Nimeni n-a fost pregătit pentru o asemenea tragedie. Dar pentru următoarea, cea aflată în pregătire?

FOTO EPA-EFE

Din nefericire, guvernele lumii doar asta pot face acum: o gestionare de criză blocată exclusiv în urgenţele zilei, cu acţiuni făcute în disperare pentru a umple găurile neşteptate în sisteme care promiseseră expertiză profesionistă specifică bunei guvernări şi, ca rezultat, o rezilienţă sporită, aşa cum se promite după marele şoc de după criza globală începută în 2008.

O gestionare de criză cu mult îngreunată de faptul că realitatea a dovedit acum că, per ansamblu, problema cea mai gravă se datorează faptului că tema „rezervelor naţionale de urgenţă“ nu a mai fost considerată ca absolut prioritară pentru strategiile de guvernare – căutaţi această menţionare şi la noi sau încercaţi să identificaţi capitolul bugetar cu sume precise dedicate pentru constituirea, înnoirea şi diversificarea acestor rezerve.

Cu mult mai gravă este – aşa cum o demonstrează ceea ce se arată acum – că prevederile de odinioară în ce previşte structura acestor rezerve nu mai corespunde în niciun fel marilor provocări reprezentate de apariţia în teren a ameninţărilor neconvenţionale, arme de ucidere în masă cu eficienţă uluitor de mare şi care să poată provoca pierderi zilnice în plan uman şi material, echivalente cu cele calculate în cazul conflictelor de mare intensitate. De ce? Tehnic, răspunsul este simplu şi birocratic valabil: datorită, spre exemplu, convenţiei ONU împotriva armelor chimice şi biologice la care au aderat cele mai multe dintre statele lumii civilizate şi în orice caz toate cele care aveau capacităţile de cercetare şi producţie în domeniu, odată cu distrugerea reciproc supravegheată a enormelor stocuri constituite după cel de-al doilea Război Mondial, devenise ilogic să ţii în stocuri echipamentele şi tehnica necesare unui răspuns la ceea ce ar putea fi echivalat cu un atac masiv pe dimensiunile ofensivelor respective. În plus, au argumentat mulţi dintre planificatorii militari, ce nevoie mai era de asemenea stocuri din moment ce se dovedise că epidemiile considerate de a evolua la nivelul maxim de alertă (EBOLA, spre exemplu) au evoluat doar în zone restrânse ale planetei, iar o pandemie ca SARS a putut totuşi fi manageriată într-un final cu ajutorul mijloacelor medicale de care dispuneau sistemele de sănătate naţionale.

Drept care se coborâseră în mod corespunzător barierele de alertă şi nu existau nici depozitele cu materiale necesare, nu existau nici listele cu posibile întreprinderi posibil de convertit cvasi-instantaneu pentru producţia de război specifică necesară în lupta cu acest adversar invizibil şi nu era – nici pe departe – pregătit sistemul de recrutare de urgenţă a specialiştilor din sectorul medical, în prima linie fiind cprevăzuţi să fie doar cei care primiseră deja o instrucţie de bază specifică. Totul corelat cu o inadecvare a sistemului public de sănătate (nemaivorbind de cel privat) pentru a face faţă la asemenea situaţii de extremă urgenţă. O combinaţie dezastruoasă care adus – în ţări mari şi mici – la aceeaşi constatare: rezervele naţionale de urgenţă sunt insuficiente sau total insuficiente în caz de pandemie, sistemele au cedat în câteva (puţine) săptămâni, iar punctul cel mai sensibil a fost tocmai acesta: insuficienţa şi inadecvarea rezervelor naţionale.

Acesta este contextul în care cele trei mari organizaţii multilaterale în domeniul alimentaţiei, sănătăţii şi comerţului (FAO, OMS şi OMC) transmit - într-un mesaj comun - mesajul de urgenţă globală privind apropierea unei crize alimentare mondiale. Se vorbeşte acolo despre perturbări serioase pe pieţele de produse agricole lipsă de mână de lucru, protecţie deficitară a salariaţilor din sectorul agroalimentar în faţa pandemiei cu coronavirus: „Incertitudinile legate de disponibilităţile de alimente pot declanşa un val de restricţii în domeniul exporturilor, provocând chiar o penurile pe plan mondial.“. Cele trei organizaţii îşi exprimă îngrijorarea în ce priveşte „încetinirea circulaţiei muncitorilor din industria agricolă şi alimentară“, fenomen care blochează acum mai multe economii din lumea occidentală, da şi de „întârzierile de la frontiere în cazul containerelor...cea ce duce la o pieredere de produse perisabile...Atunci când vine vorba despre protejarea sănătăţii şi bună-stării propriilor cetăţeni, ţările trebuie să se asigure că ansamblul măsurilor comerciale nu perturbează liniile de aprovizionare alimentare. Trebuie să ne asigurăm că răspunsul nostru la pandemia cu COVID-19 nu crează, în mod involuntar, penurii nejustificate de produse esenţiale şi să nu exacerbeze foametea şi malnutriţia“.

În această perspectivă, întrebarea firească pentru coordonatorii noştri politici priveşte în primul rând situaţia rezervelor noastre naţionale şi o eventuală prezentare a adecvării lor în scenarii de pandemie sau, iată, de urgenţă alimentară mondială. Există criterii de evaluare a „securităţii alimentare naţionale în cazuri de urgenţă“? Sigur că da, vă oferim un asemenea manual redactat de experţii Programului Alimentar Mondial (îl puteţi accesa aici), acolo unde puteţi găsi trimiteri la lucrări similare realizate de alte organizaţii internaţionale şi o foarte bine structurată lecţie de management pentru statele confruntate cu situaţii de criză alimentară care, aşa cum s-a văzut, pot foarte uşor să se transforme în tragedii sau să ducă la „revolte ale foamei“. Pentru aceeaşi bună şi corectă informare a dumneavoastră, poate vă va interesa – dincolo de bătălia ideologiilor animate de trolii de pe toate reţelele sociale – să urmări sursele specializate şi foarte bine documentate care urmăresc, la zi, evoluţia pieţelor agricole şi dimensionează perspectivele (sau absenţa) unei viitoare crize alimentare a alimentaţiei pe diverse continente şi pe plan global.

În acest sens, puteţi urmări ce apare pe AMIS (Agricultural Market Information System) o platformă inter-agenţii lasată în 2011 de miniştrii Agriculturii din G20 după alarma creată de creşterea solidă a preţurilor în 2007/2008. Trebuie combinată cu datele oferite de Buletinul FAO asupra raportului cerere/ofertă la cereale şi pe cele din SMIAR (Sistemul mondial de alertă rapidă al FAO - aveţi aici raportul semestrial martie 2020).

Se organizează lumea către ceva mai bun? Aşa s-ar dori, cel puţin în discursurile politicenilor.

De fapt, revenind la realităţile unei nefericite mentalităţi politice confrontaţionale, cu orice preţ şi în orice situaţie, nimeni nu pare să dorească să înveţe ceva. Iată, spre exemplu, ieri, la ONU, s-au bătut două proiecte de rezoluţii, prima luare în discuţie a pandemiei COVID-19 de către organizaţia mondială. Prima rezoluţie adoptată în Adunarea Generală – cea care a câştigat – a fost iniţiată de şase ţări (Elveţia, Indonezia, Singapore, Norvegia, Linchestein şi Ghana la care, mai apoi, s-au adăugat altele până la un total de 188 de ţări) cheamă la „cooperare internaţională“ şi „multilateralism“ în combaterea epidemiei, cu „nevoia de a respecta pe deplin drepturilor omului“ şi a refuza „orice formă de discriminare, rasism şi xenofobie“. Interesant este că rivalităţile politice s-au simţit şi de această dată: cinci ţări (Rusia, R. Centrafricană, Cuba, Nicaragua şi Venezuela) au propus şi ele o rezoluţie în care să se vorbească despre cooperare internaţională, dar cerând în mod implicit şi o ridicare totală a sancţiunilor internaţionale.

Rezoluţiile Adunării Generale nu sunt obligatorii, aşa cum sunt cele al Consiliului de Securitate, acolo unde, din cauza diferenţelor politice este blocată în continuare orice text privind pandemia. Printre motive diferendul între China şi Washington privind „virusul chinez“ sau „virusul Wuhan“, dar şi poziţia comună China-Rusia care sunt reticente de a permite Consiliului de Securitate să-şi extindă misiunea fundamentală de a veghea la pacea şi securitatea lumii la probleme care ţin (sau au ţinut până acum) doar de domenii secundare cum ar fi cel economic sau sanitar.

Putem oare spera că decidenţii noştri politici vo găsi timp să se uite şi dincolo de criza clipei şi să dea un răspuns privind măsurile asiguratorii măcar pe termen mediu, cu precizarea dimensiunii şi componenţei rezervelor naţionale, cele strategice şi cele de urgenţă civilă şi militară?