OMC acuză: Statele Unite au încălcat regulile comerciale globale prin impunerea unor tarife de mai multe miliarde de dolari Chinei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) a constatat marţi că Statele Unite au încălcat regulile comerciale internaţionale prin impunerea unor tarife de mai multe miliarde de dolari Chinei, în războiul comercial al preşedintelui Donald Trump cu Beijingul, decizie care a nemulţumit puternic Washingtonul, transmite Reuters.

Potrivit Washingtonului, tarifele impuse în urmă cu doi ani pentru bunuri din China, în valoare de peste 200 de miliarde de dolari, au fost justificate pentru că China obliga companiile să transfere tehnologie şi proprietate intelectuală.

O comisie a OMC formată din trei persoane a afirmat însă că tarifele americane au încălcat reglementările comerciale pentru că au fost impuse numai Chinei şi au fost peste nivelul maxim acceptat de SUA. Washingtonul nu a explicat încă adecvat de ce sunt justificate excepţiile, a conchis comisia.

”Acest raport al comisiei confirmă ce afirmă administraţia Trump de patru ani: OMC este complet inadecvată pentru a opri practicile dăunătoare ale Chinei în domeniul tehnologiei”, a afirmat reprezentantul pentru Comerţ al SUA, Robert Lighthizer, într-un comunicat.

Ministerul Comerţului din China a afirmat că Beijingul a susţinut sistemul comercial multilaterial şi a respectat regulile şi deciziile OMC, sperând că Washingtonul va face acelaşi lucru.

Statele Unite pot face apel împotriva hotărârii de marţi a OMC. Însă, acest lucru ar pune cazul într-un vid legislativ, deoarece Washingtonul a blocat deja numirea judecătorilor în organismul de apel al OMC, împiedicându-l să convoace numărul minim de membri necesar pentru a judeca cauzele.

OMC este conştientă că decizia va provoca nemulţumiri. Acesta a menţionat că a analizat doar măsurile SUA şi nu represaliile Chinei, pe care Washingtonul nu le-a contestat la OMC.

”Grupul este foarte conştient de contextul mai larg în care funcţionează în prezent sistemul OMC, care reflectă o serie de tensiuni comerciale globale fără precedent”, a conchis raportul de 66 de pagini.

Comisia a recomandat Statelor Unite să îşi aducă măsurile ”în conformitate cu obligaţiile sale”, dar în acelaşi timp a încurajat cele două părţi să lucreze pentru a soluţiona disputa generală.

"Este timp pentru ca părţile să facă bilanţ pe măsură ce procedurile evoluează şi să ia în considerare în continuare oportunităţi pentru soluţii de comun acord şi satisfăcătoare", potrivit comisiei.

Trump a ameninţat că va impune tarife pentru mărfuri în valoare de 500 de miliarde de dolari în timpul războiului său comercial de doi ani cu China, înainte de a semna o primă fază a unui acord comercial cu Beijingul, la începutul acestui an.

Taxe suplimentare sunt încă în vigoare pentru mărfuri chinezeşti în valoare de aproximativ 370 miliarde USD.

Preşedintele SUA a descris OMC drept o organizaţie ”oribilă” şi părtinitoare faţă de China, ameninţând că va retrage ţara din forul internaţional.

Trump, un critic faţă de instituţiile multilaterale, a renunţat deja la organizaţia culturală UNESCO şi intenţionează să retragă SUA din Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite