UPDATE VIDEO Edward Snowden este „sănătos şi în siguranţă”. Americanul a rămas pe aeroportul din Moscova

Edward Snowden este sănătos şi în siguranţă: a rămas pe aeroportul din Moscova

Avionul cu destinaţia Cuba a decolat luni după-amiaza de pe aeroportul din Moscova, însă locul rezervat de Edward Snowden, fostul angajat al NSA care a dezvăluit informaţii despre programele americane de interceptare a informaţiilor, era liber. Deşi aeroportul şi avionul erau înţesate de jurnalişti, nimeni nu l-a văzut pe americanul căutat de autorităţile din State Unite.

UPDATE 18.25 Edward Snowden nu a părăsit aeroportul din Moscova, iar Rusia analizează solicitarea de extrădare formulată de Statele Unite, afirmă surse citate de presa rusă.

Nu se ştie dacă Snowden poate fi arestat, deoarece se află în zona de tranzit a aeroportului Şeremetievo, care nu este oficial pe teritoriul Rusiei.

UPDATE 18.15 Julian Assange, fondatorul grupului WikiLeaks, a declarat luni că fostul angajat NSA Edward Snowden este „sănătos şi în siguranţă” după ce a zburat spre Moscova, capitala Rusiei fiind o oprire în cadrul traseului său înspre Ecuador. Snowden intenţionează să se sustragă de sub pedeapsa legislaţiei Statelor unite şi să obţină azil într-o „ţară democratică”.

Potrivit informaţiilor transmise de compania Aeroflot, Snowden şi-a rezervat un bilet pentru un avion din Moscova, folosindu-se de paşaportul american, care a fost ulterior anulat de autorităţile din Statele Unite ale Americii.

„Pasagerul nu se afla la bordul aeronavei”, a declarat unul dintre membrii personalului Aeroflot, care s-a aflat pe aeroportul Sheremetievo din Moscova. În cele din urmă, locul rezervat pe numele pasagerului Edward Snowden a rămas neocupat.

Noua întorsătură de evenimente a adâncit misterul creat în jurul intenţiilor lui Snowden, care a plecat duminică din Hong Kong, respectând „toate condiţiile legale”, după cum au spus autorităţile chineze ulterior.

La scurt timp după anunţul oficialilor din Hong Kong, grupul WikiLeaks a publicat o declaraţie prin care anunţau că Snowden va urma un traseu sigur pentru a ajunge în Ecuador, „ţară democratică”, unde  a cerut azil. De asemenea, reprezentanţii WikiLeaks au mai transmis că americanul este însoţit de diplomaţi şi consilieri din cadrul grupului, după ce a făcut apel la expertiza legală şi experienţa lor pentru a-şi asigura securitatea.

După aterizarea avionului companiei Aeroflot pe aeroportul moscovit, martorii au spus că maşini diplomatice ale ambasadei ecuadoriene s-au aflat în apropierea aeronavei, despre care se crede că l-au aşteptat pe Snowden. Câteva ore mai târziu, ministru de externe din Ecuador a transmis că fostul agent CIA  a cerut azil în mica ţară din America de Sud.

Ecuadorul, destinaţia finală

Ecuadorul oferă deja azil fondatorului WikiLeaks, Julien Assange, care s-a adăpostit în ambasada de la Londra, încă de anul trecut. Deşi SUA şi Ecuador au încheiat un tratat comun de extrădare, acordul nu e aplică în cazul „infracţiunilor care au caracter politic”, informează BBC. Deşi nu a fost transmis niciun răspuns până acum, ministrul de Externe ecuadorian a susţinut că cererea americanului este analizată „cu mare responsabilitate”.

Autorităţile de la Washington au cerut luni Moscovei să-l expulzeze pe Snowden, înainte ca fostul angajat NSA să aibă ocazia să plece spre Cuba. Oficialii de la Kremlin au transmis că analizează somaţiile Statelor Unite, însă au subliniat că Moscova nu are obligaţia de a coopera cu Washingtonul. Motivul divergenţelor este legea „Magnitski”, adoptată de autorităţile americane, care interzice acordarea vizei oficialilor ruşi acuzaţi de încălcarea drepturilor omului, notează Reuters.

Snowden a fost inculpat vineri, în Statele Unite, pentru acte de spionaj. Este probabil ca americanul fugar să aibă în posesia sa peste 200 de documente cu informaţii clasificate, furate în perioada în care a lucrat ca subcontractor pentru NSA, potrivit unui membru al Comiei pentru Informaţii din SUA.


Alte ştiri pe aceeaşi temă:

SUA: Edward Snowden „nu trebuie să fie autorizat să îşi continue călătoria“

Edward Snowden a solicitat azil în Ecuador, susţine un ministru ecuadorian

„Fratele cel mare“, cu ochii pe popoare

Directorul NSA: „Edward Snowden a cauzat Statelor Unite daune ireversibile”

Edward Snowden susţine că SUA au piratat milioane de mesaje text trimise de chinezi

Fostul angajat CIA Edward Snowden a fost inculpat în SUA pentru spionaj

Snowden ar putea fi dus în Islanda cu un avion închiriat de WikiLeaks

Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, negociază Islanda pentru a-i obţine azil politic lui Edward Snowden

SUA nu pot controla cele 5 milioane de angajaţi care lucrează pentru serviciile secrete şi care au acces la informaţii confidenţiale

Beijingul respinge drept „complet nefondată“ acuzarea lui Snowden ca spion al Chinei

„The Guardian“: Cum şi-a spionat Londra aliaţii, la un summit din 2009. Se va repeta situaţia la întâlnirea de săptămâna asta?

Microsoft, al doilea gigant care publică date despre datele oferite guvernului american: peste 31.000 de conturi vizate

19.000 de conturi de Facebook au fost "cercetate" cu atenţie de NSA. Reţeaua este prima care publică cifre exacte după scandalul PRISM

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările