ONU: Lumea trăieşte cea mai mare criză umanitară din 1945 încoace

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Migranţi în drum spre Europa FOTO Arhivă
Migranţi în drum spre Europa FOTO Arhivă

Lumea trăieşte în prezent cea mai mare criză umanitară din 1945, a tras un semnal de alarmă ONU, avertizând mai ales asupra riscului de foamete care ameninţă circa 20 de milioane de persoane, transmite EFE.

„Suntem într-un moment critic al istoriei. De la începutul anului, ne confruntăm cu cea mai mare criză umanitară de la crearea Naţiunilor Unite“, a avertizat responsabilul pentru probleme umanitare al ONU, Stephen O'Brien.

La această situaţie se adaugă acum o posibilă foamete în patru ţări: Sudanul de Sud, Somalia, Yemen şi nord-estul Nigeriei, a precizat O'Brien.

Încă din februarie, Naţiunile Unite au atenţionat că circa 20 de milioane de persoane din aceste ţări erau în foamete sau în risc credibil de a cădea într-o astfel de situaţie în următoarele şase luni.

ONU utilizează termenul de foamete doar atunci când se întâlnesc într-o zonă anumite niveluri de mortalitate, malnutriţie şi foame, situaţii extreme şi foarte puţin obişnuite, cu mai puţin de zece cazuri în ultimele trei decade, explică agenţia de presă EFE, citată de Agerpres.

„Fără un efort global colectiv şi coordonat, oamenii vor muri pur şi simplu de foame“, a insistat vineri O'Brien, care a informat Consiliul de Securitate asupra recentelor sale vizite în Yemen, Sudanul de Sud şi Somalia pentru a evalua situaţia umanitară.

Responsabilul ONU a spus că este necesară o „injecţie imediată de fonduri“ pentru cei aflaţi în nevoie în cele trei ţări şi nord-estul Nigeriei.

„Pentru a fi precişi, avem nevoie de 4.400 milioane de dolari pentru iulie şi acesta este un cost detaliat, nu o cifră de negociat“, a declarat O'Brien.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite