Totul pe fondul unei vizibile şi accentuate scăderi a economiei (marcată puternic de regresia înregistrată de sectorul turismului) şi de o volatilitate sensibilă a stării de spirit a populaţiei, foarte aproape de nivelul de nemulţumire  care a generat revolta împotriva regimului Mubarak.

Foarte interesantă prima reacţie a preşedintelui egiptean care, ieri, într-un discurs televizat, a afirmat că “polarizarea politică şi conflictele au atins un nivel care ameninţă experienţa noastră democratică incipientă şi ameninţă să conducă ansamblul naţiunii într-o stare de paralizie şi haos”. Acuzând în acelaşi timp, fără însă să-i numească, pe “duşmnii Egiptului” care, în opinia sa, se fac vinovaţi de sabotarea realizărilor regimului său, rezultat din mişcarea populară din 2011. Imediat, opoziţia a transmis chemarea la demonstraţii de protest şi, în perspectiva unor violenţe de amploare duminică, armata a ieşit deja din cazărmi, organizând puncte de control şi baraje, avertizând că “nu va tolera haosul”.

Rapoartele observatorilor din zonă spun că, deja, populaţia a început să facă rezerve de alimente şi combustibil, semn că sunt de luat în seamă temerile legate de o escaladare a confruntărilor. Şi aceasta nu numai la Cairo, ci şi în alte oraşe unde s-au şi produs ciocniri, aşa cum s-a întâmplat la Mansoura, în delta Nilului, soldate cu un mort şi zeci de răniţi, sau în oraşul vecin, Tanta…

Întrebările sunt multiple. Prima este legată de natura revendicărilor, căci este foarte important de determinat dacă mişcarea de revoltă este împotriva unui regim cu tendinţe islamiste fundamentaliste sau este una generată doar de nemulţumiri economice. Poate ambele laolaltă, dar procentajul diferit poate înclina balanţa evenimentelor ulterioare, mai ales la nivelul armatei, poate, de la un moment dat încolo, deloc dornică să repete prima parte a scenariului din 2011 când ar fi trebuit să înăbuşe în sânge revolta din Piaţa Tahrir. Atunci, solidaritatea armatei a înclinat balanţa, dar acum este foarte greu de estimat dacă noua garnitură de conducere va da ordin de acţiune în cazul unei revolte preponderant împotriva tendinţelor islamist fundamentaliste deoarece s-a vorbit în ultimul timp de preluarea de către Fraţii Musulmani a controlului ierarhiei militare egiptene…

A doua întrebare este legată de urmările directe pe care le poate avea intrarea în haos social a Egiptului, aceasta deoarece unda de şoc s-ar putea extinde foarte rapid asupra vecinilor din Maghreb. Plus o influenţă directă asupra echilibrului de forţe constituit în Orientul Apropiat pentru generarea unui front militar şi politic activ împotriva Siriei. Primii interesaţi şi extrem de mulţumiţi de o destabilizare imediată a Egiptului ar putea fi cei din Hezbollah, organizaţie aliată cu regimul Assad şi avertizată recent, în termeni duri, tocmai de preşedintele egiptean care le-a cerut să-şi retragă imediat unităţile combatante din Siria. Context în care am putea asista, din nou, la un transfer rapid al luptelor interconfesionale din Orientul Apropiat şi Orientul Mijlociu înspre Maghreb…aceasta pentru că în toate ţările zonei se observă acelaşi tip de tensiune, cu confruntări între trupele guvernamentale şi miliţiile islamice fundamentaliste.

De fapt, realitatea din teren arată că nimeni nu este mulţumit de ceea ce a rezultat din Primăvara Arabă, nimeni atât pe plan intern cât şi la nivelul jucătorilor geo-politici de talie mondială. Nimeni nu este mulţumit nici de ce a rezultat în Afganistan, Irak, de ce se petrece acum în Siria, Liban, Turcia, de ameninţarea potenţială la adresa echilibrului statelor din Golf. Soluţia nu mai poate fi o intervenţie militară masivă externă, ci o auto-reglare internă.  

 Numai că, deocamdată, forţele implicate în acest process de auto-reglare sunt parte ele însele într-un alt profund război, vechi de secole, cel interconfesional, dublat acum de cel al unor multiple revendicări economice şi sociale. Occidentul asistă oarecum pasiv şi fără mijloace esenţiale de intervenţie (în afara unei operaţiuni militare de mare amploare cu costuri imense şi implicaţii pe măsură pentru echilibrul planetar) şi aşteaptă. Eventual, ca în Siria, mai trimite doar ceva ceva arme “băieţilor buni” ai momentului, oferindu-le şi susţinere politică.

 Un calcul inteligent? O mişcare greşită deoarece tensiunile pot oricând să degenereze în evoluţii incontrolabile? Nimeni nu poate da un răspuns definitiv şi coerent.  Sigurul lucru cert este că lucrurile s-au pus în mişcare, plăcile tectonice profunde au început deja să intre în coliziune. Semnele sunt clare, să urmărim ce se va întâmpla duminică în Egipt…