Pe timp de Pandemie, capul tuturor răutăţilor nu mai este George Soros, ci Bill Gates, în ochii complotiştilor

Pe timp de Pandemie, capul tuturor răutăţilor nu mai este George Soros, ci Bill Gates, în ochii complotiştilor

Cofondatorul Microsoft, Bill Gates

Bill Gates i-a luat loc lui Geroge Soros şi a devenit noua „păpuşa voodoo“ a conspiratorilor pe Internet. Bill Gates „a creat Covid-19“, doreşte „depopularea Pământului“, „implantarea de microcipuri populaţiei“. Acestea sunt cele mai răspândite afirmaţii false împrăştiate de milioane de ori de adepţi ai teoriei conspiraţei pe Internet.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
 Co-fondatorul Microsoft şi unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume, care a devenit filantrop, este „un fel de păpuşă voodoo în care complotiştii din toate părţile lumii înfig ca pe nişte ace diversele lor teorii“, a declarat pentru  AFP Rory Smith, director de cercetare la First Draft, o reţea mass-media care conduce proiecte împotriva dezinformării. O „sperietoare“, spune Whitney Philips, de la Universitatea Americană din Syracuse, despre miliardarul american, angajat de douăzeci de ani prin intermediul Fundaţiei Gates în campaniile de vaccinare şi lupta împotriva epidemiilor. 
 
Printre altele, un videoclip în limba engleză care îl acuză, printre altele, că ar vrea „să elimine 15% din populaţie“ prin intermediul vaccinurilor şi a implantului de microcipuri, a obţinut aproape două milioane de vizionări pe YouTube în mai puţin de două luni! Aceste acuzaţii au „explodat“ între ianuarie şi aprilie, notează Rory Smith, în asemenea măsură încât, potrivit „New York Times“, dezinformarea în limba engleză care îl vizează pe Bill Gates este acum cea mai virală din toate informaţiile referitoare la Covid-19, care a făcut peste 300.000 de morţi în întreaga lume. Prezente în toată lumea şi în multe limbi, aceste postări pot fi găsite pe Facebook, Twitter, Instagram, WhatsApp sau pe forumurile 4chan, Reddit etc.
 
Cu citate şi videoclipuri deviate, decontextualizate, fotomontaje, scurtături înşelătoare, aceste publicaţii îl acuză că doreşte să ofere un vaccin otrăvit africanilor, că a paralizat sute de mii de copii, că deţine OMS, că ne foloseşte creierul pentru a crea criptomonede sau chiar că este... satanist.
 
Dacă multe astfel de postări circulau deja înainte de pandemia noului coronavirus, afirmaţiile care îl vizează pe Bill Gates au un lucru în comun: îl acuză că vrea să profite de pandemie ca un „profitor de război“, că doreşte înrobirea lumii sau să se îmbogăţească vânzand vaccinuri. „Aceste teorii pot reduce încrederea oamenilor în organizaţiile de sănătate şi să ducă la scăderea ratelor de imunizare, ceea ce este îngrijorător“, subliniază Smith.
 
„Pentru că a criticat administraţia Trump, pentru că este un magnat al tehnologiei devenit filantrop, un promotor fervent şi finanţator al vaccinării, cofondatorul Microsoft este ţapul ispăşitor perfect pentru o criză, care este la intersecţia tehnologiei şi a ştiinţei medicale“spune cercetătoarea Kinga Polynczuk-Alenius, pe un blog al Universităţii din Helsinki. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările