Partidele pro- şi anti-austeritate, pe poziţii aproximativ egale în preferinţele grecilor

Din patru sondaje publicate sâmbătă, două plasează coaliţia de stânga, SYRIZA, pe primul loc în preferinţele electoratului, iar celelalte două partidul conservator Noua Democraţie. Trei din cele patru sondaje au arătat diferenţe de mai puţin de 1,7% separând cele două partide.

Potrivit regulilor electorale din Grecia, partidul care iese pe primul loc în alegeri primeşte automat un bous de 50 de locuri în parlament, din totalul de 30, ceea ce înseamnă că, chiar şi o diferenţă foarte mică ar putea juca un rol decisiv în decizia privind formarea noului guvern.

Sondajele realizate după alegerile din 6 mai au arătat că atât SYRIZA, cât şi cele două partide care susţin ajutoarele internaţionale şi-au îmbunătăţit procentele, pe seama unor partide mai mici. Aceasta înseamnă că cine câştigă de data aceasta ar putea fi într-o poziţie mai bună decât după alegerile din 6 mai.

Carismaticul lider de 37 de ani al SYRIZA, Alexis Tsipras, a fost „starul"alegerilor din 6 mai, plasându-se în fruntea campaniei împotriva ajutoarelor internaţionale. El are susţinători mai ales printre tineri, într-o ţară unde peste jumătate din tineri nu au locuri de muncă, după şase ani de recesiune.

El susţine că liderii europeni vor să intimideze Atena atunci când avertizează că va fi forţată să iasă din zona euro şi că Grecia poate cere condiţii mai puţin dure pentru împrumuturile externe, deoarece ţările UE sunt disperate să evite costurile destrămării blocului euro.
Grecii retrag sute de milioane de euro pe zi din băncile elene, o tendiţă ce poate continua numai atât timp cât Banca Centrală Europeană va furniza Greciei finanţare prin intermediul Băncii Naţionale a Greciei.

Un ziar de duminică, Proto Thema, a scris că şefii băncilor s-au întâlnit săptămâna trecută pentru a discuta principalele măsuri, printre care o posibilă limitare a sumelor ce pot fi retrase, însă un purtător de cuvânt al Băncii Greciei a negat acest lucru.

Experţii bancari spun că impunerea de limite privind retragerile ar putea fi dezastruoasă deoarece induce panică.

Liderul partidului Noua Democraţie, Antonis Samaras, care l-a ignorat pe Tsipras în prima campanie electorală, l-a invitat acum la o dezbatere televizată.



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: