Pandemia Covid 19. Marea bătălie pentru măşti, aparate de ventilaţie şi vaccinuri. Louis Vuitton trece de la parfumuri la geluri dezinfectante

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O adevărată cursă s-a declanşat între statele lumii pentru a scoate un vaccin pentru Covid 19, dar şi pentru achiziţionarea de aparate de ventilaţie şi măşti, în condiţiile în care multe ţări au interzis exportul de medicamente şi echipamente medicale.

Preşedintele american Donald Trump a încercat să obţină drepturi exclusive pentru un vaccin împotriva coronavirusului, la care lucrează oamenii de ştiinţă de la compania germană CureVac din Tübingen, potrivit unor surse guvernamentale germane citate de Die Welt. Daniel Menichella, şeful companiei, a participat la o întâlnire a managerilor din domeniul farmaceutic cu preşedintele Trump, întâlnire care a avut loc la Casa Albă, la începutul lunii martie. 

Menichella s-a întâlnit cu Donald Trump şi cu vicepreşedintele Mike Pence. La 11 martie, CureVac a emis un comunicat prin care anunţa că Daniel Menichella, CEO-ul companiei, cetăţean american, a părăsit compania şi a fost înlocuit de fondatorul acesteia, Ingmar Hoerr. Preşedintele american ar fi oferit un miliard de dolari companiei germane.  „Este deosebit de problematic faptul că Donald Trump face tot posibilul pentru a obţine un vaccin numai pentru Statele Unite”, scrie presa germană. Ministerul Sănătăţii din Germania nu a dezminţit dezvăluirile apărute în Die Welt. ”Guvernul federal este foarte interesat de realizarea unor vaccinuri şi antivirale împotriva coronavirusului, care sunt dezvoltate în Germania şi Europa”, a declarat un purtător de cuvânt al ministerului. În Germania au fost confirmate peste 2.300 de cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus şi 5 decese.

Goana după sisteme de ventilaţie

Guvernele din întreaga Europă şi-au intensificat căutările pentru sisteme de ventilaţie necesare bolnavilor, pe măsură ce medicii şi spitalele se pregătesc de creşterea numărului de pacienţi infectaţi cu virusul Covid-19. Italia, ţara aflată în epicentrul focarului european, a cerut unicului producător de ventilatoare al ţării să crească cu de patru ori producţia lunară, statul desfăşurând membri ai forţelor armate care să ajute la îndeplinirea noii cote.

Germania a comandat un număr suplimentar de 10.000 de sisteme de ventilaţie de la un furnizor intern, iar Franţa efectuează o anchetă la nivel naţional privind propriile stocuri, inclusiv cele aflate în afara sistemului public de sănătate. Duminică, Boris Johnson, prim-ministrul britanic, a discutat cu producătorii autohtoni pentru a creşte producţia naţională.

Aparatele de ventilare sunt concepute pentru a aduce oxigenul în plămânii pacienţilor cu dificultăţi respiratorii acute. Ele sunt de o importanţă critică pentru cei aflaţi în pericol de insuficienţă pulmonară, una dintre cauzele decesului pacienţilor infectaţi cu coronavirus. În Italia, unde personalului medical i s-a spus să acorde prioritate pacienţilor cu cele mai mari şanse de supravieţuire din cauza lipsei echipamentelor sanitare adecvate, singurul producător din ţară - Siare Engineering - a fost solicitat de guvern să înceapă să producă 500 de ventilatoare pe lună, de la cele 125 de aparate de ventilare cât produceau până acum lunar.

 ”Acum producem doar pentru Italia”, a declarat Gianluca Preziosa, directorul general. Armata italiană va trimite 25 de tehnicieni instruiţi săptămâna viitoare pentru a ajuta la creşterea producţiei. Fiecare aparat costă 17.000 €.

Producătorul german Drägerwerk AG a primit noi cereri de la guvernului federal. Compania cu sediul în Lübeck, unul dintre principalii producători mondiali de sisteme de ventilaţie, a anunţat că va extinde considerabil capacitatea de producţie. În plus, Dräger va livra şi echipamente de protecţie personală . Spitalele germane sunt deja printre cele mai bine echipate din Europa atunci când vine vorba atât de paturi de terapie intensivă, cât şi de disponibilitatea ventilatoarelor. Potrivit guvernului,

Germania are în jur de 28.000 de paturi de terapie intensivă, din care 25.000 sunt echipate cu sisteme de ventilare. În Spania, managerii spitalelor au declarat presei spaniole că furnizorii lor nu au produse pe stoc şi au criticat Germania pentru limitarea exporturilor medicale - pe care Berlinul s-a angajat să o relaxeze. Premierul italian Giuseppe Conte a lansat, ieri, un apel la ''o coordonare europeană'' în domeniile sănătăţii şi economic pentru a combate epidemia cauzată de coronavirus, avertizând că ţara sa ''încă nu a atins vârful'' contagiunii, informează France Presse.

Louis Vuitton, de la parfumuri, la geluri dezinfectante

Grupul francez de mărci de lux LVMH a anunţat că va produce în fabricile sale din Franţa de parfumuri şi cosmetice geluri dezinfectante pe care le va dona spitalelor naţionale, pentru a combate extinderea coronavirusului. "Toate unităţile de producţie de mărci de parfumuri şi cosmetice din Franţa vor fabrica începând de luni geluri dezinfectate în cantităţi mari", a transmis grupul într-un comunicat. Aceste geluri vor fi donate autorităţilor sanitare franceze, "de preferat" celor din Paris, adaugă comunicatul.

Primul vaccin pentru Covid 19, testat pe om

 Primul participant într-un test clinic al unui vaccin de protecţie împotriva noului coronavirus va primi o doză experimentală luni, conform unui oficial guvernamental din Statele Unite care a vorbit sub condiţia anonimatului pentru AP. Testul este finanţat de Institutul Naţional pentru Sănătate din SUA şi are loc la Institutul pentru Studii Medicale din Seattle. Studiul va fi efectuat pe 45 de voluntari tineri, fără probleme medicale, iar, oficialii din sănătate susţin că va dura între 12 şi 18 luni pentru ca un potenţial vaccin să fie validat complet.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite