O boală misterioasă s-a abătut asupra unui trib din Malaysia. 14 oameni au murit şi alte câteva zeci au ajuns la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultima lună 14 membri ai tribului Batek, ultima comunitate băştinaşă nomadă din Malaysia, au murit şi alte câteva zeci au ajuns la spital, după ce au manifestat simptome de febră şi dificultăţi de respiraţie. Unii dintre ei se află la terapie intensivă, în timp ce tot mai mulţi ajung la spital.

Boala misterioasă a izbucnit in mai în statul malaysian Kelantan, o zonă tropicală izolată

Cauza îmbolnăvirilor subite din acest sătuc al populaţiei băştinaşe de 300 de oameni (numită în maleză Orang Asli, „populaţie originară”) rămâne necunoscută .

Autorităţile locale au pus zona în carantină, testează populaţia pentru eventuale boli infecţioase, şi iau probe în varianta unor contaminări sau otrăviri din cauza minelor din apropiere.

Totodată, îi exhumează pe cei morţii pentru autopsie.

în cazul a doi dintre cei decedaţi s-a stabilit că au murit de pneumonie, dar doctorii caută o eventuală infecţie secundară.

Exumarea este dificilă, întrucât, potrivit cutumei, cei care se îmbolnăvesc părăsesc comunitatea, migrând uneori departe în junglă.

Imagine indisponibilă

FOTO American Collection Blog/British Library

Premierul maysian Mahathir Mohamad  a declarat că autorităţile suspecteză o boală infecţioasă.

Batek este unul dintre grupurile populaţiei băştinaşe Orang Asli. Tradiţional un trib de nomazi, doar 12 aşezări au mai rămas în picioare, majoritatea situate în apropierea pădurii tropicale Kelantan pe care strămoşii lor o numesc casă.

Din cauza accesului redus la îngrijire medicală, despădurirolr masive şi pesticidelor datorate fabricării uleiului de palmier şi plantaţiilor de cauciu, care au contaminat pământul şi sursele de apă, populaţia a început să scadă.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite