Pacea fie cu voi, dar şi războiul, ştiţi, e o opţiune

Ca fost militar, „detaşat“ de un timp în rezervă, până când va rezolva timpul şi această urmă de uniformă, percep realitatea printr-un filtru specific care aşază lumea într-un mod, desigur, ierarhic, mai tehnic, instrumental. Poate şi un pic fatalist, ce va fi, va fi.

În general, militarii nu pun multe întrebări decât în perioada de început, când trebuie să înveţe, întâi în ce direcţie sunt ţintele de carton, ulterior cu cine au fost înlocuite.

Şi mai pun întrebări atunci când, în conjuncturi excepţionale, trebuie să se gândească dacă mai e nevoie de ei, la pace sau la război.

Dar mai e războiul o continuare a politicii cu alte mijloace? Dar mai e pacea, perioada de linişte dintre două confruntări?

Actuala criză a adus războiul foarte aproape de noi. Nu acela cu tancuri şi avioane, rachete şi submarine. Deşi rămâne şi acela o opţiune. Războiul care ne-a bătut la poartă e unul mult mai sofisticat, pentru că nu are nevoie de armate, nu are nevoie de soldaţi, nu are nevoie de gloanţe. Şi nu are nevoie de generali, hai, nici de colonei, care să dea ordine pentru ocuparea gărilor.

Un fost secretar al apărării al SUA, Robert Gates, afirma acum aproape zece ani: ”Niciodată nu am anticipat exact, de la Mayagüez la Grenada, Panama, Somalia, Balcani, Haiti, Kuwait, Iraq şi altele – nu am avut avut nicio idee cu un an înaintea lor că vor fi atât de angajante” / ”We have never gotten it right, from the Mayagüez to Grenada, Panama, Somalia, the Balkans, Haiti, Kuwait, Iraq, and more—we had no idea a year before any of those missions that we would be so engaged."

El se referea atunci, într-o expunere ţinută în faţa unor cadeţi americani, la războiul clasic. Care, şi acesta, avea, după cum se vede, problemele lui.

Ce vom avea noi, de acum încolo, pare a fi mult diferit.

Foto: Military News

Tactici şi operaţii după modelul lui Clausewitz, vor intra în desuetudine, Napoleon va fi o notă de subsol şi Bismark, un titlu de referat pentru cine va dori să mai studieze istorie militară.

Bătăliile se vor purta cu cyborgi şi drone, comandanţii de grupe vor decide din faţa unui touchscreen, dar, cu toate aceste sofisticării, pierderile şi distrugerile s-ar putea depăşească tot ce ştim.

Cum poţi să planifici când nu ştii cine e inamicul, de unde vine, cât stă, dacă mai are de gând să plece?

Cum să îl distrugi dacă nu îi ştii slăbiciunile, iar, dacă le afli, e degeaba, pentru că, între timp, s-a preschimbat în altceva?

Desigur criza va trece şi multe dintre aceste predicţii şi constatări vor rămâne, poate, doar fraze într-un articol.

Sunt însă şi lucruri care se vor schimba.

Chestii masive, cum sunt, de pildă, portavioanele, s-ar putea să nu mai fie atât de relevante pentru puterea militară. Sau, poate, vor fi doar pentru puterea militară. Şi ce folos? Din cele 11 portavioane americane, trei au fost internate pentru analize pe timpul crizei, fiind blocate pe unde s-a nimerit în Pacific. Noroc că nu lipsesc bazele militare. Iar la război poate să apară şi o rachetă anti-navă care costă de o mie de ori mai puţin decât oraşul plutitor cu 5.000 de soldaţi, dar care îi poate trimite pe toţi în veste de salvare. În cazul bun.

Fiecare armată are lucruri mari şi grele, cu o mulţime de oţel în ele. Unele ţări şi complexele lor militar – industriale au avut şi în trecut realizări tehnologice imense şi inovatoare care s-au dovedit, la un moment dat, perfect inutile.

Asta e, mergem mai departe.

S-ar putea, probabil aşa se va întâmpla, să nu fie, însă, nimic la fel. Nici măcar pentru cei care au ca meserie războiul, iar pacea doar îi ajută să se antreneze pentru el.

Cyber war şi space war vor ieşi din studiourile de carton ale Hollywood-ului pentru a se instala ca realităţi militare. Înaintea celor clasice: războiul terestru, cel aerian, cel naval.

Dislocările permanente externe vor fi regândite. La ce bun să proiectezi forţă la mii de kilometri, când războiul se mută în curtea interioară?

În magazia cu efecte pentru război se vor distribui uniforme tuturor: şi celor care trag cu puşca, desigur, dar ei pot să aştepte. Primii vor fi cei care asigură funcţionarea reţelelor sanitare, a infrastructurii energetice şi de comunicaţii, siguranţa alimentară, structurile financiare (hulitele bănci!). Va veni, poate, şi rândul militarilor, dar nu e cazul să se înghesuie!

Între timp, unele programe speciale, gen avionul extra-pluri-multi-rol, s-ar putea să nu se simtă prea bine. Poate nici noile generaţii de portavioane. Poate nici lucruri mai mărunte, cântărind doar 50 sau 60 de tone, cum sunt noile tipuri de tancuri,  cu senzori ce pot detecta şi când aterizează un fluture pe turelă.

Poate aceste presupuse schimbări par ireale. Cum despre criză se discută deja la modul ”gata, trece, ce facem de acum încolo?”, sigur va fi o tendinţă de a reveni la ceea ce a fost, inclusiv în domeniul militar. Va fi, însă, greu, iar, în unele cazuri, inutil.

Într-o lume în care realitatea se mută online, iar societatea se întoarce către ea însăşi, percepţiile despre ce sunt pacea şi războiul se vor schimba şi ele. Eroismul devine o valoare internă şi nu mai are nevoie de uniformă pentru a se manifesta.

Războiul nu va mai începe la ora fixată şi pacea nu va mai fi echivalată cu o victorie. Pentru că nu va mai fi o graniţă reală între război şi pace.

Vom învăţa să trăim în alertă, cu o ameninţare insidioasă în jurul nostru, ce va continua şi după această criză, pregătiţi, în orice moment, să ne luăm din nou uniforma, foarte puţini pe cea militară, şi să rămânem pe front.

Nu trebuie să plecăm nicăieri. Războiul va fi lângă noi, un virus ce ne va testa, periodic, abilităţile de a continua să trăim normal într-o lume care pare a nu dori să mai fie aşa.