Angelica Fabri este o prezenţă cât se poate de interesantă în mediul online. Mărturisesc că am discutat adesea cu ea, fără să am încă bucuria unei întâlniri directe. Privilegiul de a lucra la o organizaţie internaţională importantă, la Fondul Multilateral pentru Implementarea protocolului de la Montreal, o organizaţie al cărei scop este sprijinul oferit pentru combaterea deteriorării stratului de ozon, o poartă adeseori prin diverse zone ale globului, pentru a oferi consultanţă şi sprijin administraţiilor ţărilor care doresc să implementeze politici ecologice importante.

O persoană educată şi cu o îndelungată experienţă în politică internaţională, Angelica Fabri ne oferă posibilitatea de a accede la impresii culese din zone la care presă noastră nu are, de regulă acces. De dată asta este vorba despre Nigeria, gigantul Africii, o ţară care şi-a câştigat această etichetă că urmare a populaţiei numeroase, 186 de milioane de locuitori trăind între graniţele sale. Pentru că există mai bine de 250 de grupuri etnice diferite pe teritoriul său, lucru care ar îngreuna comunicarea, Nigeria are drept limbă oficială engleză.

Fostă colonie, Nigeria şi-a câştigat independenţa faţă de Marea Britanie abia în anul 1960, iar perioada care a urmat a fost una dominată de instabilitate politică şi războaie civile. Ţară bogată în resurse de petrol, Nigeria este actualmente considerată o putere regională că urmare a creşterii economice însemnate din ultima perioadă. Totuşi, aşa cum Angelica Fabri va detalia, ţara nu are doar corupţia locală, ea este o atracţie pentru corupători în egală măsură. În contextul obsesiei despre corupţie ca sursă majoră a regresului social, Muhammadu Buhari, preşedintele în exerciţiu al Nigeriei, care a câştigat chiar în acest an un al doilea mandat, a venit la putere cu o puternică agendă anticorupţie. Totuşi, preşedintele actual a preluat puterea prin lovitură de stat în trecut. Este acuzat că a neglijat justiţia socială şi a folosit anticorupţia ca armă împotriva oponenţilor politici, arestând peste 500 de oficiali, „suspecţi“ sau pur şi simplu incomozi. Corupţia e ceva ce afectează întreaga societate, corupţia devine uneori o obsesie la nivelul societăţii, dar lupta împotriva ei trebuie să aibă în vedere mai multe paliere la care aceasta se manifestă. În plus, corupătorii, corporaţii sau chiar guverne, şi rolul lor sunt adesea uitate şi ţările sunt lăsate să se autoculpabilizeze la nesfârşit. O lecţie din care putem învăţa.

Doamna Angelica Fabri, experienţa dumneavoastră de „funcţionar internaţional“, aşa cum vă autodefiniţi în postările de pe reţelele sociale, v-a purtat de dată această în Nigeria. Puteţi să ne spuneţi mai multe despre muncă pe care o faceţi şi cu ce prilej aţi ajuns să vizitaţi această ţară?

Lucrez pentru o organizaţie internaţională al cărei scop este salvarea păturii de ozon care a suferit în trecut datorită emanaţiilor de substanţe dăunătoare. Organizaţia finanţează proiecte în ţări în curs de dezvoltare pentru a ajuta întreprinderile industriale să renunţe la tehnologia dăunătoare şi să o înlocuiască cu una care foloseşte substanţe care nu atacă pătura de ozon. Lucrăm cu guvernele ţărilor respective care pun în aplicare legi care interzic folosirea şi importul acestor substanţe şi încurajează utilizarea unei tehnologii adecvate. Responsabilitatea mea e de a organiza evaluări ale acestor proiecte. Colaborez cu echipe de specialişti şi împreună vizităm ţările în care au loc aceste proiecte. Aşa am ajuns şi în Nigeria.

Nigeria este o ţară africană de mari dimensiuni considerată „gigantul Africii” fiind considerată a şaptea cea mai populată ţară din lume. După câştigarea independenţei în 1960, Nigeria a fost dominată de numeroase războaie civile, dictaturi militare şi multă sărăcie. Cum evaluaţi situaţia de acum din Nigeria?

Da, e ţara cu cea mai mare populaţie şi prima putere economică din Africa. O ţară extrem de complicată cu etnii diferite şi religii diferite. Sunt peste 250 de grupuri etnice şi cel puţîn tot atâtea limbi vorbite. O ţară cu multe resurse naturale, printre care mari rezerve de petrol, dar şi cu un potenţial agricol.  Ultimele alegeri s-au petrecut în mod democratic, ceea ce e un semn bun, sper să continue. Nigeria a trecut prin multe lovituri de stat militare, prima fiind în 1966, la şase ani după independenţă, care deşi au avut loc că acţiuni corective împotriva corupţiei guvernelor anterioare n-au avut rezultatul scontat şi n-au făcut decât să slăbească instituţiile. Din 1999 încoace însă au avut loc alegeri democratice. Actualul preşedinte, care e la al doilea mandat, ca şi cel de dinaintea lui au fost aleşi fără ca vreo lovitură de stat militară să distrugă ordinea publică. E interesant de studiat situaţia democraţiei în Africa, unde sunt tot mai puţine lovituri militare, dar unde şefii de stat se instalează pentru decenii, unii schimbând Constituţia ca să se poate prezenta din nou la alegeri şi să aibă o faţadă de legalitate. Nu e cazul în Nigeria, unde preşedinţii recenţi au respectat mandatul legal.

Am citit într-una dintre postările dumneavoastră că actuală putere din Nigeria a venit la putere cu o agendă anticorupţie. Puteţi să ne spuneţi mai multe despre asta?

De fapt, eforturi de luptă împotriva corupţiei au avut loc înainte de actualul preşedinte. Cu ani înainte a fost creată o comisie de luptă împotriva crimelor financiare şi economice, EFCC (Economic and Financial Crime Commission), care a reuşit să pună sub acuzare şi să condamne o serie de persoane importante şi să aducă la lumina fraude colosale. Atât de importante au fost rezultatele atinse că grupuri de interese au încercat să îi limiteze efectul. Preşedintele comisiei a fost concediat şi o serie de conflicte au opus-o Ministerului Justiţiei. Comisia există însă şi acum. Am impresia că în societate există o sensibilitate şi o luare de cunoştinţă în ce priveşte corupţia. Mi s-a vorbit în mod spontan de corupţie când am întrebat cum au fost alegerile. Cei cu care am vorbit erau creştini sau musulmani, de nivele sociale diferite, de la şoferi de taxi la ingineri specializaţi, dar toţi şi-au exprimat satisfacţia pentru rezultatul alegerilor spunând că preşedintele luptă împotriva corupţiei. Poate că lupta împotriva corupţiei e şi un element unificator, care transcende diferenţele etnice sau religioase. De asemenea, cei cu care am vorbit erau conştienţi de diferenţa între potenţialul ţării, dat fiind bogăţiile imense, şi starea de sărăcie şi neglijenţă. La aeroport fiind, cu unul din colegii localnici, mi se pierduse valiza şi venisem să o recuperez, mi-a atras starea precară şi prăfuită a clădirii. Cu banii pe care îi avem, îmi spuse colegul,  am putea avea un aeroport la fel cu orice ţară europeană dezvoltată, dar din cauza corupţiei banii se pierd.

Actualul preşedinte, Muhammadu Buhari, e un fost general care a mai fost preşedinte în anii ’80, în urma unei lovituri de stat. Acum însă se declară un „democrat convertit”. A luat măsuri împotriva corupţiei şi când a luat puterea prin lovitură de stat, printre altele arestând 500 de politicieni şi oameni de afaceri corupţi.

A câştigat alegerile după mai multe încercări nereuşite în 2015, iar în 2019 a câştigat un al doilea mandat cu o campanie bazată pe lupta împotriva corupţiei. În mandatul precedent a creat un cont special pentru fondurile recuperate în urma investigaţiilor anticorupţie. I s-a reproşat însă că a neglijat economia, care a trecut printr-o perioada de recesiune şi că acţiunile anticorupţie îi vizează mai mult pe oponenţii politici.

În general, sărăcia ţărilor africane sau est-europene este explicată prin fenomenul corupţiei. Sărăcia este rezultatul corupţiei în majoritatea discursurilor oficiale cu privire la aceste ţări. Ca persoană cu o vastă experienţă internaţională, cum evaluaţi această perspectivă?

În Nigeria, corupţia e considerată una din primele cauze a sărăciei unei majorităţi a populaţiei precum şi a marilor inegalităţi economice. Sunt mai multe cauze care generează corupţia, printre care imensă bogăţie care o constituie petrolul şi care atrage un important număr de „corupători”, o clasa politică dezinteresată de binele public şi concentrată doar asupra propriului interes, şi asta încă din perioada independenţei, o structură socială complicată, bazată pe tribalism, instituţii publice slabe. Probabil şi trecutul colonial are o influenţă pentru că s-a alcătuit o ţară, o construcţie culturală, socială şi politică prin unirea unui număr mare de grupuri diferite, fără o identitate comună. Mai sunt şi alte cauze ale sărăciei, precum proasta gestiune a resurselor, favorizarea unor grupuri etnice şi religioase, un război civil. Predominanţa unei economii bazate pe exportul de petrol şi neglijarea agriculturii au contribuit de asemenea. Până la boom-ul petrolier, Nigeria era o ţară exportatoare de produse agricole, acum însă importă produsele agricole şi alimentare. Multe din aceste cauze se aplică şi altor ţări.

Ce ar avea România de învăţat de la o ţară că Nigeria?

Că e nevoie de voinţă politică pentru a lupta împotriva corupţiei; că poate nu e bine să concentrezi toate măsurile anticorupţie într-o singură instituţie; şi că media şi mijloacele de comunicare trebuie să explice şi să sensibilizeze populaţia la nevoia de a lupta împotriva corupţiei, pentru a nu se crea o atitudine de fatalism; şi că, în acelaşi timp, trebuie adresate problemele economice şi sociale. 

De ce e periculos să avem o unică instituţie care se ocupă de anticorupţie?

Pentru că e mai vulnerabilă, mai uşor de distrus. Cred că un sistem care include mecanisme de prevenţie şi de monitorizare a corupţiei descentralizate, dar care cooperează, ar fi mai viabil.

De ce oare corupătorii guvernelor nu apar aproape niciodată în strategiile anticorupţie?

Nu ştiu dacă am înţeles întrebarea. Corupătorii oamenilor politici sunt menţionaţi când aceştia sunt acuzaţi de corupţie. O strategie anticorupţie are un rol preventiv menit să descurajeze corupătorii.

Nu riscă obsesia anticorupţiei să înlăture preocupările pentru justiţia socială?

În principiu, nu cred că ar trebui să fie aşa pentru că ele sunt legate. Nu cred că se poate lupta împotriva corupţiei în condiţii în care nu există justiţie socială. De asemenea, şi legată de acestea, lupta împotriva inegalităţilor economice joacă un rol important. Am citit cândva un raport al Băncii Mondiale care arată cum cei săraci cheltuiesc proporţional mai mult din cauza corupţiei decât cei cu bani. Am văzut odată un reportaj din România unde li se spunea unor persoane că politicianul pe care îl susţineau ele s-a îmbogăţit pe căi ilegale. Răspunsul a fost „Şi ce dacă a furat, noi n-am furat?! Da’ o să ne dea şi nouă din ce-a furat“. M-a îngrozit răspunsul asta atunci, dar poate că am luat-o prea în serios. Multe din mişcările sociale în ultimii ani au avut loc împotriva unor guverne corupte, mă gândesc la primăverile arabe şi în ultimul timp la Algeria şi Sudan.