Nouă oameni, între care şase membri ai trupelor americane au fost ucişi într-o singură zi în Afganistan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nouă oamenii şi-au pierdut viaţa vineri în Afganistan
Nouă oamenii şi-au pierdut viaţa vineri în Afganistan

Şase militari ai forţelor americane s-au aflat printre cei nouă oameni ucişi în Afganistan sâmbătă, au declarat oficialii de securitate ai NATO, citaţi de CNN.

În estul Afganistanului, un membru al serviciului american a murit într-o explozie, unul a decedat în urma unui schimb de focuri, iar alţi doi şi-au pierdut viaţa în bombardamente. Ceilalţi doi militari au decedat în sudul ţării.

În provincia de est Paktia, două persoane au murit când un autobuz a fost aruncat în aer, dar în acel moment forţele coaliţiei nu erau prezente în regiune. În oraşul Kandahar, un civil a murit după ce o motocicletă parcată şi încărcată cu explozibil a fost detonată de la distanţă, a declarat Ahmad Wali Karzai, şeful consilului provincial. Explozia a cauzat incendierea a două alte maşini, iar persoana decedată se afla într-unul dintre vehicule.

Pe de altă parte, bombele au lovit convoaiele NATO în provincia de est Khost şi în nordul provinciei Kunduz. Acestea nu au cauzat victime, au declarat autorităţile.Insurgenţii au atacat intrarea într-o bază operaţională a NATO în sud-estul provinciei Zabul.

Un soldat australian a fost ucis într-un bombardament în Uruzgan vinerea trecută, fiind cel de-al 17-lea membru al acestei naţiuni care a murit în conflictele din Afganistan, a declarat Ministrul Apărării din Australia.

"Acest incident este o amintire tristă a pericolelor înfruntate de soldaţii noştri în Afganistan în mod regulat. Ameninţarea impusă de dispozitivele explozive este întotdeauna prezentă", a spus Houston, şeful Forţei de Apărare australiene. 

În provincia Helmand, trupele au găsit 100 de kilograme de opiu şi materiale de fabricare a bombelor vineri seara.

Trupele afgane şi internaţionale au ucis vineri seara un om înarmat şi au reţinut mai multe persoane în timpul unor operaţiuni care vizau militanţii din provincia Paktia, a informat oficialii NATO.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite