Numele Ivankăi Trump, vehiculat pentru preşedinţia Băncii Mondiale

Numele
Ivankăi Trump, vehiculat pentru preşedinţia Băncii Mondiale

Ivanka Trump vorbind la un forum al femeilor antreprenoare FOTO Arhivă

Numele potenţialilor înlocuitori ai lui Jim Yong Kim în fruntea Băncii Mondiale au început să circule, printre acestea figurând şi cel al fiicei preşedintelui Donald Trump, Ivanka Trump, în prezent consilieră la Casa Albă, scrie Financial Times, citat de AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

David Malpass, unul dintre înalţii responsabili ai Trezoriei, precum şi fosta ambasadoare americană la ONU Nikki Haley şi Mark Green, preşedintele agenţiei americane de dezvoltare internaţională (USAID) sunt de asemenea citaţi de cotidianul britanic, care nu şi-a dezvăluit sursele. 

„Nu vom face comentarii despre potenţialii candidaţi”, a precizat pentru AFP un purtător de cuvânt al Trezoreriei.

„Trezoreria a primit un număr semnificativ de recomandări pentru candidaţi buni”, a ajutat acesta.

„Începem procesul intern de trecere în revistă (a acestor candidaţi), în vederea nominalizării (unui candidat de naţionalitate) americană. Suntem nerăbdători să colaborăm cu guvernatorii (Băncii Mondiale), pentru a selecţiona un nou conducător”, a adăugat aceasta.

Jim Yong Kim, în vârstă de 59 de ani, care a fost preşedintele Băncii Mondiale timp de şase ani, şi-a anunţat luni demisia surpriză, care devine efectivă la 1 februarie, pentru a se alătura fondului de investiţii Global Infrastructure Partners, specializat în finanţarea infrastructurii.

Un american este numit de obicei în fruntea Băncii Mondiale, în timp ce conducerea Fondului Monetar Internaţional (FMI) este încredinţată în general unui european, după o regulă nescrisă. Însă această împărţire a rolurilor este puternic contestată de ţările emergente.

Ivanka Trump a fost implicată direct în 2017 în lansarea unui fond al Băncii Mondiale pentru a promova înfiinţarea de afaceri de către femei în ţările în curs de dezvoltare. Această iniţiativă a fost denumită „Iniţiativa financiară a femeilor antreprenor” (We-Fi).

Candidaţii la funcţia de preşedinte al Băncii Mondiale trebuie să îşi depună dosarele între 7 februarie şi 14 martie, a anunţat instituţia, precizând că niminalizarea noului preşedinte va avea loc înaintea reuniunilor din primăvară, care se desfăşoară în jurul datei de 8 aprilie.

Banca Mondială s-a angajat să asigure ”un proces de selecţie transparent, deschis şi bazat pe merite” şi intenţionează să publice, înaintea votului, numele celor trei candidaţi acceptaţi, cu acordul acestora.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: