Desigur, toată lumea invocă, cu deosebit patos, fie drama palestinienilor, fie argumentele politico-istorice ale israelienilor, dar, pe fond, discuţia reală vizează reîmpărţirea care are loc acum şi viitoarele contururi ce vor fi înscrise pe viitoarele hărţi.

Acum se defineşte, am mai spus de mai multe ori acest lucru, atât statutul ce va reveni în noul joc fiecăruia dintre actorii mari şi foarte mari cât şi, poate în primul rând, osatura pe baza căreia se va forma noua structură finală a relaţiilor internaţionale.

Asta deoarece toată lumea este conştientă că actuala structură a ONU cu instituţiile sale componente, cea concepută după cel de-al Doilea Război Mondial, şi-a atins limita de competenţă şi de relevanţă. Din păcate. Iată mai jos ultimul exemplu şi judecaţi singuri.

Ieri, Consiliul ONU pentru Drepturile Omului a adoptat o rezoluţie care autorizează trimiterea în Gaza a unei echipe internaţionale specializate în anchetarea crimelor de război pentru „a ancheta asupra unor prezumtive rele tratatmente în contextul asalturilor militare efectuate cu prilejul marilor manifestaţii civile care au început pe 30 martie 2018... incluzând aici fapte care pot fi definite drept crime de război", aşa cum se spune în textul Rezoluţiei. O decizie a unui organism al Naţiunilor Unite care să fie automat respectată şi aplicată ca atare? Evident că nu, iar asta arată puterea reală de influenţă pe care o mai are organizaţia.

În deschiderea lucrărilor sesiunii extraordinare de ieri a Consliului, Zeid Ra'ad Al Hussein, Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului a afirmat că utilizarea forţei de către armata israeliană a fost „total disproporţionată" şi că „morţii înregistraţi în teren sunt rezultatul direct al unei folosiri ilegale a forţei", spunând totodată că susţine „apelurile a numeroase state şi observatori în favoarea unei anchete care să fie internaţionale, independente şi imparţiale".

Ministrul de Externe israelian a respins imediat votul luat în cadrul Consiliului (47 de membri, 29 de voturi „pentru", doar două voturi „împotrivă", cele ale SUA şi Australiei, 14 abţineri), caracterizându-l drept „o dovadă suplimentară a faptului că este vorba despre un organism cu majoritate automată antiisraeliană şi care este dominat de ipocrizie şi absurd”. La rândul său, Nikky Hailey, ambasadoarea SUA la ONU, a denunţat imediat iniţierea unei anchete internaţionale „asupra legitimei apărări de către o ţară a propriei sale frontiere în faţa atacurilor teroriste... este vorba despre o nouă zi ruşinoasă pentru drepturile omului”.

Problema foarte serioasă este că se anchetează posibile „crime de război”, iar consecinţele pot fi foarte grave. Teoretic, căci Israelul s-a retras din Consiliul respectiv şi SUA nu recunosc decizia, chiar dacă, în calitatea lor de state membre ONU, ar fi trebuit s-o facă. Numai că, şi aici este mare problemă, cadrul realmente constrângător de odinioară s-a disipat în ceea ce este acum un joc ce poate fi folosit de cineva la modul absolut opţional, în funcţie de interesele politice naţionale sau ale unei alianţe.

Nimic nou (sau nimic foarte nou) aţi putea spune pe bună dreptate. Numai că, tot ieri, la Ankara, s-a desfăşurat, la cererea urgentă şi expresă a preşedintelui Erdogan, un Summit al Organizaţiei de Cooperare Islamică, a mers mai departe cu o Rezoluţie care conţine un element tulburător în perspectiva unor posibile consecinţe. Reprezentanţii celor 57 de ţări ale lumii islamice membre ale Consiliului (printre care, interesant lucru, Arabia Saudită şi celelalte state din Golf) au cerut trimiterea de urgenţă în teritoriile palestiniene a unei „forţe internaţionale de protecţie... în scopul de a oferi o protecţie internaţională poporului palestinian”. Codamnând în acelaşi timp, „la modul cel mai hotărât acţiunile criminale efectuate de forţele israeliene în teritoriile palestiniene ocupate, mai ales în Fâşia Gaza”, cerând Naţiunilor Unite şi formarea imediată a unei „comisii internaţionale de anchetă”, ceea ce a şi fost votat la Geneva, cu o remarcabilă coordonare de acţiune.

Îngrijorător, spuneam, este nu numai acest apel care s-ar putea finaliza prin formarea unei „forţe de protecţie” care să semene leit cu o armată cu componente provenind din diverse ţări islamice masată la frontierele Israelului sau pe teritorii din imediata sa proximitate. Mai este vorba şi despre apariţia unuei propagande ostile agresive, prezentă în două discursuri foarte dure ţinute de preşedintele Erdogan, unul în deschiderea Summitului, al doilea cu ocazia unei mari adunări populare organizate imediat după acest moment.

Nu există o diferenţă între atrocităţile la care a fost supus poporul evreu în Europa acum 75 de ani şi brutalitatea cu care se poartă faţă de fraţii noştri din Gaza... trebuie să ne sacrificăm pentru a apăra locurile noastre sfinte. Dacă ne vom uni, atunci Israelul nu-şi va mai putea continua acţiunile" (sbl. n). Ce înseamnă exact, sau ce poate însemna în acest context precis ideea „sacrificiului“ la care cheamă Erdogan?

Întrebarea este de a şti câte state islamice vor susţine până la capăt o asemenea linie dură - cu toate perspectivele pe care le implică - sau dacă nu este vorba decât despre o propagandă pregătitoare de conflict, dar, pentru moment, destinată doar menţinerii sub presiune a opiniilor publice din regiune în aşteptarea unor rezoluţii care să precizeze sensul alianţei internaţionale pe care Iranul încearcă s-o realizeze în ideea menţinerii acordului nuclear. Şi, eventual, ca gest preventiv împotriva a ceea ce Mike Pompeo va anunţa luni, adică apelul la formarea unei largi coaliţii internaţiionale împotriva Iranului caracterizat drept principal sponsor al terorismului internaţional.

Nimeni nu pare să dorească să facă un singur pas înapoi. Dimpotrivă, semnele sunt că fiecare pregăteşte mişcări ofensive cu scopul de a-şi scoate adversarul de pe tabla de şah.