O viziune americană pesimistă în ce priveşte şansele unei victorii în caz de conflict în Marea Neagră

Sigur că ceea ce veţi citi în continuare nu sunt decât opiniile unui ziarist american specialist - de mult timp - în probleme militare şi de securitate, cu o expertiză semnificativă în spaţiul rusesc.

Scrie pentru The National Interest, unde a semnat pe 4 iulie un articol foarte interesant intitulat „Putin se îndoieşte că NATO poate face faţă Rusiei în Marea Neagră“. Tocmai pentru că este foarte diferit de ceea ce puteţi găsi în propaganda ce apare în publicistica militară din România, ca de obicei profund angajată şi entuziastă, cred că este interesant să prezentăm argumentele sale care rezonează cu bemolul pus în multe state occidentale pe ce-ar fi perspectivele finale ale unui angajament major militar cu Rusia.

„Într-o intervenţie televizată ulterioară, preşedintele rus Vladimir Putin a spus că forţele militare ruse ar fi putut scufunda nava de luptă britanică HMS Defender (foto) fără a declanşa un conflict militar la scară mare deoarece, citându-l, Occidentul ştie că nu poate învinge într-un asemenea conflict. Iar încrederea exprimată de Putin s-ar putea să nu fie în totalitate nefondată“.

Argumentele sale se bazează pe rezultatele restructurării totale a Flotei ruse a Mării Negre, a extinderii capacităţii de luptă de care dispun navele care o compun şi unităţile sale auxiliare prin dotările adăugate în ultimii ani;

„...în anii care au urmat anexării Crimeii, flota rusă a Mării Negre a fost dotată cu trei fregate purtătoare de rachete modernizate din clasa Amiral Grigorovici, precum şi o serie de submarine diesel de atac de tipul Kilo îmbunătăţit din cadrul serie Proiect 363. Sunt parte integrantă a complexului de capacităţi care asigură interzicerea de acces şi zonă (A2/AD), în expansiune rapidă în toată regiunea Mării Negre şi care include şi o reţea de sisteme de rachete care operează având Crimeea ca bază. O altă bătaie de cap pentru NATO o reprezintă noile arme tactice ale Rusiei: rachetele de croazieră Zirkon sau rachetele balistice KM-47 Kinzal care impietează asupra capacităţii grupurilor de luptă conduse pe portavioane să proiecteze lovituri care să ajungă departe în interiorul teritoriului rus.

Şi ca lucrurile să stea şi mai rău, forţele NATO care angajează forţele NATO în această regiune nu pot să se bazeze pe un sprijin extern venit din partea forţelor locale. Turcia, cealaltă forţă majoră membră NATO din Marea Neagră, a împiedicat în mod constant îndeplinirea obiectivelor de securitate ale Alianţei, în timp ce urmărea legături militare şi economice mai apropiate cu Moscova. Desigur că Ucraina, România şi Georgia pot şi doresc şi este aproape cert că vor oferi forţelor americane acces în porturile lor şi drept de liberă trecere, dar faptul că nu deţin capacităţi militare navale limitează doar la acest nivel contribuţia acestor ţări.“

Doar o simplă analiză ca oricare altele?

Mi-e foarte greu să cred.

În opinia mea, este mai degrabă vorba despre un avertisment adresat celor care confundă jocurile militare pe calculator sau cu manevrele cu generali mulţi masaţi pe estrada de unde urmăresc neapărata victorie a trupelor conduse de ei în scenarii aprobate de forurile superioare şi repetate de câte ori se poate. Numai că, aşa cum avertizează şi comentatorul american, pot să apară anumite scenarii care să conţină un grad înalt de risc şi „să ducă la un conflict mai larg în regiunea Mării Negre“, el numind aici „alte treceri inocente de nave în largul coastelor Crimeei sau de primejdiile implicând ambele părţi în timp ce efectuează exerciţii militare pe scară largă unul sub nasul celuilalt“.

Interesant, chiar foarte interesant acest punct final al articolului deoarece, în opinia mea, face o trimitere directă - şi cred eu critică - la scenariul „joc de război“ al trecerii fregatei britanice, în mod deliberat, prin zona în care ştia foarte bine că risca o mişcare rusească de răspuns. Mişcare nevinovată s-a presupus din primul minut, dar care s-a dovedit că era un scenariu aprobat la cel mai înalt nivel după ce (oare a câta oară) britanicii au pierdut documente confidenţiale într-o staţie de autobuz. Documentul respectiv „Secret UK eyes only“ şi adresat asistentului personal al ministrului apărării Ben Wallace, arată că oficialii britanici ştiau că ruta aleasă de comandantul navei (ruta roşie, n.n.) putea provoca o reacţie a ruşilor, dar se spunea că alegerea unei rute alternative (ruta verde, n.n.) ar fi considerată de Moscova ca dovadă că „UK s-a speriat şi o ia la fugă“

Chestiunea a fost în mod miraculos uitată extrem de convenabil şi rapid de către presa din ţara noastră, cu toate că e vorba despre una dintre situaţiile care puteau degenera extrem de rapid deoarece, comentează diversele surse multiple, citind ce zic documentele respective, provocarea pare a fi deliberată şi foarte primejdioasă. Cei de la BBC au precizat că problema trebuia să fie doar trecerea demonstrativă în sine, proba fiind că trecerea sa „prin apele teritoriale ucrainene“ în sud-vestul Crimeii s-a făcut cu tunurile navei acoperite şi cu elicopterul navei ţinut în hangar.

Şi care era mesajul? În primul rând, Marea Britanie demonstra lumii că a vorbit serios când a revendicat din nou supremaţia mărilor, că este GLOBAL BRITAIN şi poate ignora în mod deliberat anunţul Federaţiei Ruse că a integrat Crimeea în teritoriul său naţional şi, în consecinţă, a schimbat şi harta apelor teritoriale ale Rusiei în zona respectivă. Decizia UK a fost de a naviga după hărţile recunoscute de organismele internaţionale, inclusiv cele înregistrate oficial la ONU şi recunoscute ca atare, cu Crimeea parte a Ucrainei.

Reacţia militară posibilă a Rusiei ar fi pus UK în postura de victimă nevinovată, cu un vas atacat doar pentru că se îndrepta paşnic către o destinaţie din Georgia. Asta teoretic, căci scenariul s-a întors împotriva autorilor datorită neglijenţei britanicilor, aflaţi la al nu ştiu câtelea episod de acest fel, falie de securitate pe care şi-a asumă sau nu, asta chiar nu e important, dar este o breşă gravă în zona NATO, iar acolo lucrurile iar se complică deoarece în al doilea rând de documente pierdute se vorbeşte despre relaţiile internaţionale de securitate, cu implicaţii pentru postura de securitate a Alianţei.

Poate nu ştiţi că, exact în aceeaşi săptămână cu documentele de care am vorbit azi, britanicii au rătăcit şi al doilea set de hărtii marcate TOP SECRET, de data asta despre ameninţarea reprezentată de Al Qaeda şi forţele de securitate irakiene, document pare-se pregătit pentru Joint Intelligence Committee al Guvernului britanic, uitat într-un tren cu destinaţia Waterloo, găsit de un pasager şi oferit graţios colegilor de la BBC.

În aceste condiţii de haloimăs politic şi de securitate britanic, poate nu este deloc inutil semnalul de alarmă al comentatorului american.