O alianţă pe aliniamentul Franţa-Grecia-Arabia Saudită completând Europa de la Atlantic la Vladivostok?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
aa

Franţa susţine, evident cu aceleaşi bune intenţii umaniste şi de cooperare care au stat la baza demersurilor pe cât de cutezătoare, pe atât de falimentare în Mali, Liban sau Armenia, un nou proiect, astfel caracterizat de unul dintre participanţi, cu grandilocvenţa specifică spaţiului oriental: Forumul Philia pune Grecia în centrul noii ordini geopolitice transcontinentale.

Sigur că e prea mult, dar exagerea magnifică este oare menită să exacerbeze doar nostalgia grecească după imperiul lui Alexandru cel Mare? Dacă e aşa, totul ar fi un regulă, căci propagandă de acest gen gen, eroică şi militaristă, înfloreşte în ultimul timp de ambele părţi ale Bosforului, ţinând lumea ocupată la Bruxelles, justificând reuniuni nesfârşite ale NATO şi UE în diverse formate, cu veşnica întrebare niciodată lămurită: ce costă mai mult în sud-estul european, pacea nesigură sau conflictul cu rezolvare la fel de nesigură care poate primejdui pacea continentului şi nu numai?

Răspunsul dat de NATO şi UE este, deocamdată, de mult timp, blocat în credinţa absolută că presiunile diplomatice comune din partea ţărilor din cele două alianţe cu relevanţă globală vor reuşi până la urmă să ducă la o soluţie negociată şi, cumva, printr-un  miracol diplomatic, să îndepărteze sunetlu trâmbiţelor de război.

Între timp însă - lucru interesant pentru că intră în logica Macron, care a generat mesajul francez despre NATO ca oranizaţie intrată în moarte clinică - Franţa multiplică iniţiative individuale prin care încearcă, foarte curajos, să genereze un alt cadru în care să fie găsită o soluţie cât se poate de multilaterală. De aici şi ideea Forumului Philia, încercare de a promova cooperarea în Mediterana între câteva ţări din zonă: Franţa ca mare putere şi implicit acceptată ca garanţie superioră şi deschizătoare ulterioară de perspective pe plan internaţional, alături de Grecia, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Bahrein şi, evident, Arabia Saudită.

Formal, mesajul transmis este binevenit şi inatacabil, deoarece scopul a fost, citez din documentul oficial al reuniunii, „să îmbunătăţească nivelul de cooperare în domeniile securităţii, sănătăţii, energiei şi mediului înconjurător atât în estul Mediteranei cât şi în Golful Persic“. Excelent, dacă n-ar exista o contra-dimensiune care reechilibrează totalmente balanţa în sens conflictual, căci iată reacţia instantanee şi foarte previzibilă a purtătorului de cuvânt al ministerului turc de interne: „Nu este posibil să existe un forum care să nu includă Turcia, ţara-cheie din regiune, precum şi pe ciprioţii turci, şi care să devină un mecanism de cooperare eficient şi de succes şi prietenie în regiune atunci când avem în vedere problemele existente în regiune“. Iar purtătorul de cuvânt al lui Erdogan meregea chiar mai departe, avertizând că „visul Greciei de a instiutui o alianţă anti-turcă se va transforma într-un coşmar“.

Caz în care trebuie  să punem întrebarea logică: despre ce e vorba în propoziţie? Ce vrea fiecare dintre jucători?

Din punctul meu de vedere, răspunsul stă în recitirea listei de participanţi pe care Franţa vrea să-i adune în jurul Greciei ca port-drapel (cam de complezenţă?), acoperind nişte interese viitoare enorme, în contextul în care americanii aplică rapid, punct cu punct, agenda de schimbări strategice în politica lor în Orientul Mijlociu. Căci nu e imposibil ca Arabia Saudită, rămasă fără sponsor militar în urma celebrului raport desecretizat în care Prinţul Moşteniror al Regatului este acuzat direct de incitare la crimă şi abrobarea planului de asasinare a unui ziarist, să caute alianţe în formule regionale precum Philia. Iată ce spune în Al Ahram Weekly, foarte interesant, Ioannis Kotoulas, profesor asociat la Universitatea din Atena: „Forumul intenţionează stabilirea unei reţele într-o zonă de mare importanţă strategică ce se întinde din Mediterana în Golf. Este baza necesară unei viitoare consolidări a sinergiei active în sectoare diverse de interes comun pentru ţările implicate, este şi semnul unui interes internaţional unind cele trei mări cu adevărat importane - Mediterana, Marea Roşie şi Golful - şi cele trei continente, Europa, Africa şi Asia. Iar Grecia şi-a schimbat în mod radical autopercepţia de ţară la periferia UE, legată de centrul birocratic de la Bruxelles, mergând spre ideea de a deveni o putere maritimă independentă în Mediterana“.

Dacă este vorba despre o operaţiune în sensul scoaterii Greciei din orbita UE, n-ar fi nimic nou. Numai că, tradiţional, se opresc la dimensiunea economică a unei independenţe prezumate, ţara fiind totuşi salvată în câteva rânduri de faliment naţional de intervenţia directă a mult-huliţilor birocraţi europeni de la Bruxelles. Dar de unde să vină Greciei resursele enorme necesare ambiţiei de a deveni centrul geopolitic care conecteză estul cu vestul nordul cu sudul, „pod între estul Mediteranei şi regiunea Golfului“?

Ajungem acum, adică posibila schimbare fundamentală de orizont a politicii externe şi de securitate a Greciei.  Căci, spune Paul Antonopulos în Greek City Times, „până la Dendias (Nikps Dendias, ministrul de externe al Greciei, n.n.), finalmente prevalenţa de până acum a Greciei în raport cu Occidentul este balansată acum de o focalizare egală către est. Înainte de Dendia, diplomaţia şi demeresurile erau de inferioritate faţă de vecinii turci, se credea că Grecia nu poate intra în competiţie cu Ankara din cauza controlului turcesc asupra Strâmtorilor, are teritoriu în Europa, Caucaz şi vestul Asiei şi are acces la Marea Egee, Marea Neagră şi Mediterana. Cu ceritudine, asta conferă Turciei un avantaj geopolitic care-i dă posibilitatea să ceară ceva Marilor Puteri. Cu toate astea, baza pe care NATO a pus-o în Turcia împotriva Rusieia fost redusă semnificativ acum când Alianţa are acces la Marea Neagră prin Bulgaria şi România, are graniţe directe cu Rusia prin Polonia, Lituania, Letonia şi Estonia şi poate controla Dardanelele pornind din portul Alexandroupolis din nordul Greciei. Reducerea dependenţei NATO de Rusia se leagă şi cu izolarea în creştere a Turciei de către vecinii săi şi Marile Puteri şi continuă să antagonizeze state printr-o serie de acţiuni ilegale în Siria, Irak, Cipru, Caucaz şi estul Mediteranei".

Echilibrarea Est-Vest a geopoliticii internaţionale trece prin Grecia şi poate fi măcar sugerată doar de Franţa poziţionată pe axa care duce în Arabia Saudită ca aliat mare încredere?

Am mari dubii că se poate dar, de fapt, cum orice s-a arătat a fi demn de luat în seamă, de ce nu şi această idee a cărei singură mare valoare, în opinia mea, este de a da un semnal clar privind opţiunile în cazul în care situaţia din UE şi NATO devine atât de fluidă, pentru a folosi acest termen politicos, pentru a permite reluarea serioasă a discuţiei de odinioară despre o super-axă europeană ca autostradă pe proiectul iniţial Atlantic-Urali, dezvoltată apoi în varianta Lisabona-Vladivostok. În acest caz, Franţa, sprijinind Forumul grecesc, deschide o uşă care, într-adevăr, să adauge perspectiva unei transversale a intereselor orientale, folosind Atena ca punct de sprijin. Nu uitaţi că Franţa rămâne devotată viziunii Generaului de Gaulle, ceea ce-i făcea, în 2018, participând la Forumul de afaceri de la St.Petersburg, preşedintele Macron spunea că „Europa merge de la Atlantic la Urali“. Alexandr Şokin, preşedintele patronatului rus îi replică: „nu, Europa merge de la Lisabona la Vladivostok!". Preşedintele Putin aprobă pe deplin această replică, mărturisind mai apoi că dorea să spună exact acelaşi lucru.

Perspectivă reală de conflict?

Cine poate să ştie? În orice, semn că alianţele tradiţionale ale spaţiului occidental pot să fie oricând foarte serios zguduite printr-o explozie majoră în depozitul de butoaie cu pulbere din Balcani, permanent realimentat de prietenii democraţiei şi păcii. Realimentat pentru că, întru amintire, iată o hartă a "Statelor dezunite ale Europei", cum era ea desenată în 1864: În caz de, cât timp credeţi că ne-ar lua să revenim la ea?

aa
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite