Noile relaţii euroatlantice, războiul comercial şi realitatea „lose-lose“

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Avem un număr impresionant de miniştri cu răspunderi anunţate în domeniul „afacerilor europene“, plus cei desemnaţi să activeze, cât pot şi cât ştiu, pe domeniul finanţelor şi economiei. Plus, un grup compact de europarlamentari definiţi prin venitul lor de 7.500 de euro lunar, neimpozabil.

Zic că cineva, totuşi, ar fi trebuit să vorbească opiniei publice din România despre ce urmează pentru piaţa europeană, inclusiv deci şi pentru buzunarele noastre, după 1 iulie, data cea mai probabilă de la care se vor aplica măsurile restrictive decise deja la nivelul UE ca răspuns la măsurile ultra-protecţioniste anunţate de preşedintele Trump la adresa Statelor Membre din UE, Canadei şi Mexicului.

Zic, nu dau cu parul, dar chiar nimeni nu a dorit să facă o estimare, un studiu de risc, o prognoză şi poi să arate românilor dacă, da sau nu, preţurile la anumite produse de import vor creşte şi in această cauză? Fiind o presiune în plus pentru contribuabili, alături de continua ridicare a nivelului inflaţiei, dublată, cum se vede extrem de uşor, de majorarea preţurilor la bunurile agro-alimentare.

Zic că ar fi trebuit făcută o asemenea prognoză deoarece efectele s-ar putea să fie extrem de masive şi ceea ce vom vedea peste două săptămâni să nu fie decât un timid început al unui real război comercial de mare amploare. Asta nu e o supoziţie, ci un fapt deja anticipat de Trump care a spus că, alături de suprataxele la aluminiu şi oţel, doreşte să mai introducă unele pentru automobilele europene şi piedele de schimb pentru acestea.

Imagine indisponibilă

Zic că ar fi trebuit şi aşa ar fi fost responsabil din partea decidenţilor noştrupolitici. Mai ales că autorităţile noastre au avut la dispoziţie încă de pe 18 mai (aşa cum l-am avut şi noi) documentul "pus în circulaţie la cererea Delegaţiei UE" şi prezentat Organizaţiei Mondiale a Comerţului. Am aşteptat, înainte de a vi-l propune pentru lectură, să văd cum urmau să evolueze ultimele tratative la nivel înalt, cele care, din nefericire, s-au terminat prin eşecul răsunător al Summitului G7 din Canada care, dimpotrivă, a amorsat ultima etapă înainte de riposta europeană.

Puţini sunt cei care mai speră acum că ceva s-ar mai putea schimba, aşa că, măcar pe dvs. vă rog să citiţi  care vor fi produsele americane pentru care Uniunea Europeană va mări taxele în speranţa că va recupera ceva din prejudiciul produs de mişcarea americană, valoarea de recupeat fiind undeva aproape de 3 miliarde de euro. În prima fază şi pentru prima listă de produse.

Se anunţă astfel cel mai important război comercial care s-a produs după cel de-al Doilea Război Mondial, iar replica europeană a fost dublată de măsurile canadiene, premierul Trudeau anunţând că toate produsele americane (sectorul oţel şi aluminiu) care intră în Canda vor fi taxate cu 25%, iar restul de produse vor fi suprataxate cu 10%.  Iată lista produselor de principal interes (datorită largii circulaţii şi numărului de vânzări anuale), cu suprataxele respective, publicată de Le Journal de Montreal.

Imagine indisponibilă

Printre acestea autoturismele de tere Ford F-150, Macbook de la Apple, maşinile Tesla, băuturile gazoase şi berea la cutie, alimentele conservate şi materialele de construcţie.

Cu suprataxă de 25 %: tubulatura pentru oleoducte sau gazoducte realizate din oţel inoxidabil şi firele din fier sau oţe inoxidabil.

Cu suprataxă de 10 %: iaurtul cafeaua, pizza, castraveţii, sucul de portocale, whisky (burdon), maşinile de spălat, stilourile, cărţile de joc, sacii de dormit.

Combinaţi lista asta cu cea europeană şi vedeţi ce iese. Nimic bun. Asta pentru că restricţiile respective nu trebuie judecate numai din punct de vedere economic, cu toate că efectul lor va fi importrant pe tot lanţul comercial în cazul matriilor prime, determinând ridicarea semnificativă a preţului tuturor produselor finite. Marele preţ care va urma să fie plătit de toată lumea este, pe termen scurt, că toţi actorii vor fi obligaţi să-şi găsească noi pieţe de producţie (deoarece vor fi afectate enorm de multe companii mixte de o parte şi de alta a Atlanticului) şi mai ales de desfacere. Iar deţinătorii unor asemenea pieţe (ca dintr-o simplă întâmplare, state grupaţe în Organizaţia de cooperare de la Şanghai) ştiu că există o asemenea presiune enormă şi vor fi nemiloşi în negocierile următoare. Unele deja au început, altele se anunţă pentru zilele următoare.

Oricum, în orice perspectivă am judeca lucrurile, relaţiile comerciale internaţionale sunt sub stres şi au trecut de la formula negocierilor pentru o soluţie win-win la noua realitate care prevede o finalitate lose-lose.

Şi, mai departe, consecinţele se vor simţi şi vor deveni vizibile în formula noilor alianţe care, sub ochii noştri, reaşează hărţile de influenţ (sau măcar încearcă s-o facă, ceea ce oricum e un pas înainte), odată cu noile amiciţii şi parteneriate strategice ce se ţes în dorinţa de a suplini haosul actual.

Nimeni nu ştie cum se va termina jocul. Dar există ceva foarte cert: dacă aşa începe, dacă nu va exista nimic care să fie într-atât de puternic încât să anihileze tendinţele centrifuge de acum, listele de care am vorbit în acest text nu reprezintă decât începutul.

Oare pe ai noştri de ce nu-i interesează asta?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite