Pe greşelile Iranului, Statele Unite construiesc coaliţia anti-iraniană

Donald Trump

Comunitatea internaţională a fost complet reticentă la acţiunile voluntariste ale preşedintelui american Donald Trump legate de Iran. Retragerea din Tratatul JCPOA, tratatul nuclear din 2015, a fost condamnată şi sancţionată de toată lumea, China, Rusia, alături de Marea Britanie, Franţa şi Germania rămânând în acord.

Totuşi, aplicarea practică s-a dovedit imposibilă odată cu eliminarea pas cu pas, până la început de mai curent, a tuturor excepţiilor acordate de SUA la exporturile iraniene de petrol, pentru că orice companie serioasă vrea să facă afaceri cu SUA şi marile companii ale lumii în loc să facă cu regimul Ayatollahilor, atunci când e constrânsă să aleagă.

Apoi a venit episodul doborârii dronei americane şi a perspectivei retalierii cu lovituri de la distanţă asupra centrelor de supraveghere şi complexelor de rachete iraniene care au doborât drona deasupra apelor internaţionale. Lumea a privit oripilată perspectiva escaladării tensiunilor şi căderii în conflict între SUA şi Iran. Şi evitarea acţiunii, o decizie luată în ultimele 15 minute înaintea atacului de către Donald Trump, a fost salutată, pe de o parte, dar anunţul a arătat cât de aproape am fost de război în Golful Persic.

Iată însă că ultimele greşeli neprovocate ale Iranului au împins într-o nouă realitate această aversiune pentru implicarea în conflicte de orice fel a lumii. Pentru că atacurile la petrolierele mai multor state în Golful Oman, în mai şi iunie – atacuri de care a fost acuzat Iranul care a negat – apoi ieşirea Iranului din condiţiile Acordului nuclear JCPOA prin depăşirea cantităţii de uraniu îmbogăţit la 3,67% şi îmbogăţirea la 4,5% concentraţie, cu perspectiva anunţată de a ajunge la 20% - fapte confirmate de Agenţia Internaţională de Energie Atomică - în fine, ameninţările cu distrugerea Israelului – care e în raza de acţiune a rachetelor iraniene, dacă SUA atacă Iranului, urmând ca Israelul să fie distrus în 30 de minute, ne spune un deputat relevant iranian - ca şi ameninţarea cu distrugerea bazelor americane din Golf, cum a ameninţat un înalt demnitar al Gardienilor Revoluţiei Islamice, toate aceastea au schimbat raportul de forţe şi obligă la reacţii.

Într-adevăr, Teheranul se redefineşte singur drept băiatul rău al sistemului internaţional, nu numai din Golf, prin dorinţa sa de a accede la arma nucleară sau ameninţarea cu distrugerea bazelor sau statelor din Golf dacă e atacat, dar mai ales ameninţarea de a bloca strâmtoarea Hurmuz, dacă nu poate exporta petrol, intră în categoria actelor reprobabile, ce determină reacţie internaţională. Toate statele semnatare ale JCPOA nu pot rămâne indiferente, Iranul acuzând şi Europa că nu a găsit soluţii alternative pentru a-i rezolva situaţia.

Încălcarea dreptului internaţional în locul negocierii unui nou acord care să consemneze angajamentul său în respectarea acordurilor internaţionale e de neînţeles. Deci Iranul alege să încalce neproliferearea nucleară şi să îmbogăţească uraniul în loc să accepte renegocierea acordului nuclear care ar mai adăuga la acest angajament, în partea sa, neamestecul în treburile interne ale statelor Orientului Mijlociu şi ale Golfului, prin intermediari şiiţi în războiul sectar, şi angajarea în blocarea cercetării rachetelor cu rază medie şi lungă, odată ce are capabilităţi cu rază scurtă spre medie cu care se poate apăra. Varianta contrară ar fi ofensivă, şi nu văd cum s-ar apăra Teheranul de rachete ofensive, care oricum nu ating SUA, ci Europa. În rest, pentru regiune, are deja toate capabilităţile defensive necesare.

Ameninţarea în plus cu blocarea strâmtorilor unde trec 4 milioane de barili de petrol pe zi, o cincime din transportul mondial de petrol, aduce un alt balast de neconformare la angajamentele internaţionale, care atârnă la dosarul internaţional. De aceea începe să se contureze noua coaliţie de voinţă condusă de SUA în Golf şi strâmtoarea Hormuz, precum şi în Bab El Mandeb, acolo unde SUA aduce comanda şi controlul, dar şi trupele de reacţia directă, iar statele sunt invitate să-şi aducă capabilităţi pentru a asigura libertatea de mişcare şi navigaţie pentru propriile vase şi însoţirea acestora în regiune.

Decât să aruncăm lumea în aer, printr-un atac direct asupra Teheranului - şi din cauza îmbogăţirii nepermise de uraniu - mai bună este o variantă politică şi relativ rezervată a constrângerilor bazate pe sancţiuni şi embargo.

Iranul, susţinut de Rusia, cu precădere, susţine că e vorba despre o blocadă a sa – dar şi a Yemenului – menită să realizeze ţinta SUA zero petrol exportat de către Teheran. Asta ar duce la implozia şi colapsul regimului Ayatollahilor. Mai mult, recenta arestare a două vase cu petrol iranian, unul sub pavilion panamez, altul sub pavilion ucrainean, în apropiere de Gibraltar, de către Marea Britanie, respectiv în Canalul de Suez, de către Egipt, când ambele erau în drum spre Siria, arată dorinţa de abordare integrată a tuturor crizelor de către SUA împreună cu comunitatea internaţională, chiar dacă noua coaliţie se aşteaptă să crească pas cu pas, ea pornind de la SUA, Marea Britanie, statele din Golf, Egiptul, Israelul şi, cel mai probabil, statele ce importa petrol din Golf, Japonia, Coreea de Sud, dar şi statele europene.

Mai mult, aceste sancţiuni şi eventualul embargou şi o blocadă în largul coastelor iraniene şi yemenite, dacă ele se vor referi şi la navele iraniene cu petrol ce doresc să iasă din Golf, înlocuiesc cu un instrument liberal, sancţiunile, un atac asupra Iranului. Astăzi, statele europene – mai puţin Marea Britanie – par să respingă aceste gesturi, dar evoluţiile şi ameninţările iraniene au slăbit profund frontul împotriva declanşării unei operaţiuni care să readucă Iranul la masa negocierilor şi respectării angajamentelor sale şi a regulilor internaţionale fără luptă, fără declanşarea unui război, fapt ce va determina reflectarea de două ori a europenilor la această perspectivă.

Decât să aruncăm lumea în aer, printr-un atac direct asupra Teheranului - şi din cauza îmbogăţirii nepermise de uraniu - mai bună este o variantă politică şi relativ rezervată a constrângerilor bazate pe sancţiuni şi embargo. Şi totul pentru ca Teheranul să negocieze redeschiderea pieţelor respectând şi celelalte solicitări americane, care sunt împărtăşite deja de comunitatea internaţională. Cine ar înţelege de ce refuzi aceste negocieri şi respectarea regulilor jocului, împingând lumea spre război? De aceea cred că astăzi coaliţia anunţată de preşedintele Donald Trump, de secretarul interimar al Apărării Mark Esper şi de Secretarul de stat Mike Pompeo, ca şi de şeful Joint Chiefs of Staff, generalul Joseph Dunford are sorţi de izbândă cât de curând, imediat ce statele europene vor agrea să se alăture proiectului.