Noi reguli de succesiune la tronul Marii Britanii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul britanic David Cameron a prezentat planurile sale privind schimbarea regulilor de succesiune celorlalte15 ţări care o au ca monarh pe regina Marii Britanii.

Premierul Cameron vrea să acorde acelaşi drept de succesiune fetelor din familia regală ca şi băieţilor şi să ridice interdicţia privind căsătoriile cu presoane de religie catolică, noteză BBC News.

„Susţinem egaltatea sexelor în toate aspectele vieţii şi este anormal ca regulile privind cea mai înaltă funcţie publică să continue să consolideze superioritatea bărbatului", a explicat Cameron în scrisoarea sa. Cameron a subliniat şi că interdicţia ca un monarh să fie căsătorit cu un romano-catolic este o „anomalie istorică" şi nu poate fi justificată. El nu a propus şi schimbarea interdicţiei asupra monarhilor romano-catolici, pentru că regele sau regina Marii Britanii este şi şeful Bisericii Anglicane.

Aceste reguli ar trebui să se aplice şi eventualilor copii ai ducelui şi ducesei de Cambridge - chiar dacă aceştia s-ar naşte înainte de schimbarea legii. Modificările nu s-ar aplica, însă, şi în cazul generaţiilor precedente, astfel încât prinţesa Anne nu va avea prioritate în faţa fraţilor ei mai mici, Andrew şi Edward. În prezent, legea le oferă băieţilor prioritate la ascensiunea la tron în faţa surorilor lor.

O a treia schimbare propusă vizează Legea căsătoriilor regale, din 1772, care le cere tuturor descendenţilor regelui George al II-lea să obţină permisiunea monarhului înainte de a se căsători. Guvernul propune ca permisiunea să fie necesară pentru primii şase în linia ascensiunii la tron.

Pentru a impune aceste noi reguli, celelalte 15 naţiuni ale Commonwealthului trebuie să fie de acord cu schimbările. Cele 16 ţări aflate sub monarhie britanică sunt Marea Britanie, Canada, Australia, Noua Zeelandă, Jamaica, Antigua şi Barbuda, Bahamas, Barbados, Grenada, Belize, St Christopher şi Nevis, St Lucia, Insulele Solomon, Tuvalu, St Vincent şi Grenadine şi Papua Noua Guinee.

Primii zece membri ai familiei regele britanice în ordinea succesiunii la Tron


Charles, prinţ de Wales: născut în 1948, este fiul cel mare al reginei Elisabeta a II-a
William, prinţ de Wales: născut în 1982, este fiul cel mare al prinţului Charles
Henry, prinţ de Wales: născut în 1984, este fiul cel mic al prinţului Charles
Andrew, duce de York: născut în 1960, este al doilea fiu al reginei Elisabeta a II-a
Beatrice, prinţesă de York: născută în 1988, este fiica cea mare a prinţului Andrew
Eugénie, prinţesă de York: născută în 1990, este fiica cea mica a prinţului Andrew
Edward, conte de Wessex: născut în 1964, este cel de-al treilea fiu al reginei Elisabeta a II-a
James, viconte de Severn: născut în 2007, este fiul prinţului Edward
Lady Louise Windsor: născută în 2003, este fiica prinţului Edward
Prinţesa Anne: născuta în 1950, este fiica reginei Elisabeta a II-a

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite