Oraşul Auckland, în carantină în urma înregistrării primului focar de COVID-19 după peste 100 de zile: „Acţionaţi ca şi cum aţi avea voi înşivă COVID“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: New Zealand Herald
Foto: New Zealand Herald

După 102 zile fără cazuri noi de transmitere comunitară a COVID-19, prim-ministrul Jacinda Ardern a anunţat că patru persoane dintr-o familie din Auckland au fost infectate.

Noua Zeelandă era una dintre puţinele ţări care scăpase de noul coronavirus, depăşind o barieră de 100 de zile fără cazuri de transmitere comunitară, însă acest lucru s-a schimbat astăzi, când Jacinda Ardern a anunţat că o familie de patru persoane din sudul oraşului Auckland a fost depistată pozitiv.

Drept măsură, oraşul va intra în „gradul III” al restricţiilor de la mijlocul zilei de mâine, iar localnicii au fost avertizaţi de prim-ministru să „stea acasă pentru a opri răspândirea” şi să „acţioneze ca şi cum ei înşişi ar avea COVID, şi cei din jurul lor ar avea COVID”.

Cei aflaţi în Auckland sunt rugaţi să lucreze de acasă şi să îşi părăsească locuinţele numai pentru „deplasări esenţiale”, precum mersul la magazin sau în parc, şi de asemenea sunt sfătuiţi să nu facă cumpărături excesive în această seară, notează New Zealand Herald.

Şcolile şi grădiniţele se vor închide, iar adunările mai mari de 10 persoane vor fi interzise. Şi barurile şi restaurantele vor fi închise, iar drumurile în şi din oraş vor fi restricţionate pentru toţi cu excepţia celor care se întorc acasă în oraş sau locuiesc în altă parte.

Prim-ministrul a anunţat că aceste restricţii vor fi impuse pentru trei zile, până vineri la miezul nopţii. „Una dintre cele mai importante lecţii pe care le-am învăţat este nevoia de a acţiona dur şi repede, şi de a elimina orice risc de răspândire a focarelor” a spus Jacinda Ardern. „Un răspuns rapid şi puternic din punct de vedere sanitar rămâne cel mai bun răspuns economic pe termen lung” a adăugat aceasta, cerând cetăţenilor din Auckland să fie la fel de precauţi.

Restul Noii Zeelande va intra în „gradul II” al restricţiilor începând tot de la mijlocul zilei de mâine.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite