Panama Papers: Cum a dus un mesaj criptic către un cotidian la scandalul documentelor Panama, care zdruncină lumea

Scandalul documentelor Panama, care zguduie din temelii lumea politică şi economică, a început cu un simplu SMS şi a presupus un efort fără precedent, relatează New York Times, care prezintă cum s-a desfăşurat una dintre cele mai ample investigaţii jurnalistice din istorie.

Scurgerea a milioane de documente financiare private de la firma de avocatură Mossack Fonseca, care scoate la lumină ingineriile financiare prin care elitele politice şi economice ale lumii şi-au deschis companii offshore, probabil pentru a-şi proteja averile şi a plăti impozite mai mici, a început în urmă cu peste un an, cu un mesaj criptic transmis cotidianului din Munchen Sueddeutsche Zeitung de o sursă anonimă. “Bună, sunt John Doe. Interesaţi de nişte date?”, a scris sursa în mesajul adresat publicaţiei germane care a mai lucrat şi la alte investigaţii jurnalistice privind evaziunea fiscală şi spălarea de bani.

 “Suntem foarte interesaţi”, a răspuns jurnalistul Bastian Obermayer, un veteran care s-a ocupat de numeroase scandaluri financiare.

În lunile care au urmat, sursa confidenţială le-a transmis reporterilor germani constant emailuri, scrisori scanate, fotografii şi date ale clienţilor luate de pe serverele Mossack Fonseca. În final, s-au strâns 11,5 milioane de fişiere individuale, echivalentul a 2,6 Terrabytes de date.

Jurnaliştii germani au lucrat timp de peste două luni, verificând dacă documentele sunt adevărate şi încercând să facă lumină într-o reţea complexă de tranzacţii secrete. “A devenit o obsesie”, a povestit colegul lui Obermayer, Frederik Obermaier. “Ne-am trimis adesea mesaje unii altora la ore nebuneşti, ca 2 sau 4 dimineaţa, despre cele mai noi descoperiri”, a adăugat el.

Însă volumul datelor incluse în tranşa iniţială s-au dovedit prea mult pentru echipa de investigaţie formată din cinci ziarişti. Aceştia au cerut ajutorul Consorţiului Internaţional de Jurnalişti de Investigaţii (ICIJ) din Washington D.C., care a coordonat mai multe proiecte globale privind scurgerile de date financiare.

În numai câteva săptămâni, ICIJ a strâns o armată de circa 400 de reporteri din peste 100 de instituţii de presă. Printre aceştia s-au numărat The Guardian şi BBC din Marea Britanie, cotidianul francez Le Monde, Sonntagszeitung din Elveţia, L’Espresso din Italia şi Rise Project România. Mare parte dintre jurnaliştii implicaţi au colaborat în trecut şi la alte investigaţii privind paradisurile fiscale, precum Swiss Leaks, în 2015, şi Lux Leaks în 2014.

Partenerii media au analizat volumul impresionant de date pe care jurnaliştii germani l-au primit în mai multe tranşe, fiecare redirecţionată către un server securizat al ICIJ. Proiectul a primit numele de cod Prometeu, după titanul care a furat focul de la zei, în mitologia greacă.

Luke Harding, de la The Guardian, fost corespondent la Moscova şi veteran al colaborărilor internaţionale, inclusiv Wikileaks, în 2010, a declarat că fluxul constant de materiale noi a făcut ca reporterii să se bazeze în mod regulat unii pe ajutorul altora pentru a urmări detaliile.

Spre deosebire de scurgerile precedente de informaţii, când datele au fost furnizate “discret, într-o singură tranşă” de câteva sute sau mii de documente, de această dată totul s-a petrecut “în timp real”, a explicat Harding, a cărui echipă s-a concentrat pe tranzacţiile persoanelor care au avut legături cu preşedintele Vladimir Putin, din Rusia. “Primeam în mod constant date noi”, a adăugat el.

În condiţiile în care atât de mulţi oameni foloseau în permanenţă aceeaşi bază de date, partenerii au fost nevoiţi să convină de la început asupra unei strategii comune pentru colaborare şi pentru împărtăşirea rezultatelor cercetării. De asemenea, ei şi-au luat angajamentul să publice simultan informaţiile.

Jurnaliştii au avut o serie de întâlniri secrete, unele dintre ele cu mai mult de 100 de oameni. Prima a avut loc într-o sală închiriată de la National Press Club, din Washington, în luna iunie. Au urmat altele la Munchen, Londra şi Lillehammer, Norvegia.

Circa 10 angajaţi ai ICIJ, dar şi mai mulţi freelanceri, s-au dedicat în totalitate proiectului. Ei au pus la punct instrumentele folosite de parteneri şi au pregătit mai mult de 10 materiale personale privind scurgerea de informaţii.

