Parlamentul britanic acuză China de „genocid” împotriva uigurilor şi îi cere lui Boris Johnson să ia atitudine. Reacţia Beijingului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protest faţă de relele tratamente aplicate de chinezi împotriva uigurilor FOTO EPA-EFE
Protest faţă de relele tratamente aplicate de chinezi împotriva uigurilor FOTO EPA-EFE

Parlamentul britanic cere Guvernului lui Boris Johnson, într-o moţiune, să ia măsuri pentru a pune capăt unui „genocid” al uigurilor în regiunea chineză Xinjiang, înfuriind Beijingul, care îndeamnă Londra „să-şi corecteze imediat greşelile”, relatează Reuters.

Guvernul lui Johnson respinge ideea de a recunoaşte un „genocid” în Xinjiang, însă denunţă încălcări ale drepturilor omului uigurilor şi altor minorităţi musulmane în această regiune chineză.

Miniştrii lui Johnson apreciază că tribunalelor le revine să stabilească un genocid în Xinjiang.

Beijingul respinge acuzaţii de încălcare a drepturilor omului şi a reacţionat virulent în ianuarie, când administraţia fostului preşedinte american Donald Trump a acuzat China de genocid şi crime împotriva umanităţii în Xinjiang.

Londra a impus sancţiuni unor oficiali chinezi şi reglementări menite să împiedice intrarea unor produse din Xinjiang în Marea Britanie.

O majoritate a deputaţilor britanici consideră însă aceste măsuri drept insuficiente.

Rezoluţia adoptată joi de către Camera Comunelor are un caracter neconstrângător, iar Guvernul Johnson decide în continuare dacă să ia sau nu alte măsuri în acest subiect.

China a cerut vineri Marii Britanii „să-şi corecteze imediat greşelile”.

„Acuzaţia nejustificată a unei mâini de deputaţi britanici potrivit cărora există un «genocid» în Xinjiang este cea mai grotescă minciună a secolului, o insultă şi un afront scandalos la adresa poporului chinez, o încălcare flagrantă a dreptului internaţional şi a normelor fundamentale care reglementează relaţiile internaţionale”, a denunţat într-un comunicat Ambasada Chinei în Regatul Unit.

„China se opune în mod ferm amestecului flagrant al Regatului Unit în afacerile sale interne”, subliniază ambasada.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite