Pálinka pentru toţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noua reglementare prevede, în paralel cu liberalizarea producţiei de pàlinka, şi eliminarea impozitului pe distilare.

Guvernul maghiar a relaxat, recent, legea cu privire la producţia de pàlinka. Dreptul de a distila această băutură populară era monopol de stat,  dar acum va putea fi fabricată şi de producători privaţi. Monopol privind procesul de producţie a aceastei băuturi alcoolice produsă din fructe datează din 1800. Până acum, aceasta se făcea exclusiv în distilării certificate şi controlate prin reglementări stricte de stat. Aceste restricţii sunt acum relaxate de noul plan economic al Guvernului de la Budapesta care permite şi firmelor private să fabrice pàlinka.

Măsura, considerată revoluţionară, nu este în totalitate în conformitate cu legislaţia europeană în vigoare. Noua reglementare prevede, în paralel cu liberalizarea producţiei de palinka, şi eliminarea impozitului pe distilare, dacă aceasta se face în unităţi certificate. În felul acesta, producţia în distilăriile autorizate devine mai ieftină, lucru ce ar permite scăderea preţului final al acestei băuturi, fapt ce ar face-o mai competitivă pe pieţele internaţionale. În ceea ce priveşte producţia la domiciliu, ea se află într-o poziţie de inferioritate din cauza legislatiei europene foarte stricte în ceea ce priveşte producţia de alcool. Potrivit normelor comunitare, cei care produc băuturi alcoolice au nevoie de expertiză şi echipamente care să respecte norme de securitate stricte.

Pàlinka produsă la doliciliu poate fi vândută în special prin intermediul turismului rural, dar în nici într-un caz nu poate fi vândută prin intermediul reţelelor de distribuţie clasice. Legea privind liberalizarea distilării „băuturii naţionale" a ungurilor stabileşte o serie de criterii pe care trebuie să le respecte producătorii : să dispună de o livadă, de o diplomă asupa metodei de distilare şi de un alambic autentificat de Administraţia ungară vamală şi a accizelor. În plus, producătorul va trebui să ţină la zi o documentaţie completă şi să declare în fiecare an cantitatea de pàlinka produsă . În prezent, în Ungaria există între 4000 şi 5000 de distilirării ilegale capabile să poducă alcool la scară industrială, şi între 30.000 şi 40.000 de distilării la domiciliu care nu fac obiectul acestei legi. 

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite