în timp ce-şi făceau meseria transmiţând evenimentele care aveau loc la nord de Jenin, în teritoriul palestinian ocupat de Israel.

Toate informaţiile pe care-am strâns...duc la concluzia că gloanţele care au ucis-o pe Abu Akleh şi l-au rănit pe colegul său Ali Sammoudi proveneau de la forţele de securitate israeliene şi nu de la tirurile la întâmplare din partea unor palestinieni înarmaţi...Nu am găsit niciun fel de informaţie care să sugereze că ar fi existat vreo activitate a unui grup dea palestinieni înarmaţi în imediata apropiere a jurnalistei” a spus, la Geneva, Ravina Shamdasani, purtătorul de cuvânt al Biroului Naţiunilor Unite care a adăugat că „este neliniştitor faptul că autorităţile israeliene nu au declanşat o anchetă penală în acest caz”. S-a mai precizat că personalul care a efectuat ancheta pentru Biroul de la Geneva al ONU a cercetat un n umăr foarte mare de materiale audio şi video, a vizitat locul faptei, a consultat experţi criminalişti, a analizat înregistrările comunicaţiilor din momentul respectiv şi a intervievat martori oculari.  Şi, acum se cere, în numele ONU, ca autorităţile israeliene să demareze o „o anchetă proptă aprofundată, independentă şi imparţială”.

De partea israeliană, ceea ce avem este un comunicat sec venit luna trecută din partea ministerului apărării Benny Ganz care a spus că „orice afirmaţie precum că forţele de securitate israeliene ar fi vizat în mod deliberat jurnalişti...este o minciună sfruntată”, notând faptul că forţele israeliene erau atunci în mijlocul unei operaţiuni anti-teroriste în Jenin şi că militarii se abţin „pe cât posibil” să lovească terţe părţi.

Este evident că acum problema se internaţionalizează şi repune pe tapet discuţia mai veche asupra modului în care unele state acceptă să se supună legislaţiei internaţionale în cazul în care militari din armatele lor sunt acuzaţi de crime de război şi sunt chemaţi să răspundă în faţa unor instanţe internaţionale. Până în acest moment, lucrurile păreau să fie simple deoarece Israelul, spre exemplu (ca şi alte state, puţine, dar cu opinii foarte ferme, nu recunoaşte autoritatea Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga. Şi cu asta, gata, totul se încheie?

Nu cred deoarece, joi, un grup de 24 de senatori americani a cerut Preşedintelui Biden ca SUA să se implice direct în investigaţia privind moartea ziaristei americane (care purta un foarte vizibil echipament de protecţie pe care scria PRESS, conform standardelor internaţionale unanim acceptate). Grupul senatorilor americani este condus de Chris Hollen care, în scrisoarea adresată lui Joe Biden spune că „este clar că niciuna dintre părţile aflate în teren nu au încredere una în alta pentru a efectua o anchetă credibilă şi independentă...credem că singurul mod de a ajunge la acest rezultat este ca Statele Unite să fie implicate în mod direct”.  

Problema care se deschide este mai complexă decât pare la prima vedere deoarece, dincolo de acest caz acare deja face vâlvă în toată presa internaţională, problema de fond este dacă, în cazul în care vreodată se va ajunge la o anchetă serioasă, ar trebui văzut dacă există argumente pentru a se invoca o crimă de război care să fie adusă în faţa CPI. Dacă da, ceea ce este încă extrem de neclar dar semnalul dat la Geneva ar putea deschide o portiţă în acest sens, atunci, cum vă spuneam, cine i-ar putea obliga pe israelieni să se supună injoncţiunii unui tribunal internaţional pe care nu-l recunosc, alături de China, Irak, Libia, Qatar, Sua şi Yemen ? Şi n-ar fi prima dată când ar face asta, a mai refuzat ferm şi în aprilie anul trecut când a anunţat că nu va coopera cu ancheta lansată de CPI privind posibile crime de război ale armatei israeliene în teritoriile ocupate: „Israelul respinge la modul absolut acuzaţiile că ar fi vinovat de crime de război. Israelul repetă poziţia sa fără echivoc conform căreia Curtea de la Haga nu are autoritatea de a deschide o investigaţie împotriva sa” – se preciza în comunicatul venit de la biroul Primului Ministru al Statului Israel.

E posibil ca şi acum, din motive politice, să fie aruncată o altă tonă de praf care să obtureze evenimentul pentru ca privirile să fie obligate să se îndrepte în altă direcţie. În definitiv, a fost vorba doar despre un jurnalist, nu-i aşa? Şi atunci rămânem doar cu amintirea acestui moment din filmarea unei clipe de moarte, atunci când ziarista este lovită în cap de un singur glonţ tras cu mare precizie: