Operaţiunea „spălarea pe mâini de Afganistan”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
afganistan

În momentul în care talibanii transmit că deţin acum controlul a aproximativ 85% din teritoriul afgan (poate o exagerare propagandistică, dar corespondenţele din zonă şi serviciile militare de informaţii confirmă un avans fulgerător al trupelor rebele), să vedem dacă există vreo urmă de speranţă pentru ceea ce a fost construit în ultimii 20 de ani ca perspectivă occicdentală în Afganistan.

Mă refer nu numai la structurile administrative centrale şi cele locale, de la instituţii guvernamentale până la şcoli şi spitale. Mă interesează în primul rând dacă, aşa cum se transmitea în flux continuu de americani în timpul negocierilor de pace cu talibanii, vor fi eficiente măsurile de salvgardare a versiunii de Afganistan remodelat în spiritul dmocraţiei occidentale şi de protejare a celor care au lucrat cu forţele americane şi ale coaliţiei. 

În principal, a celor care au lucrat în şcoli, spitale, instituţii guvernamentale, adică o categorie largă de oameni care pot intra direct în foarte sumara judecată după legile Charia şi, în consecinţă, condamnaţi la moarte pentru pactizare cu duşmanul. Deocamdată, conform relatărilor cele mai recente, delegaţia talibanilor care a ajuns la Moscova pentru a începe discuţii despre cum va arăta viitorul ţării lor, a declarat că ei deţin controlul a 250 din cele 400 de districte din ţară, informaţie imposibil de verificat din surse locale. 

În consecinţă, problema care apare acum, literalmente una de viaţă şi moarte, este dacă şi în ce mod, fostele autorităţi americane de ocupaţie şi cele ale Coaliţiei din care şi România cu mândrie a spus mereu că a făcut parte, au vreo responsabilitate morală faţă de cei pe care-i lasă în urmă, adică, pe de o parte, membrii forţelor armate şi de securitate afgane - victime deja desemnate ale talibanilor în caz că vor fi capturaţi - precum şi personalul administrativ civil care, într-o formă sau alta, a fost remunerat din finanţele trupelor de ocupaţie sau ONG-urilor provenite din ţările membre ale Coaliţiei. Toţi afganii aflaţi în aceste grupe de populaţie, împreună cu familiile lor. Nu vor exista excepţii. 

În acest context, în deja celebrul său discurs anunţând retragerea completă a trupelor americane până la 31 august, Preşedintele Biden a explicat extrem de clar că ceea ce se va întâmpla de acum în Afganistan depinde exclusiv de afgani. Cu precizarea extrem de importantă că America va continua să trimită fonduri atât în ajutorul guvernului de la Kabul, cât şi pentru a menţine în circulaţie forţele fidele acestuia. A mai adăugat apoi că nu crede că America trebuie să se simtă responsabilă pentru pierderile de vieţi omeneşti care s-ar putea produce dacă talibanii vor prelua puterea după plecarea trupelor occidentale. 

"Este reponsabilitatea poporului afgan să-şi aleagă orice tip de guvern îşi doresc, nu noi trebuie să le impunem un guvern" a spus Biden, chiar dacă talibanii au început deja să ucidă ţintele desemnate în cadrul unui proces care deja se anunţă a fi debutul unui măcel la dimensiuni naţionale. Numai în ultima săptămână, într-un raport al ONU se arată, fără urmă de îndoială, că afganii sunt în pragul unui război civil care  - dacă nimeni nu va interveni  pentru a impune o soluţie negociată cu talibanii - poate produce o tragedie majoră în paralel cu o migraţie necontrolată. 

Este posibilă o asemenea perspectivă? 

Preşedintele Biden o recunoaşte, chiar dacă indirect, atunci când afirmă că "este puţin posibil" ca guvernul de la Kabul să poată controla întreg teritoriul, dar şi că nu este inevitabilă o preluare completă a ţării de către talibani. 

Dar mai spune, extrem de clar, că, din punctul de vedere american, "un status quo nu reprezentă o opţiune posibilă" şi că decizia sa este de "a nu mai trimite o altă generaţie de americani în război în Afganistan". Un lucru demn de lăudă, mai ales că, în ultimii ani, au fost cazuri în care cei mai tineri luptători din trupele americane păşeau pe urmele părinţilor lor, angajaţi în primele misiuni din "Războiul împotriva terorii", în aceleaşi locuri şi, din păcate, cu acelaşi rezultat. 

Desigur, americanii vor încerca, aşa cum au făcut-o şi în cazul retragerii din Vietnam, să ajute la scoaterea din zonă, în regim de maximă urgenţă, a tuturor colaboratorilor apropiaţi, dar lipsiţi acum chiar de controlul asupra principalei porţi aeriene, aeroportul de la Bagram (de unde, împreună cu ce câţiva britanici din forţele speciale, au fugit într-o noapte fără să-şi informeze aliaţii), va fi extrem de greu.  

Dar toate astea nu sunt decât detalii, căci întrebarea fundamentală este dacă - în acest caz, ca şi în cel al oricărui conflict viitor, se va produce, iar şi iar, aceeaşi debarasare publică de responsabilităţi, lăsând o ţară să se descurce singură, cum o şti, chiar dacă se ştie că poate urma un război civil devastator?  În acest context, mi se pare absolut excepţională reîntoarcetrea la principiile fundamentale ale democraţiei şi statului de drept pe care o face Preşedintele Joe Biden atunci când afurmă că "Este reponsabilitatea poporului afgan să-şi aleagă orice tip de guvern îşi doresc , nu noi trebuie să le impunem un guvern". Mesajul vine însă după 20 de ani de intervenţie militară care s-a încheiat după modelul Vietnam sau Irak, lăsând în urmă o situaţie ale cărei urmări în plan economic şi militar sunt nefericite şi vizibile. 

Dar, la fel de important şi delicat de măsurat este ceea ce se produce în Afganistan între momentul anunţului retragerii complete şi plecarea definitvă a trupelor. Cât se va putea face, cu ce forţe, pe banii cui şi cu ce garanţii din partea viitorilor operatori de securitate din zonă (Rusia, Iranul şi China) că populaţia afgană nu va fi afectată şi că măcar elementele fundamentale ale vieţii sociale vor putea continua fără ca totul să fie înecat într-o baie de sânge la nivel naţional? Mai precis, acum se va vedea dacă Occidentul - SUA şi aliaţii săi din NATO - au pregătită o strategie de exit în care să nu fie vorba despre proprii lor militari şi civilii asociaţi trupelor de ocupaţie, ci există şi o gândire de perspectivă pe bază de oferte interesante care să ajute la gestionarea de către ceilalţi a situaţiei fără să se dea drumul migraţiei necontrolate şi pentru stabilizarea economică. 

Să vedem ce va urma. Dar ştim deja că urmează o perioadă în care se profilează mişcări interesante pentru a umple, să sperăm într-un mod cât mai puţin violent, haosul deja vizibil. Timp în care, dacă tot suntem la ora unui bilanţ provizoriu, poate va urma şi un set de analize privind efectul pe care această perioadă de 20 de ani l-a avut asupra nivelului de acceptare la nivel populaţiilor din Orientul Apropiat şi Eurasia (în prezent şi în viitorul previzibil) a Occidentului în general.  

După 20 de ani de război, în ce parte credeţi că va înclina balanţa şi cine iese finalmente câştigător?  

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite