Obama evocă memoria republicanului Reagan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele american, democratul Barack Obama, a evocat, miercuri, memoria predecesorului său Ronald Reagan, una din cele mai respectate personalităţi ale Partidului Republican, afirmând că acesta a fost un „socialist" care a susţinut o fiscalitate mai accentuată pentru cei bogaţi, similară celei pentru care pledează el, relatează AFP.

*Nu sunt primul preşedinte care sprijină această idee, că toată lumea trebuie să plătească o parte corectă din impozite", a spus Obama la Casa Albă, amintind, din nou, de aşa-zisa „regulă Buffett", prin care veniturile anuale de peste 1 milion de dolari ar fi taxate cu 30%.

„Acum câţiva ani, unul din predecesorii mei a bătut ţara în lung şi-n lat în apărarea acestui concept, /.../ înnebunit, potrivit propriilor cuvinte, de faptul că unele nişe fiscale le permit multimilionarilor să nu plătească nimic, în timp ce un şofer de autobuz plăteşte 10% din salariu ca impozit. /.../ Acel socialist /.../ se numea Ronald Reagan" - a declarat Obama.

„Ştiu că această poziţie l-ar fi descalificat din alegerile primare ale Partidului Republican, în ziua de azi", a adăugat liderul de la Casa Albă, flancat de un grup de milionari care susţin, la fel ca investitorul Warren Buffett, din fruntea clasamentului Forbes, o „reechilibrare" a impozitelor pentru cei mai bogaţi americani.

Senatul american urmează să supună la vot luni „regula Buffett", dar viitorul unei asemenea măsuri este incert, în condiţiile în care republicanii, care i se opun, ocupă poziţii de forţă în Congres, şi de fapt insistenţa preşedintelui Obama asupra acestui subiect pare destinată în primul rând să-l împingă în defensivă pe adversarul său probabil din noiembrie, multimilionarul Romney.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite