O mână de ajutor din Apus

În sistemul comunist al Coreei de Nord apar din ce în ce mai multe fisuri. Occidentul ar trebui să bată fierul cât e cald.

La o primă vedere, la Phenian se anunţă o dramă de mari dimensiuni: în luna septembrie, în cadrul unui Congres extraordinar organizat în capitala nord-coreeană, va fi aleasă o nouă conducere a Partidului Comunist, inclusiv un nou dictator. După previziuni este vorba cel mai probabil de fiul actualului conducător şi nepotul celui dinainte. Predarea ştafetei va fi făcută chiar în momentul sărbătoririi a 65 de ani de la înfiinţarea Partidului Comunist.

Care sunt realizările istorice ale celor care sunt sărbătoriţi cu această ocazie? Un război, care a ucis peste patru milioane de oameni; un stat care a făcut din poporul său un sclav al sărăciei, un popor care de foame mănâncă pământul, o ideologie care ameninţă cu sfârşitul lumii ca să obţină bani de buzunar de la comunitatea internaţională, fonduri destinate propriului lux şi ca să-şi asigure propria siguranţă. O eră nouă? Mai degrabă un bis la reprezentaţie. Noua conducere nu va dori să schimbe nimic, ci cu siguranţă va prelungi ceea ce deja este. Aceasta este concluzia la care ajungi cu uşurinţă, dacă traduci corect informaţiile cunoscute despre actorii principali. Acestea sunt şi lucruri care fac atât de cinică înscenarea alegerilor. Este clar ca ziua că şi un regim ca acela din Coreea de Nord are nevoie de măcar o minimă aparenţă că este legitimat. Altminteri, nu ar avea niciun rost să faci vreun efort să mimezi toate acestea străinătăţii, propriei elite şi propriului popor. 

Cu cât se schimbă puterea protectoare, China, în ţară pătrund informaţiile şi ştirile, iar poveştile despre ocupaţia americană, prin care Partidul Comunist s-a obişnuit să stârpească orice critică la adresa sa, pierd din credibilitate. De aceea, Occidentul trebuie să ajute la nivelul economiei, ca lucrurile să înceapă să se mişte în interior. În acelaşi timp, Vestul trebuie să rămână neclintit, ca reperele libertăţii să nu se piardă.