Mizele sunt acum cu mult mai mari decât în Crimeea, în sensul că este vorba despre teritorii multiple şi care, în viziunea strategilor ruşi, ar trebui să asigure în final preluarea controlului total al teritoriilor din est şi sud, ajungând până la Gurile Dunării şi interzicând astfel Ucrainei accesul la Marea Azov şi la Marea Neagră, completând ce fusese început prin „scenariul Crimeea”.
 
Acum are loc procesul de preluare ostilă de către ruşi, treptată, dar fermă, prin luptă, a acestor regiuni şi ar trebui să ne preocupe foarte, foarte tare, nu numai dimensiunea militară sau, în orice caz, nu numai coordonatele militare ale operaţiunilor din teren, ci şi implicaţiile enorme ale acţiunii ruse de preluare a marilor unităţi strategice din regiunile respective, unele dintre ele de importanţă majoră pentru securitatea europeană.
 
Mă refer la preluarea de către armata rusă a controlului total asupra centralei nucleare de la Zaporojie (foto), cea mai mare din Europa şi printre cele mai mari zece din lume.
 
 
Priviţi harta şi veţi vedea cum se leagă obiectivele militare de strategia implantării prin ocuparea celor mai mari centre economice care, în final, să poată aduce beneficii considerabile dacă vreodată se va ajunge la preluarea oficială de către Rusia a teritoriilor respective. În aşteptare, în acest moment, Rusia aplică împotriva Ucrainei măsuri ofensive militaro-economice, tăind aprovizionarea teritoriului ucrainean cu electricitatea produsă la Zaporojie şi chiar condiţionând eventuale livrări ulterioare de plăţi pe care să le facă guvernul de la Kiev. Asta ar însemna, practic, că Ucraina ar recunoaşte proprietatea rusă asupra centralei nucleare de la Zaporojie, plătind pentru cantităţile de energie primite aşa cum ar face-o orice client extern. Mai mult chiar , Andrei Vladimir Şefcik, cel pe care l-au numit Administrator-şef al regiunii, spune ceva extrem de important care dovedeşte intenţiile profunde ale ruşilor în teritoriile ocupate:
 
„Livrările de electricitate provenind de la această unitate de producţie au fost sistate, dar există o aprizionare regulată pentru toate teritoriile eliberate (noi am spune „capturate”) din estul Ucrainei...Operaţiunile curente şi controlul reactoarelor precum şi întreaga centrală se află sub controlul personalului care lucrase aici şi înainte. Totul este deplin funcţional. Oficialii ruşi oferă doar asistenţă tehnică. Lucrăm cu organizaţiile internaţionale conform protocoalelor”. Centrala are şase reactoare funcţionale, fiecare generând 950MW şi oferă un total de 5700MW, adică aproape jumătate din necesarul Ucrainei în perioadă normală.
 
În consecinţă, ruşii măresc miza la această partidă de poker nuclear, cu viceprim-ministrul rus Makrat Kusnulin spunând clar şi dur: „Dacă sistemul energetic din Ucraina este gata să primească electricitate şi să plătească, atunci centrala va lucra pentru Ucraina. Dacă nu, va lucra pentru Rusia...Cred că viitorul acestei regiuni este să lucreze împreună cu familia rusă prietenă. Este de ce am venit aici, adică să ajut la integrare cât mai mult posibil”.
 
Va începe o serie de referendumuri pentru proclamarea independenţei în cele două gubernii, Herson şi Zaporojie, cu rezultate absolut previzibile din moment ce totul va fi, ca în Crimeea, organizat de administraţia numită de forţele de ocupaţie şi cu o mare parte din ucrainieni refugiaţi înspre regiunile din vest sau pur şi simplu fugiţi din Ucraina? Pesemne, asta se va întâmpla, asta dacă nu cumva, presaţi de timp, ruşii vor decide că nu va mai fi nevoie nici măcar de formalitatea referendumului.
 
Evident că se poate. Aşa cum se poate ca ruşii să fi mizat corect pe faptul că pot pune lumea întreagă în faţa faptului împlinit şi să deoarece regiunile respective drept parte integrantă a teritoriului naţional al Rusiei, ceea ce ar schimba totalmente situaţia de securitate deoarece, din clipa următoare, orice acţiune de recuperare a teritoriilor va însemna război deschis cu Federaţia Rusă.
 
Comunitatea internaţională ajută financiar Ucraina dar evită mişcări decisive care să tensioneze şi mai tare situaţia. De aici şi decizia anunţată pe un tot atât de ferm de Germania de a se împotrivi oricărui proces de integrare rapidă a Ucrainei în UE (căci de NATO nici nu poate fi vorba), susţinând în acest sens, fără rezerve, poziţia preşedintelui Macron.  Discuţia temă, rămânând în vigoare perspectiva a doua, adică strângere de bani pentru ca Ucraina să cumpere arme produse în primul rând de americani apoi şi de câteva dintre complexele specializate din ţările europene, apoi, fireşte, când va fi cazul, pentru reconstrucţia Ucrainei de către companii cu tradiţie în domeniu, folosite cu succes în Irak sau Afganistan, spre exemplu.
 
Este nu numai o singură „ofertă de nerefuzat” care se pune în faţa Ucrainei. Partida este literalmente mortală şi s-ar putea să fie nevoiţi să opteze foarte rapid pentru una dintre soluţii. Dacă nu, cumva, chiar pentru toate, într-o combinaţie sui-generis inclusă într-un fel de armistiţiu prelungit la infinit precum cel coreean. Dar este gata Occidentul să accepte o partiţie a Ucrainei, aşa cum odată, departe de ochii lumii, miniştrii de externe ai Franţei şi Marii Britanii îşi împărţeau zonele de influenţă în Orientul Apropiat sau cum americanii au negociat viitorul celor două state coreene?
 
Dacă va exista vreodată o acceptare a unei asemenea soluţii, Putin a câştigat şi toată arhitectura de securitate în Europa post-belică poate fi pusă sub semnul întrebării. Cu centrala nucleară de la Zaporojie care se constituie acum în obiectiv de potenţial interes militar pe harta unei apocalipse oricând posibile. Cu un alt tip de ameninţare nucleară.