmată victoria prin alegeri democratice şi recunoscute internaţional a tuturor dintre protagonişti şi, pe de altă parte, trebuia să se vadă dacă Donald Trump avea sau nu să avanseze pe drumul promis în campania sa electorală şi să iasă din acordurile comerciale internaţionale şi să denunţe acordul nuclear cu Iranul.

Acum că toate acestea sunt certitudini şi în aşteptarea deciziei americane privind taxe protecţioniste împotriva exporturilor europene de oţel, aluminiu şi producţiei sectorului maşini şi piese de schimb (autoturisme şi camioane) liderii Franţei şi Germaniei au iniţiat ceea ce s-ar putea concretiza destul de rapid cu două mari acorduri de liber schimb cu Rusia şi China.

Dar nici măcar asta nu e totul. Aş dori să vă atrag atenţia asupra a ceea ce spunea Emmanuel Macron la Sankt-Petersburg:

„Respect rolul întărit pe care Rusia şi-l conferă în mediul său ambiant regional şi pe plan internaţional, cu deosebire în Orientul Apropiat...iar asta trebuie să vină împreună cu asumarea mai mare de responsabilităţi.“

Asta nu s-a mai spus până acum şi încă nici nu ştim ce poate foarte bine să însemne pe viitor. Cel mult, în ce priveşte Orientul Mijlociu putem înţelege că se dă un semn foarte clar că în ce priveşte procesul de pace în Siria, Macron propune o recunoaştere a rolului Rusiei (exprimat prin "Procesul Astana", alături de Turcia şi Iran) combinându-l cu cel propus de aşa-numitul "small group" al Coaliţiei internaţionale împotriva DAESH din care fac parte Australia, Bahrein, Belgia, Canada, Danemarca, Egipt, UE, Franţa, Germania, Irak, Italia, Iordania, Kuweit, Noua Zeelandă, Olanda, Norvegia, Quatar, Arabia Saudită, Spania, Turcia, Emiratele Arabe Unite, Marea Britanie, SUA şi ONU (cu statut de observator

Dar este evident că Macron (ca şi Merkel la Moscova şi apoi la Beijing) sunt acum în cursa contra-cronometru pentru a se asigura că, în cazul unei crize reale majore economice cu SUA vor putea avea acces la pieţele rusă şi chineză. Iar răspunsul primului ministru chinez a fost imediat, promiţând că "porţile pieţelor chineze se vor deschide şi mai lar până acum", iar oamenii de afaceri francezi au început deja să semneze contracte cu parteneri ruşi, inclusiv cu companii din Crimeea...

Acestea sunt realităţile momentului. Cum se vor articula ele în ceva mai mult, asta este aproape imposibil de prevăzut deoarece intrăm într-un domeniu al conjecturilor cu mult prea multe variabile. Sigurele lucruri certe sunt deocamdată incertitudinile care încep să apară în ce priveşte alianţele acestea noi care, toate, sunt alianţe ale supravieţuirii economice, fie naţionale, fie pe sistem de alianţe, precum Uniunea Europeană atâta timp cât va fi susţinută de unitatea marelui său motor franco-german, singurul în mod real funcţional şi performant.

Pot să urmeze şi alte alianţe tocmai în ideea de a se respecta criteriul competenţelor şi performanţelor reunite, acordând astfel prioritate absolută de dezvoltare unei super-eurozone şi relaţiilor sale privilegiate cu Rusia şi China dar şi intrând în combinaţia acum câştigătoare ruso-turco-iraniană care controlează Siria şi spaţiile sale conexe?

Noi pe unde suntem în aceste raţionament prezent şi în desenele sale de perspectivă? Ce negociem? Cu cine? Mai întâi însă, poate ar trebui să stabilim cine dă un răspuns în România pe aceste teme fundamentale. Apoi să trimitem  mesajul către unul dintre destinatari. Să vedem când, dacă şi cum ne va răspunde. La modul realist, e tot ce putem face. Şi tot ar fi bine.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite