Oamenii de încredere ai lui Benjamin Netanyahu. De ce şeful Mossadului, conducătorul războiului contra Iranului, ar putea fi succesorul său

Logoul Mossadului şi steagul Israelului pe un zid crăpat FOTO Shutterstock

Yossi Cohen, şeful Mossad, serviciul de informaţii externe din Israel, asociatul din umbră al premierului Benjamin Netanyahu, este şi omul de bază al acestuia, cel care îi susţine şi chiar implementează politicile sale privind Orientul Mijlociu. Este şi cel care pe care longevivul premier israelian îl vede succesorul său, arată Times of Israel într-o analiză.

Doi asociaţi ai lui Benjamin Netanyahu l-au auzit anul trecut făcând o aluzie la un eventual succesor:„Există doi oameni pe care îi văd la conducerea Israelului - Yossi Cohen şi Ron Dermer (ambasadorul Israelului la Washington -n.red).

Comentariul arată că premierul israelian se gândeşte la un succesor din afara partidului său, un om apropiat ca viziune din afară. Există voci care interpretat aceste cuvinte literalmente: cei doi sunt asociaţi loiali, aleşi atent care au supravegheat îndeaproape elementele de susţinere a politicii sale externe: relaţia vitală cu Washingtonul şi campania asiduă contra regimului iranian.

Ambii au dovedit că sunt de încredere şi sunt capabili să facă mutări îndrăzneţe chiar şi în ape tulburi şi neexplorate.

Dermer a orchestrat adresa lui Netanyahu în Congres în 2015 de condamnare a acordului nuclear cu Iranul, o mutare făcută în ciuda rezistenţei furioase a Casei Albe a lui Obama. Tot el a avut ulterior un rol cheie în dezvoltarea unei relaţii cu Donald Trump. Totuşi nu urmăreşte o carieră politică.

Nu este cazul lui Cohen, omul operaţional al Mossadului, cel considerat a fi responsabil de asasinarea dramatică a şefului programului pentru arme nucleare iranian Moshen Fakhrizadeh. El pare a avea asemenea ambiţii şi are şi binecuvântarea lui Netanyahu.

Influenţa lui nu este câtuşi de puţin supraestimată. De la preluarea conducerii Mossadului în 2016, Mossadul şi-a crescut bugetul şi resursa umană, şi-a extins infrastructura operaţională şi s-a angajat în unele din cele mai îndrăzneţe acţiuni de spionaj din regiune (potrivit unor raporturi străine-notează Times of Israel). Iar asta în asemenea măsură că aproape s-a pus în locul misiunilor diplomatice şi Ministerului de Externe în unele dintre cele mai importante teatrele strategice, precum alianţele cu lumea arabă sunită.

Întâi în calitate de consilier pentru securitate naţională şi apoi ca şef al Mossadului, Cohen  a jucat un rol-cheie în centralizarea chestiunilor strategice dintre cele mai sensibile şi semnificative ale cabinetului său, în timp ce a diminuat rolul altor instituţii şi baze de putere de la structuri de apărare la cele de externe şi de securitate.

Un şef al Mossadului aflat în centrul atenţiei

După anunţul lui Netanyahu, în 2018, că Israelul a pus mâna pe arhiva nucleară secretă a Iranului în cadrul unui raid condus în toiul nopţii la o instalaţie de lângă Teheran, presa evreiască a dezvăluit, citând surse, că însuşi Cohen a supravegheat operaţiunea.

În aprilie, în carantina din pandemie, s-a scurs din nou în presă informaţia că Mossadul şi-a pus în acţiune agenţii strategici pentru a face rost de echipamente şi măşti la mare căutare în acel început al epidemiei de COVID-19. Într-un moment de bravadă, un oficial nenumit din Mossad a lansat sugestia că echipamentul a fost sustras viclean de la alte naţiuni. Efortul a fost unul neîndemânatic din partea agenţiei care a avut mai degrabă aerul unei intrigi de spionaj dintr-un roman - dar ideea era că a fost nevoie de Mossad pentru preţioasele achiziţii. De ce nu puteau face asta Ministerul Apărării sau Ministerul Sănătăţii? Însemna asta că Israelul a furat provizii medicale?

Misterul s-a lămurit ulterior: de fapt, Mossadul le-a obţinut de la guverne-prietene din acele stocuri de surplus ale acestora - alte detalii şi speculaţii au rămas în aer, având în vedere activităţile de natură clasificată ale unei agenţii de informaţii.

Şi asta e ideea - ce face Mossadul nu e justificat public în mod direct, nu se pot face verificări în mod transparent. Organizaţia răspunde în faţa lui Netanyahu, aşa că nu mai nevoie de o împărţire a meritelor.

Aceste trăsături ale agenţiei - secretul, fidelitatea şi o ierarhie pentru care se dă socoteală direct premierului - îi permit să fie mijlocul perfect pentru un om precum Cohen - având încurajarea lui Netanyahu - în scopul construirii imaginii publice dorite. 

În ultimii ani, Cohen a rupt tradiţia Mossadului vorbind public despre provocările agenţiei, dând interviuri şi apărând la evenimente diplomatice. Toată această publicitate, alături de rolul său în recentele negocieri pentru normalizarea relaţiilor Israelului cu naţiunile arabe, dar şi laudele publice ale lui Netanyahu şi scurgerile în presă despre reuşitele operaţiunilor Mossadului din ultimii ani, l-au făcut pe Cohen cel mai vizibil public şef din istoria agenţiei.

 Şeful Mossadului Yossi Cohen FOTO EPA-EFE

Primejdii crescute în Orientul Mijlociu

Încrederea lui Netanhayu are rădăcini mai adânci - Cohen provine dintr-o familie zionistă religioasă de dreapta. Este descendentul a opt generaţii născute la Ierusalim şi fiul unui luptător în miliţia de dreapta anterioară formării statului Etzel. Împărtăşeşte o orientare politică şi culturală cu premierul.

Şi totodată, şi viziunea asupra haosului ce va să vină. Analiza lui Netanyahu a tendinţelor regionale este că Orientul Mijlociu va deveni o regiune şi mai primejdioasă în lumina regimului iranian scăpat din frâu într-o lume arabă slăbită politic şi militar.

Sfidarea de către Iran - şi hotărârea de a răsturna - a sistemului Westphalian (privind suveranitatea unui stat - n.red) statal din regiune a provocat deja de-a lungul Orientului Mijlociu o revenire la loialităţi şi identităţi mai vechi şi mai profunde. Nu mai are sens de vorbit de o politică pentru Liban sau  pentru Irak ca şi cum în aceste ţări jocurile ar fi făcute politic, de guvernul ţării, ci regiunea devine dezbinată în alianţe fundamentale - dintre şiiţi şi suniţi, conservatori şi islamişti.

După asasinarea lui Fakhrizadeh, John Brennan, fostul şef CIA, a scris pe Twitter despre „terorism sponsorizat de stat” şi „violare flagrantă a legislaţiei internaţionale” în uciderea unui oficial militar iranian. A fost un moment de încleştare culturală - era un atentat asupra imunităţii sacre a unei funcţii oficiale.

„Aceste asasinate sunt cu totul diferite de atacurile aeriene contra liderilor terorişti şi agenţilor unor grupuri precum Al Qaida şi Statul Islamic, care nu sunt state suverane”, a explicat Brennan.

Poziţia sa este de înţeles dar reprezintă o panică morală care nu are substanţă în Orientul Mijlociu. O simplă privire împrejurul regiunii arată că regimul condus de Ali Khamenei este transnaţional, finanţând, înarmând şi controlând miliţii în Liban, Yemen, Siria şi Irak. Un regim care a bombardat comunităţi evreieşti din întreaga lume şi în ultimii 25 de ani a încercat să se elibereze de sub restricţiile tratatului de non-proliferare nucleară.

Iranul nu doar că nu crede în suveranitatea statului, ci împărtăşeşte cu alte mişcări islamiste o credinţă directoare conform căreia sistemul statului impus asupra Orientului Mijlociu de puterile europene în urmă cu un secol este o cămaşă de forţă responsabilă în mare măsură de slăbiciunile şi dezordinea din miezul Islamului.

Revoltele diplomatice după asasinatul cercetătorului nuclear sunt privite în Israel şi în mare parte din lumea arabă sunită ca o miopie voită ce nu oferă siguranţă şi nici răspunsuri pentru cei care se confruntă cu realitatea expansiunii Iranului în regiune.

Prin urmare, Orientul Mijlociu într-o perioadă periculoasă - adversarii se înarmează rapid, desfăşoară arsenale vaste de rachete cu precizie, miliţii proxy transnaţionale şi chiar arme nucleare. Iar asta în timp ce arhitectura de securitate se destramă cu o America în retragere lăsând în urmă un gol de putere doar parţial acoperit de puteri locale precum Israel şi Turcia.

Ascensiunea lui Cohen

Cohen s-a ridicat de la nivelul operaţional şi şi-a făcut o reputaţie de acţiuni inteligente şi îndrăzneţe fiind numit şef adjunct al Mossadului în 2011. Netanyahu l-a făcut consilier pentru securitate naţională în 2013. Au urmat ani dificili pentru agenţie după ce agenţii săi au fost deconspiraţi ca fiind asasinii traficantului de arme al Hamasului Mahmoud al-Mabhouh în Dubai, în 2010. După acest fiasco s-a dat înapoi de la escapade internaţionale. Între 2011 şi 2016, când agenţia fost condusă de Tamir Pado, puţine operaţiunii au mai fost autorizate.

Cohen a preluat agenţia cu acordul lui Netanyahu care a aşteptat de la el o revenire la operaţiunile strategice de mare amploare, ca şi luarea în vizor a Iranului.

Cohen a reorganizat operaţiunile în lumina breşelor ce a compromis asasinatul din 2010 - adică camerele de supraveghere, scannerele biometrice -11 din echipa de asasini ai Mossadului au fost demascaţi pentru că li s-au scanat retinele ca măsură de rutină pe aeroportul din Dubai - ele fiind predate Interpolului) şi mijloacele de supraveghere în masă.

În 2018, la o conferinţă a Ministerului de Finanţe, Cohen a prezentat public aceste provocări: „O mare parte din problemele sau provocările Mossadului sunt legate de faptul că paşaportul vostru sunt de fapt amprentele, irisul, chipul...Închipuiţi-vă în ce lume trebuie să opereze personalul operaţional, războinicii Mossasduluui”.

Drept răspuns, potrivit unui raport publicat de Haaretz în 2018: agenţi ai Mossadului n-au mai fost implicaţi direct în operaţiuni străine. Asasinarea inginerului Hamas Mohammad a-Zawari în Tunisia, în 2016, atribuită Mossadului, a fost efectuată de o echipă internaţională complexă în care fiecare a avut un rol mic fără a fi la curent cu operaţiunea mare. Asasinii ar fi fost cetăţeni bosniaci.

Noul mod de operare, prin mercenari şi complici nebănuitori, stă cel mai probabil la baza faptului că Mossadul a ieşit cu faţa curată din multe operaţiuni - între care cea privind furtul arhivei nucleare recunoscută de Netanyahu şi probabil şi recentul asasinat.