ONU: „Vaccinarea forţată nu este acceptabilă niciodată”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: EPA-EFE /  Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului, Michele Bachelet
FOTO: EPA-EFE /  Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului, Michele Bachelet

Procesul de vaccinare trebuie să respecte drepturile omului, iar vaccinarea cu forţa nu este niciodată acceptabilă, avertizează miercuri Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului Michelle Bachelet, relatează AFP.

„În niciun caz oamenii nu trebuie să fie vaccinaţi cu forţa, chiar dacă refuzul unei persoane de a se supune unei vaccinări obligatorii poate avea consecinţe legale, de exemplu o amendă”, avertizează, într-un mesaj video Michelle Bachelet.

În vreme ce Austria anunţă că va impune vaccinarea obligatorie începând cu luna februarie a anului 2022, Organizaţia Mondială a Sănătăţii trage, de asemenea, un semnal de alarmă. Directorul regional al OMS pentru Europa, Hans Kluge, a declarat marţi că ţările nu ar trebui să impună vaccinarea decât dacă nu au fost încercate toate celelalte opţiuni posibile pentru a-i convinge pe oameni să se vaccineze, conform Politico.

„Vaccinarea obligatorie este o soluţie de ultimă instanţă absolută şi se aplică numai atunci când au fost epuizate toate celelalte opţiuni fezabile pentru a îmbunătăţi rata de vaccinare", a declarat Kluge. 

Directorul OMS pentru Europa a avertizat, de asemenea, că vaccinarea obligatorie nu ar trebui să fie folosită pentru a creşte inegalităţile sociale în ceea ce priveşte accesul la serviciile sociale şi de sănătate. 

Austria a anunţat că plănuieşte să impună vaccinarea obligatorie începând cu februarie 2022, iar viitorul cancelar german, Olaf Scholz şi-a exprimat sprijinul pentru un plan similar în ceea ce priveşte Germania. Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat, de asemenea, că este oportună o „discuţie” privind o eventuală obligativitate a vaccinului împotriva COVID-19 în UE. Decizia de a impune vaccinarea este luată de fiecare ţară în parte, nu la nivelul UE. 

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite