Nemiloasa competiţie post-pandemie: unii se pregătesc să supravieţuiască, alţii sunt blocaţi în jelit

Foto Shutterstock

Politic vorbind, epoca post-pandemie a fost deja iniţiată. Şi vedem cum, deja, încep să se despartă apele şi apare o nouă ordonare de jocuri, un nou raport incipient de relaţii între state. Incipient pentru că jocul este foarte recent, dar cu perspective de a produce o separare de nivele competiţionale între state şi, în consecinţă, la un noi raporturi de putere.

Poate observaţi că în cazul unor state, cele care în final vor pierde pariul supravieţuirii, pandemia a acţionat ca o neaşteptată şi uriaşă forţă de blocaj, cvasi-complet, a întregii vieţi economice sociale, totul concentrându-se asupra numărării zilnice a morţilor şi infectaţilor, în paralel cu litania jalnică asupra lipsurilor de tot felul din reţeaua de sănătate, descoperite cu uluire acum, exact ca primarii noştri loviţi pe neaşteptate, dar în mod regulat, de zăpada care cade iarna. În acest caz, pandemia, oricât de multe tragedii ar fi provocat, devine un perfect factor de construcţie în campaniile electorale. Determină reaşezări de forţe prin aapriţia unui nou tip de gargară politică neruşinată, cel care vorbeşte despre crimele împotriva umanităţii făcute de opozanţii care nu au fost în stare să facă ceea ce necesar. Panemia crează un nou tip discurs, acuzator în prima parte împotriva nemernicilor de opozanţi, apoi plin de promisiuni solemne în viitorul care arată prost, de exemplu "fiecărui cetăţean, un pat asigurat la reanimare pentru 24 de ora".

Dar există, într-un plan paralel, real şi nu SF, state care-şi pregătesc de acum cadrul necesar pentru supravieţuire, articulând încă din acest moment, în plină criză, nuclele viitoarelor mişcări legislative care vor primite saltul înainte. Raţionamentul este simplu şi evident: fie că vrem sau nu, ne place sau nu, înţelegem sau nu importanţa saltului, el tot se va produce şi, ca orice mişcare de asemenea amploare, va fi imposibil de ocolot sau ignorat. Apoi, la fel de clar, va favoriza pe cei care şi-au pregătit deja structurile legislative pentru efecturarea saltului, nu la nivelul unei elite, ci la nivel social.

Care vor fi domeniile, primele domenii, în care se pregăteşte deja acest salt? Există un răspuns evident: vor fi sectoarele care, în plină pandemie, s-au arătat a fi nu numai neatinse de efectele sale negative ci, dimpotrivă, au fost primele şi au produs profit. Iată un asemenea exemplu: accesul la internet. Cu absolută certitudine, toate soluţiile majore economice care au permis unor companii şi unor ţări nu numia să supravieţuiască, ci chiar să şi prospere în perioada de criză a fost strict legat de posibilitatea ca activitatea acestora să folosească imediat, într-o proporţie exponenţial crescută, accesul la internet pentru a muta activităţile acasă, părăsind (poate pentru totdeauna în anumite cazuri) spaţiile tradiţionale de birouri, investiţii scumpe la care s-a putut renunţa instantaneu. Iar rezultatele muncii au fost dacă nu indentice, ci chiar superioare, cu un randament incomparabil mai înalt. În paralel, asta este şi motivaţia pentru care, acum, colectivele de cercetare-proiectare sunt blocate în urgenţă pentru a mări capacitate de lucru cu roboţi sau de automatizare extinsă a unor procese industriale.

Dar, la fel de evident, mai întâi de toate, vedem că, din acest moment, se produce o nouă separaţie brutală între state, inclusiv în Uniunea Europeană: statele dramatic diferenţiate înfuncţie de accesul la internet al populaţiei în general şi al sistemului şcolar în special. În funcţie de asta, în perioada post-epidemie, se calculează capacitatea acestora de a produce, de a adapta rapid calitatea vieţii sociale şi a economiilor în prezenţa unor programe intensive, finanţate prioritare, pentru aducerea la zi - dei în sistem de competitivitate - a tuturor sub-sistemelor imporante, în primul rând cel al educaţiei şi învăţământului. Desigur, în cazul ţării noastre, noi o avem pe doamna Anisie. Dar cred că nu ajunge.

Va trebui rezolvată mai întâi (situaţie specifică statelor sărace sau sub-dezvoltate) nu numai accesul tuturor localităţilor la sistemul electric sau asigurarea de generatoare de forţă pentru localităţile izolate, dar şi echilibrarea sistemului electric pentru a evita variaţiile dezastruoase de tensiune de acum sau atât de frecventele întreruperi de curent.

Presupunând că vreun guvern în viitorul secol va rezolva problema electrificării complete şi în sistem coerent cu cerinţele timpului nostru a dragii noastre patrii, pandemia a deschis o problemă extrem de dureroasă şi care reprezintă o tragică vulnerabilitate naţională: cei de la Salvaţi Copiii afirmau în luna iulie a acestui an, că peste jumătate dintre copiii români nu au acces la o tabletă sau un computer! Aţi văsut atâtea mărturii, realmente dramatice, despre familii în care cei trei sau patru copii aveau la dispoziţie doar un telefon, cel al părinţilor, şi erau obligaţi să lucreze cu rândul pe o singură tabletă. Iar asta ar fi trebuit să oblige guvernanţii să ordone o estimare profesionistă asupra distanţei care separă, în creştere, sistemul nostru de ceea ce există acum în ţările din UE.

Aveţi aici un text semnat de David Sassoli, Preşedintele Parlamentului European (publicat iniţial în La Repubblica, răspuns la un mesaj la lui Romano Prodi) în care anunţă trei lucruri care, cumva, ar trebui să-i intereseze şi pe liderii noştri politici în măsura în care anunţă apariţia viitoare a unei legislaţii extraordinare de importante.

În primul rând, arată că tema "digitalizării cu faţă umană" va fi discutată cu prioritate În PE în cadrul dezbaterii propunerii Comisiei Europene pentru ceea ce va fi Digital Services Act, nou cadru legislativ european care va încadra "societata digitală" şi activităţile sale economice conexe, de şi în mare dezbatere asupra Viitorului Europei. În acest context, propunerea care mi se pare absolut revoluţionară şi purtătoare a elementelor care pot provoca Marele Salt, este ca accesul la internet să fie recunoscut ca nou drept al omului.

Implicţiile vor fi uriaşe. Am aflat că deja există guverne europene care pregătesc nu numai legislaţii în previziunea acestei situaţii în care vor fi obligate să aplice măsuri pentru respectarea acestui nou drept al omului (cu investiţii de multe miliarde de euro), ci şi adaptă în consecinţă ale sistemelor educative şi şcolare.

Nu ştiu dacă europarlamentarii noştri, ocupaţi mereu cu alte probleme, au auzit de ceea ce se pregăteşte. Cu atât mai puţin oficialii noştri, poate speriaţi că asta ar însemna obligaţia tuturor să aibă măcar o expertiză minimală în lucrul cu computerele care folosesc indicaţii în limbile străine, din start duşmănoase şi inutile.

Credeţi oare că ar exista cineva pe care să-l intereseze asemenea anunţuri sau nu e nevoie, că suntem buni aşa cum ne-a lăsat Dumnezeu? Căci, în fond, nu-i nevoie de dimensiunea umană a internetului să mergi cu succes la cules de sparanghel sau altele asemenea?