Directorul ICIJ, Gerard Ryle, şi adjunctul său, Marina Walker Guevara, au păstrat aproape constant legătură cu echipa tot mai mare. “Documentele nu au reprezentat toată povestea (...). Trebuia să munceşti pentru ea, trebuia să mergi dincolo de documente. Puteai vedea o fereastră, dar trebuia să ieşi afară şi să te uiţi”, a explicat Ryle.

ICIJ a pus la dispoziţia grupului mai multe instrumente online dezvoltate pentru investigaţiile precedente. Printre acestea s-au numărat un forum de tip Facebook securizat, unde reporterii puteau publica rezultatele cercetării lor, precum şi un motor de căutare în baza de date care permitea echipelor să caute anumite nume, ţări sau surse.

Deşi documentele iniţiale erau scrise în 25 de limbi diferite, majoritatea comunicării pe forum a avut loc în engleză. Fiecare instituţie de presă care a luat parte la proiect şi-a luat propriile măsuri de precauţie, restricţionând accesul la computere securizate conectate la serverele ICIJ şi asigurându-se că acestea nu erau disponibile în redacţii.

După ce anumite nume erau descoperite în baza de date, reporterii săpau şi mai adânc pentru a găsi indicii care să lege anumite persoane de companii-paravan, conturi bancare sau reţeaua tot mai amplă de personaje controversate scoase la iveală.

Echipa lui Harding a descoperit peste 100 de tranzacţii internaţionale complexe din jurul unei companii offshore care avea legături cu muzicianul Serghei Rodulghin, un prieten apropiat al lui Putin.

“Ştiam că există o legătură cu prietenul lui Putin”, a spus Harding. “Ştiam că banii sunt trimişi în străinătate din bănci ruse de stat, sunt spălaţi şi trimişi înapoi în Rusia” prin intermediul companiei offshore, a adăugat el.

La sfârşitul anului trecut, jurnaliştii au reuşit, în cele din urmă, să stabilească o legătură între acea companie şi o alta care avea în proprietate o staţiune de lux din apropiere de Sankt Petersburg, una dintre staţiunile favorite ale lui Putin. Apoi, a ieşit la lumină că aceeaşi staţiune a găzduit, în 2013, nunta secretă a fiicei lui Putin, Ekaterina, despre care s-a aflat abia anul trecut.

“În documentele Panama nu exista un cont bancar în Elveţia” care să ofere o urmă clară a banilor, dar “în Rusia, locul unde se mărită fiica ta spune multe despre locurile care îţi sunt aproape de suflet”, a explicat Harding.

Alte instituţii media au folosit documentele Mossack Fonseca pentru a expune afacerile şi conturile offshore ale elitelor politice din Franţa, Pakistan şi Arabia Saudită, precum şi ale unor staruri de film sau din sport.

Marţi, dezvăluirile făcuseră deja prima lor victimă la nivel înalt. Sigmundur David, premierul islandez, şi-a dat demisia după ce s-a aflat că el şi soţia sa au fost clienţi ai companiei din Panama.

“Mulţi oameni bogaţi şi puternici, care au acumulat o mare avere, au, probabil, un atac de panică acum. Îşi dau seama că secretele lor bancare nu sunt sigure şi că emailul nu este un mijloc de comunicare privat (...). Cred că intrăm într-o nouă epocă de aur a jurnalismului de investigaţie”, a subliniat Harding.

Anterior, presa a scris că sursa scurgerii de informaţii ar fi o fostă angajată a companiei Mossack Fonseca. Ea ar fi fost implicată într-o relaţie intimă cu unul dintre partenerii firmei de avocatură, relaţie care nu s-a terminat cordial. Femeia avea acces la toate datele din serverele firmei de avocatură şi s-a decis să se răzbune prin publicarea listei de clienţi.

Baza de date #PanamaPapers conţine informaţii despre mai mult de 200 de mii de entităţi offshore, conectate la persoane de pe tot mapamondul. Informaţiile sunt un amalgam de emailuri, copii după paşapoarte, facturi care atestă plata telefonului sau a altor utilităţi, formulare bancare şi, desigur, mii de acte de înregistrare ale unor firme offshore.

Numele Mossack Fonseca apare atât în legătură cu traficul de diamante din Africa, în piaţa internaţională de artă cât şi în alte afaceri care prosperă în secret. Compania a servit suficiente capete încoronate din Orientul Mijlociu cât să umple un palat. A ajutat inclusiv doi regi, Mohammed al VI-lea al Marocului şi Regele Salman al Arabiei Saudite, să înregistreze yachturi de lux.

Documentele oferă detalii privind afacerile secrete a 128 politicieni şi demnitari din întreaga lume.