Parlamentul iranian s-a reunit pentru prima dată după o lună şi jumătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentul iranian s-a întrunit marţi pentru prima dată de la închiderea sa, pe 25 februarie, în contextul scăderii numărului de noi infecţii pentru a şaptea zi consecutiv, relatează AFP.

Peste două treimi din cei 290 de parlamentari au fost prezenţi în absenţa preşedintelui Ali Larijani, depistat pozitiv săptămâna trecută. Cel puţin 31 de parlamentari s-au îmbolnăvit.

Televiziunea de stat a surprins imagini cu grupuri de parlamentari strânşi unii lângă alţii în pofida regulilor de distanţare socială.

Parlamentul a dezbătut şi în cele din urmă a respins o propunere urgentă pentru instituirea carantinei naţionale pe o perioadă de o lună. 

„Acest plan este împotriva joburilor şi productivităţii. Cine va plăti efectele implementării lui?”, a argumentat un parlamentar.

Iniţiatorul propunerii a exppicat că Iranul a dat dovadă de confuzie în privinţa combaterii eficiente a răspândirii virusului.

„Se impune să luăm urgent o decizie, întrucât istoria ne va judeca”, a insistat acesta.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii a raportat alte 133 de decese, ridicând numărul morţilor la 3.872.  Cu 2.089 de infecţii noi, Iranul a ajuns la  peste 62.500 de cazuri de coronavirus.

3.987 de pacienţi se află în stare gravă, în timp ce numărul celor recuperaţi a crescut la 27.039.

Iranul, cea mai afectată ţară din Orientul Mijlociu, a închis afacerile nonesenţiale şi a interzis deplasarea între oraşe.

Echipa de luptă cu epidemia a transmis că afacerile cu risc scăzut îşi pot relua activitatea începând de sâmbătă, cu respectarea protocoalelor sanitare. Două treimi ale lucrătorilor publici trebuie să revină la lucru, în timp ce restul va lucra în continuare de acasă.

Totodată, ziarele şi revistele, interzise de o săptămână, vor putea fi din nou tipărite începând de sâmbătă. 

Autorităţile locale au denunţat faptul că oficialii senior transmit mesaje confuze prin relaxarea anumitor măsuri de distanţare socială. În plus, afacerile cu risc scăzute nu sunt definite clar.

„Pe o parte, oficiali din ministerul sănătăţii cere măsuri mai drastice, pe alta oficiali responsabili de economie iau decizii care îi fac pe oameni să creadă că acest coronavirusul nu e atât de periculos”, a spus Mohsen Hasehmi, preşedintele Consiliului municipal al Teheranului.

„Nu putem închide industrii întregi şi producţia în vremuri de război economic şi împovăraţi de sancţiunile economice americane, a declarat în Parlament ministrul sănătăţii Saeid Namaki.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite