Pandemia COVID-19. 275 de măsuri de convieţuire cu virusul recomandate de Universitatea din Cambridge

Pandemia COVID-19. 275 de măsuri de convieţuire cu virusul recomandate de Universitatea din Cambridge

FOTO EPA-EFE

Un grup de experţi din cadrul Universităţii din Cambridge a întocmit o listă du 275 de măsuri de protecţie de respectat odată cu ridicarea restricţiilor impuse din cauza noului coronavirus.

Ştiri pe aceeaşi temă

Într-o intervenţie la postul Digi 24, secretarul de stat din cadrul Ministerului Sănătăţii Raed Arafat s-a pronunţat pentru adoptarea unor măsuri de convieţuire socială în scopul prevenirii răspândirii coronavirusului. Aceste măsuri ar trebui respectate neapărat până la găsirea unui vaccin sigur şi eficient.

„Trebuie să convieţuim cu virusul“, a subliniat secretarul de stat, neexcluzând un al doilea val de pacienţi cu covid-19, boala provocată de noul coronavirus, în toamnă.

În contextul în care ţările ridică gradual restricţiile, Universitatea din Cambridge vine cu o listă cu 275 de măsuri de protecţie de coronavirus.

Autorii listei relevă necesitatea respectării unor reguli de bază, cum ar fi spălatul pe mâini în mod frecvent, salutarea de la distanţă, fără strângerea mâinii sau pupatul pe obraz, autoizolarea imediată în caz de simptome, telemunca, acolo unde este posibilă, şi limitarea deplasărilor în transportul în comun.

Pe lângă aceste reguli de bază, vin şi cu propuneri inedite, cum ar fi purtarea unei brăţări cu vibraţii în scopul evitării atingerii feţei, curăţarea alimentelor cu raze ultraviolete şi efectuarea de livrări la domiciliu cu drona.

Iată câteva recomandări: evitarea contactelor fizice în afara casei şi limitarea acestora la membrii familiei şi cercul de prieteni, reducerea interacţiunilor faţă în faţă la muncă, păstrarea aceleiaşi echipe la muncă şi izolarea unui angajat încă de la manifestarea primelor simptome, încurajarea angajaţilor să vină cu alimente de acasă şi să le consume la birou, efectuarea cumpărăturilor doar de către un membru al familiei, limitarea deplasărilor neesenţiale, creşterea numărului de mijloace de transport în comun şi implicit a curselor pentru evitarea aglomeraţiei, stabilirea unui interval orar anume de ieşire pentru persoanele vulnerabile, amplasarea de benzi de păstrare a distanţei, mai ales acolo unde se formează cozi, folosirea scărilor în locul liftului, realizarea plăţilor online şi cu cardul bancar în unităţile comerciale, renunţarea la mâncatul cu mâna, deschiderea uşii mai degrabă cu cotul decât cu mâna, duş şi schimbarea hainelor la intrarea în casă, mai ales pentru cei aflaţi în prima linie (personalul medical, şoferii de mijloace de transport în comun, lucrătorii comerciali etc.), ţinerea pisicii în casă, plimbarea câinilor în lesă, restrângerea călătoriilor lungi, mai ales la ţară, respectarea unei perioade de izolare după întoarcerea dintr-o călătorie, purtarea măştii sanitare etc.

Lista completă poate fi consultată aici.

Peste 2,1 milioane de persoane au fost depistate până acum la nivel mondial cu noul coronavirus, peste 137.000 de cazuri fiind fatale. Aproape 527.000 de persoane s-au vindecat. România a înregistrat până joi 7.707 cazuri, dintre care 392 fatale.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările