Papa Francisc spune că politicile economice de tip „trickle - down” nu sunt suficiente pentru atentuarea impactului pandemiei COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Papa Francisc FOTO EPA-EFE
Papa Francisc FOTO EPA-EFE

Papa Francisc a afirmat duminică faptul că pandemia de Covid-19 este cea mai recentă criză care dovedeşte că doar forţele pieţei şi politicile economice de tip ”trickle-down” nu au reuşit să producă beneficiile sociale pretinse de susţinătorii lor, transmite Reuters.

Politicile economice ”de dispersare” (trickle-down) constau în acordarea de facilităţi fiscale marilor corporaţii şi deţinătorilor de averi mari, în ideea că efectul acestora se va dispersa la nivelul întregii societăţi.

Într-o scrisoare papală (enciclică) pe tema fraternităţii umane, Francisc a afirmat şi că proprietatea privată nu poate fi considerată un drept absolut în toate cazurile în care unii trăiesc extravagant în timp ce alţii nu au nimic.

Numită ” Fratelli Tutti” (Fraţi cu toţii), scrisoarea a fost criticată pentru că nu foloseşte un limbaj incluziv, după ce a fost anunţată luna trecută.

În italiană, Fratelli înseamnă fraţi, dar cuvântul este folosit şi pentru  fraţi şi surori. Vaticanul a anunţat că termenul a fost preluat din recomandările scrise de Sf. Francisc de Assisi în secolul 13 către adepţii săi şi că nu poate fi modificat.

Papa afirmă în primul rând al scrisorii de 86 de pagini că Sf Francisc ”s-a adresat aşa fraţilor şi surorilor sale” în acest fel. În document, Papa foloseşte termenul ”bărbaţi şi femei” de 15 ori şi se referă de mai multe ori la apărarea drepturilor i demnităţii femeilor.

Scrisorile papale sunt cea mai autoritară formă de scriere papală, dar nu sunt infailibile.

Enciclica semnată de Francisc sâmbătă, la Assisi, se referă la fraternitate, imigraţie, decalajul dintre săraci şi bogaţi, nedreptăţile economice şi sociale, dezechilibrele din asistenţa medicală şi agravarea polarizării politice în multe ţări.

Papa s-a referit în mod direct la economia de disipare, teoria preferată de conservatori potrivit căreia facilităţile fiscale şi alte stimulente acordate majrilor companii şi bogaţilor sunt benefice în final restului societăţii, prin investiţii şi crearea de locuri de muncă.

”Au fost cei care ne-ar fi făcut să credem că libertatea pieţei a fost suficientă pentru a menţine totul în siguranţă (după impactul pandemiei)”, a scris el.

Francisc a denunţat ”această dogmă a credinţei neoliberale” care recurge la ”teoriile magice ale  răspândirii”sau dispersării”... ca fiind singura soluţie la problemele societăţii”. O politică economică bună, a spus el, ”face posibilă crearea de locuri de muncă şi nu reducerea acestora”.

Criza financiară 2007-2008 a fost o oportunitate de schimbare ratată, producând în schimb ”o libertate sporită pentru cei cu adevărat puternici, care găsesc întotdeauna o modalitate de a scăpa nevătămaţi”. Societatea trebuie să se confrunte cu ”efectele distructive ale imperiului banilor”.

Francisc a repetat apelurile anterioare pentru redistribuirea bogăţiei pentru a-i ajuta pe cei mai săraci şi pentru un acces mai echitabil al tuturor la resursele naturale.

”Dreptul la proprietate privată poate fi considerat doar un drept natural secundar, derivat din principiul destinaţiei universale a bunurilor create”, a spus el.

Un oficial al Vaticanului a spus că papa se referă la cei cu o bogăţie masivă.

Papa a scris că credinţa primilor creştini – ”dacă unei persoane îi lipseşte ceea ce este necesar pentru a trăi cu demnitate, este pentru că o altă persoană deţine acel lucru” - era încă valabilă.

Cei care au mult trebuie ”să îl administreze spre binele tuturor”, iar naţiunile bogate sunt obligate să împartă bogăţia cu cei săraci. Dar el a spus că ”cu siguranţă nu propune un universalism autoritar şi abstract”.

Unii catolici ultra-tradiţionalişti l-au acuzat pe Francisc că susţine în secret un complot pentru un ”guvern mondial unic”, o teorie a conspiraţiei demontată.

Fără a numi ţări sau oameni, Francisc a condamnat politicienii care ”caută popularitate apelând la cele mai rudimentare şi mai egoiste înclinaţii” sau care adoptă politici de ”ură şi teamă faţă de alte naţiuni”.

Referindu-se la rasism, o problemă cheie în Statele Unite în urma mişcării Black Lives Matter, Francis

a spus: ”Rasismul este un virus care se transformă rapid şi, în loc să dispară, se ascunde şi pândeşte în aşteptare”.

Papa a reluat un apel pentru abolirea armelor nucleare şi a pedeapsei cu moartea, poziţii care au fost atacate de catolicii conservatori, în special în Statele Unite.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite