Noul "război rece" frige în Asia

În timp ce Europa analizează dacă America şi Rusia au declanşat un nou război rece politic, SUA caută să se menţină pe poziţiile din Asia în faţa ascensiunii Chinei Prezent la

În timp ce Europa analizează dacă America şi Rusia au declanşat un nou război rece politic, SUA caută să se menţină pe poziţiile din Asia în faţa ascensiunii Chinei

Prezent la forumul de securitate regională Shangri-La Dialogue, din Singapore, secretarul american al apărării a asigurat că Irakul şi Afganistanul nu scad angajarea SUA în Asia. Inedit, Robert Gates a renunţat însă la acuzaţiile aduse creşterii bugetului militar al Chinei şi a recomandat acum discuţii cu Beijingul de felul celor purtate cu Moscova în deceniile de război rece.

Departe de SUA, UE şi relaţiile dintre ele, în Asia există o viaţă economică şi politică febrilă; partizanii relaţiilor sud-sud văd cum centrul de greutate al relaţiilor internaţionale se mută, treptat şi pe sectoare, din Atlantic în Pacific, cu bătaie spre Indian.

Statele Asiei se adună tot mai des ca să-şi cunoască slăbiciunile şi oportunităţile. Ultimul mare summit interasiatic s-a desfăşurat luna aceasta într-un hotel de lux din Seul, unde au fost invitaţi reprezentanţi ai 30 de state asiatice - inclusiv Rusia. La Asia Cooperation Dialogue au participat Arabia Saudită, Bahrain, Bangladesh, Bhutan, Brunei, Cambodgia, China, Emiratele Arabe Unite, Filipine, India, Indonezia, Iran, Japonia, Kazahstan, Kuwait, Laos, Malaysia, Mongolia, Myanmar, Oman, Pakistan, Qatar, Singapore, Sri Lanka, Tadjikistan, Thailanda, Uzbekistan şi Vietnam. O lume. Preocupată de umplerea prăpastiei digitale dintre naţiunile bogate şi sărace ale regiunii. Desigur, şi de denuclearizarea Peninsulei Corea.

SUA - putere asiatică

SUA nu au fost invitate, deşi, la începutul lunii, la hotelul Shangri-La din Singapore Robert Gates preciza: "Suntem o putere asiatică, cu semnificante interese economice, politice şi de securitate, pe termen lung". O putere pe care "angajamentele în alte părţi nu o vor împiedica să-şi respecte angajamentele din Asia" precum misiunile de interdicţie maritimă, de contraproliferare sau umanitare. După care s-a referit, de pildă, la "noi iniţiative", de dezvoltare economică şi de asistenţă militară pentru sprijinirea luptei republicilor din Asia Centrală împotriva terorismului şi a traficului cu droguri - care "nu e necesar să fie în competiţie, ci mai degrabă complementare" eforturilor Rusiei şi Chinei de a spori securitatea în regiune.

Robert Gates încearcă să se delimiteze de predecesorul Donald Rumsfeld, din Europa în Asia. La reuniunea din Singapore a miniştrilor apărării din zona Pacificului - organizată de Institutul Internaţional pentru Studii Strategice din Londra -, Gates a adoptat un ton vădit conciliator faţă de Beijing. Washingtonul consideră acum oportunităţile "construirii încrederii" cu Beijingul. Rumsfeld cerea ca nicio discuţie candidă cu China să nu aibă loc până când Beijingul nu răspunde la întrebarea: dacă nicio naţiune nu o ameninţă, de ce o creştere cu două cifre a bugetului apărării? E drept, China a dat în ultima vreme câteva detalii asiguratorii asupra strategiei sale militare, iar la summitul din Singapore a fost trimis adjunctul şefului de stat major.

Oricum, Gates nu a mai insistat asupra bugetului militar chinez - chit că un raport al Pentagonului tocmai documenta cum modernizarea continuă a arsenalului Armatei Populare de Eliberare ar putea îngrădi curând bazele şi navele SUA din Pacific. China şi-a doborât recent un satelit, după care a scos rachetele cu rază lungă din silozuri şi le-a instalat pe lansatoare mobile şi submarine.

Lobby chinez

Scăderea tonului Casei Albe faţă de acţiunile belicoase ale Beijingului vine pe fondul încercărilor administraţiei Bush de prevenire a unor restricţii dure impuse de Congres comerţului dintre SUA şi China, din raţiuni economice şi politice. La această politică se refereau şi criticii ultimei sesiuni a Dialogului Economic Strategic SUA-China, care a avut loc în mai la Washington.

Concluziile au fost ghidate de grupul de lobby "Engage China", o coaliţie de asociaţii de servicii financiare din SUA care profită masiv de afacerile din China. Sunt bancheri, asiguratori şi alţi financiari care au plătit machete de presă cu sloganul "Creşterea Chinei, oportunitatea Americii". Aceşti afacerişti americani nu doresc să piardă averi dintr-un conflict între Washington şi Beijing. Pentru optimişti sună bine: integrarea economică pune piedici conflictelor politice. Pesimiştii de la Pentagon văd însă că "industriile militare ale Chinei beneficiază de pe urma investiţiilor străine şi cooperării din sectorul civil, know-how-ul tehnic adus de studenţii care revin acasă şi de spionajul industrial sponsorizat de stat - toate asigurate de performanţa economiei".

Criticii americani evidenţiază că Beijingul utilizează câştigurile de capital şi tehnologii pentru a se afirma drept o putere globală, dar cu "o agendă ostilă intereselor SUA" - exemplele date sunt relaţiile Chinei cu Venezuela, Iranul, Sudanul, Zimbawe, Cuba, Myanmar şamd.

Arsenal globalizat

India semnează încă un contract major de armament cu Rusia: achiziţionarea a 350 de tancuri T-90 echipate cu sisteme de vizualizare nocturnă franceze. Totul la 300 milioane dolari. Peste 3-4 ani, două divizii blindate ale armatei indiene vor fi echipate cu aceste tancuri T-90 din Rusia - mai performante decât cele T-80 ale Pakistanului, achiziţionate din Ucraina. Preţul superiorităţii Indiei faţă de arhirivalul regional e mare: câteva milioane în plus pentru avioane Sukhoi suplimentare - şi acceptarea întârzierilor transferului de tehnologii militare ruseşti la uzinele de armament indiene. India dezvoltă împreună cu Rusia racheta supersonică Brahmos - dar a perfectat şi o serie de rachete autohtone: Prithivi, balistică, Akash, cu rază medie, Agni, cu rază lungă, şi Nag, antitanc. Ultima testată este racheta Astra, cu rază de 80 km şi invizibilă pentru radare.

"Axa democraţiilor" asiatice

Din spate, SUA îndeamnă la crearea unui cvartet care să aducă lângă noua pereche Australia-Japonia şi India emergentă economic şi militar. Trilaterala Washington-Tokyo-Canberra are marea grijă să liniştească Beijingul.

Tot mai preocupat de securitatea ţării, guvernul de dreapta de la Canberra a dublat în zece ani de putere bugetul apărării - până la 24,7 miliarde dolari pentru anul următor. Cu noi şi sofisticate avioane şi distrugătoare, prima sarcină a armatei australiene este recrutarea personalului calificat pentru manevrarea lor. Pe de altă parte, armatei australiene i s-au promis două noi batalioane, pentru ca în zece ani să ajungă la o forţă terestră de 30.000 de militari, din cei 57.000 ai continentului; mai ales că în prezent, Australia are 6,5% din efectivele militare peste mări: în Irak (1.450), Afganistan (480), Timor (1.100) şi Insulele Solomon (300).

Pacte regionale

Australia abordează chestiunea propriei securităţi prin orice pacte posibile cu statele regiunii. Sub oblăduirea SUA, Australia şi Japonia au semnat în martie un istoric pact strategic - singurul de acest fel al Japoniei, după cel postbelic cu SUA. Mai departe, liderii australieni au anunţat că studiază participarea la scutul antibalistic regional creat de americani şi niponi - prin instalarea de interceptoare a rachetelor pe distrugătoare echipate cu radare Aegis.

Canberra a lansat zilele acestea ideea unui nou forum de securitate regional - încă unul! -, pentru discutarea în comun a chestiunilor care frământă tabăra căreia îi aparţine. Acordul de securitate cu Tokyo prevede antrenamente comune, pentru misiuni umanitare şi contrateroriste, şi schimb de informaţii altfel secrete.

Foarte proaspătul acord de securitate semnat de Canberra şi Manila bate tot într-acolo. Australia va livra Filipinelor 30 de amfibii pentru forţele speciale care acţionează împotriva grupărilor islamiste teroriste din sudul arhipelagului - mai ales din Mindanao, unde se află şi masive investiţii miniere australiene, despre care se afirmă că afectează populaţiile indigene. Mai mult, comandouri australiene vor pătrunde pe teritoriul filipinez, pentru exerciţii comune - adică pentru misiuni antiteroriste. Australia devine astfel a doua ţară, după SUA, care poate trimite trupe în Filipine - şi 100 milioane dolari ca ajutoare pentru 2007-2008, din care doar 250.000 pentru drepturile omului.

Provocarea Chinei

Japonia, Australia şi chiar America se tem cel mai mult de imprevizibilele rachete cu rază lungă ale Coreei de Nord - care ar putea ajunge curând să trimită şi focoase nucleare până chiar pe teritoriul SUA.

Urmează tensiunile din Strâmtoarea Taiwan - de fapt, ascensiunea economică şi militară a Chinei, întâi în Asia, apoi dincolo. Boomul economic care permite upgradarea armatei australiene se bazează pe explozia comerţului cu China. Exportând mai ales cărbune şi minereuri, Australia a făcut din China primul partener comercial, după Japonia. De unde şi grija cu care Canberra asigură Beijingul că pactul militar cu Tokyo şi intenţia ralierii Indiei la trilaterala SUA-Australia-Japonia nu fac parte din vreun plan de îndiguire a Chinei.

Pentru acceptabilitate, se vorbeşte de "cooperare naturală", eventual în chestiuni de dezastre naturale regionale, şi de "valori comune", democratice. Concret, a fost vorba despre primele manevre comune ale Indiei alături de Japonia, în Pacific. Premierii Abe şi Singh au căzut de acord asupra unui "parteneriat strategic global" între Japonia şi India.

Cedări

Aflat în Australia, Dalai Lama nu a mai fost primit şi de premierul John Howard. Călugărul-politician nici nu mai vorbeşte despre o independenţă a Tibetului, ci numai de o autonomie care să prezerve cultura şi mediul tibetane.

Arme pentru China

Pe fondul tentativelor de autonomizare a Europei de America, industria militară europeană creşte presiunile pentru ridicarea embargoului pe exporturile de armament pe care UE l-a impus Chinei în 1989.

Tocmai murise fostul lider de partid Hu Yaobang. Studenţii din Beijing care porniseră un marş în memoria lui au ajuns să ocupe Piaţa Tienanmen, timp de şapte săptămâni, cerând reforme democratice. Li s-au alăturat chinezi cu diferite aspiraţii, furioşi mai ales pe corupţi. După ultimatum, două rafale ale Armatei populare au lăsat 30 de morţi pe caldarâm; la spitalul din apropiere au ajuns chiar şi trecători fără legătură cu protestele.

Embargou istoric

Liderii lumii s-au arătat consternaţi. Pe 27 iunie 1989, UE decidea să interzică exportul de armament către un stat chinez care încalcă drepturile omului. Între timp însă, atât companiile americane, cât şi cele europene au savurat îndelung gustul succesului pe incredibila piaţă chineză. Doar "complexul militaro-industrial" european nu poate profita de cea mai mare piaţă de armament a lumii - precum Rusia sau Israelul. Rivalii din SUA vând însă mai departe arme scumpe Taiwanului.

Pus în discuţie tot mai des de câteva state europene, SUA cer UE să menţină embargoul. Preşedintele taiwanez, Chen Shui-bian, a recapitulat recent la Bruxelles motivele: "Din 2010, China va putea lansa un atac de anvergură asupra Taiwanului. Din 2015, China îşi va putea asigura rezultatul unui asemenea atac, ca a treia fază a agendei de pregătire militară împotriva Taiwanului". Taipeiul arată că ridicarea embargoului ar grăbi dominaţia strategică a Chinei asupra Taiwanului.

Ridicare parţială

Beijingul acuză însă Europa de discriminare, de vreme ce vinde arme Arabiei Saudite sau Pakistanului. Analiştii adaugă: în 18 ani, măsura nu a determinat China să devină o democraţie liberală, cum sperase iniţial Europa.

Pe de altă parte, embargoul are o portiţă, exploatată deja de producătorii de armament: permisiunea exporturilor de "arme non-letale", pentru protecţia civilă sau misiuni umanitare. Ca urmare, producătorii europeni de armament şi companii chineze fac aceleaşi joint-venture pe care le fac orice alţi pretendenţi la piaţa Chinei. Potrivit Jane's Defence Weekly, EADS vinde Chinei noul elicopter Z-10, oficial unul non-militar - industria chineză, civilo-militară poate face lesne conversia. La fel, participarea Chinei, din 2003, la proiectul european civil Galileo va îmbunătăţi coordonarea forţelor militare chinezeşti şi precizia sistemelor de ghidare a rachetelor Beijingului.

Urmează diviziunile din politica de apărare şi orientarea strategică din cadrul UE, ba chiar şi al NATO. Franţa şi chiar Germania susţin ridicarea embargoului; Italia sau Spania, la fel, dar mai discret.

Până acum, SUA au reuşit menţinerea lui - iar atlanticiştii Sarkozy şi Merkel înclină să renunţe la aspiraţiile de superputere europeană, autonomă faţă de SUA. Spre câştigul financiar şi strategic al Rusiei, marele furnizor de arme al Chinei.

Comentariu
Combinaţii

Strategii americani şi ruşi duc deja dorul sistemului internaţional bipolar. Undeva între ei, politicienii vest-europeni au acum o viaţă mult mai complicată, iar cei est-europeni - una mult mai bogată. (Paranteză. Cetăţenii nu participă la acest joc de mare înălţime financiară. Fără interesele superioare ale unor lideri naţionali, cetăţenii unui stat nu i-ar ataca pe cei ai altui stat, la scara unui război. Americanii - una dintre cele mai "belicoase" naţiuni de pe pământ - nu ar vota direct imensul buget militar al SUA, care văduveşte măcar sănătatea publică; noroc însă cu pactul mutual dintre reprezentanţii lor democraţi şi republicani. Privatizând orice sector fost preponderent public, neoliberalismul consideră că singura menire acceptabilă a unui buget de stat este să achite intervenţiile militare: către o industrie militară privată, dar foarte potentă la nivel politic - acolo unde se clamează apărarea interesului public.)

La sfârşitul istoriei - sistemelor economice -, actorii pieţei globale se înmulţesc, dar piaţa e una liberă; atât cât doresc cei care o controlează. Aflată în curs de alocare politică a puterii economice pe plan intern - consistentă deci teoriei triumfului total al liberalismului în faţa socialismului -, China a inaugurat şi multipolaritatea în sistemul internaţional. "Multi" pentru că Rusia se reface, tot mai pregnant. Alte noi puteri - ca India sau Brazilia - cresc mai mult regional; de notat însă că preşedintele da Silva tocmai l-a vizitat pe premierul Singh. Pe de altă parte, continentele încep să fie blocuri economico-politice: UE este reper pentru ASEAN şi Comunitatea sud-americană, poate şi pentru o "Arabie mare", iar în Eurasia îşi fac concurenţă nu CIS şi GUUAM, ci SCO şi SAARC.

Mai departe, multipolaritatea se manifestă în trilaterale. Ultima despre care se vorbeşte este… SUA-Japonia-China. Abe şi Hu încearcă să menţină o pace productivă; rămâne tranşarea chestiunii ledershipului regional. Băieţii potenţi de la Washington fac lobby pentru Beijing. Doctorii în geostrategii recomandă ca SUA şi Japonia să angajeze China în dialogurile posibile, pentru a construi încrederea necesară unei cooperări, în Asia sau aiurea. Altă trilaterală ar fi Rusia-China-India, cu un ditai potenţial de adversitate faţă de SUA. Realitatea poate fi şi aceasta, cândva; deocamdată, toate trei ţin însă mult mai mult la cooperarea bilaterală cu SUA decât la ajustarea unui trio antiamerican peste marile diferende bilaterale. Oricum, istoria va urma din multe direcţii.