Negocieri reuşite SUA-talibani în Afganistan: planul câştigării încrederii pentru negocieri

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Soldaţi afgani într-o operaţiune împotriva talibanilor FOTO AFP
Soldaţi afgani într-o operaţiune împotriva talibanilor FOTO AFP

Conferinţa de la Munchen din weekend a fost ocazia cu care Statele Unite, prin diverse răspunsuri parţiale şi fragmente scăpate către presă, a anunţat apropierea de un moment al semnării unei înţelegeri post-conflict între SUA şi talibani. care să pregătească negocierile de pace inter-afgane.

 Cum relaţiile sunt complicate de lipsa de încredere şi răbufnirea periodică a violenţei prin reluarea atacurilor, un număr mare de condiţii prealabile, probe cerute şi garanţii limitează şi însoţesc acest proces. E un pas cert înainte, dar şi cu multe necunoscute şi multe elemente novatoare, care schimbă fundamental lumea şi modul de a rezolva conflictele contemporane.

Terenul războiului din Afganistan: actori globali, fragmentare, rivalităţi, actori regionali implicaţi, droguri

Afganistanul a rămas un butoi cu pulbere cu o structură extrem de complicată a părţilor. Pe de o parte sunt Talibanii, o structură de natură tribală răspândită pe tot cuprinsul Afganistanului, care controlează astăzi circa 40% din teritoriu, potrivit Armatei afgane. Talibanii (înseamnă studenţi în limba paştună), au îmbrăţişat o formă arhaică şi ultraconservatoare a islamului şi a legii Sharia, şi au pierdut conducerea în 2001, după atacurile de la 11 septembrie, pentru că ei găzduiau Al Qaeda şi acordau sprijin organizaţiei teroriste a lui Osama bin Laden.

În plus, o mare influenţă o are Pakistanul, cu care Afganistanul împarte frontiera muntoasă în Regiunea Frontiera de Nord-Vest şi Zona Tribală Administrată Federal - FATA, ţara paştunilor, de o parte şi de alta a graniţei oficiale. Reţeaua teroristă al Hakkani a avut întotdeauna legături cu ISI - serviciile secrete militare pakistaneze, şi influenţează zona talibană şi paştună şi, prin aceastea, situaţia Afganistanului.

Structura tribală este principalul obstacol în Afganistan, pentru că nu există o conducere unanim acceptată, chiar dacă, formal există un leadership politic şi unul militar. Talibanii sunt împărţiţi în două mari componente, dar mai degrabă din punct de vedere al abordării viitorului decât politic sau teritorial: unii vor retragerea americanilor şi revenirea la conducerea statului, alţii acceptă participarea la o conducere inclusivă a tuturor afganilor, la nivel statal, deşi gândirea tuturor rămâne secvenţială, tribală, locală, în cel mai bun caz regională. Nimeni nu recunoaşte guvernul afgan de la Kabul, cu toţii vor nu atât pacea, cât conservarea poziţiilor dobândite înainte de negocieri şi validarea acestor cuceriri, recunoaşterea lor la momentul oricărei discuţii.

Deja talibanii au dobândit recunoaştere, negociind cu americanii. Şi ruşii s-au băgat, la un moment dat, nu atât pentru a face pace, ci pentru a afla despre stadiul negocierilor, conţinutul lor, eventual pentru a strica orice formulă negociată. Nu întâmplător, în septembrie, înaintea primei forme de negociere, o grupare talibană a aruncat totul în aer printr-un atac în Kabul care a ucis un militar american şi mai multe persoane afgane. Pe lângă Pakistan şi Rusia, în Afganistan s-a insinuat India, cu un rol ambiguu, mai degrabă de reconstrucţie. Motivul ar fi implicarea Pakistanului şi nevoia de a controla ce se întâmplă aici. Dar influenţa e mult mai redusă.

Talibani atac kabul FOTO ABCNEWS

Nici afganii nu sunt unitari. Guvernul se bazează pe o întreagă structură locală şi regională de lorzi ai războiului şi miliţii locale, cu propriile rivalităţi şi competiţii locale, care se confruntă şi din alte motive decât relevanţa naţională şi împărţirea puterii. Şi aici, federaţia celor implicaţi nu este tocmai omogenă, iar grupări diverse migrează sau fac păci separate cu talibanii în diferite locaţii. Şi aici contestările sunt majore: după 4 luni de la alegeri, încă nu e declarat câştigătorul alegerilor prezidenţiale, aşa cum s-a întâmplat şi anterior. Tot o negociere la masa verde va duce, în final, la o formulă de împărţire a puterii, cum a fost după Hamid Karzai, primul preşedinte afgan. E a doua necunoscută majoră a americanilor.

Şi, peste toate, Afganistanul mai este dominat de un actor transnaţional de primă importanţă: traficanţii de droguri. Producător major de mac şi opiacee, Afganistanul nu are resurse majore şi economie din alte surse, de unde dependenţa de traficanţi majori. Impactul ultimilor ani după regimul taliban - care interzicea consumul de droguri şi vânzarea lor, cu excepţia propriilor afaceri - a făcut ca să se ajungă la o creştere exponenţială a cantităţii de droguri care ia calea Rusiei, în primul rând, prin statele Asiei Centrale – Tadikistan-Uzbekistan-Kazahstan – dar şi a Europei. Efectele sunt dramatice la nivelul Rusiei, cel puţin, cu o creştere dramatică a consumatorilor dependenţi de droguri. Iar formulele de ardere a culturilor s-au dovedit şi impopulare, şi greu de aplicat: chiar şi conducerile succesive afgane au propus ca să fie lăsaţi agricultorii să cultive şi să fie capturaţi doar traficanţii, odată marfa ridicată.

Limitarea violenţei, varianta creativă a acceptării continuării conflictului

Statele Unite au fost nevoite, după atacul terorist din Kabul, din septembrie, să oprească complet negocierile de la Doha cu Talibanii. Deşi aceştia au răbufnit şi au ameninţat că-i va costa mai mult pe americani această întrerupere a negocierilor, poate chiar stoparea lor, reacţia nu a trădat decât interesul şi nemulţumirea de a pierde ceea ce virtual puteau câştiga. Adică talibanii au arătat foarte clar că sunt interesaţi de negocierile cu americanii. Şi formula propusă – retragerea în 20 de săptămâni a unei treimi din cei 13.000 militari americani – nu s-a mai produs, nu a mai revenit pe masă la negocierile ulterioare.

Fireşte că nu cunoaşte nimeni, în detalii, datele complete ale formulei de abordare. Însă comunicatorii americani autorizaţi, pe surse sau asumat, au transmis presei elementele de bază. Sunt cele adevărate pentru că, altfel, riscau ei o ruptură cu talibanii. În asemenea negocieri, orice greşeală sau cuvânt necugetat în plus pot determina eşecul negocierilor.

Trupe americane în Afganistan 

Imagine indisponibilă

Marea găselniţă, inovaţie a actualei situaţii, este una de factură teoretică, cu efecte practice sau determinate de practică. Scopul oricărui conflict este un acord de pace. Formula de construcţie a încrederii şi de lansare a unor negocieri, care demonstrează că părţile sunt serioase şi decise să încheie conflictul, sunt acordurile verificabile de încetare a focului. Ei bine, în Afganistan nu s-a putut nici măcar conveni acordul de încetare a focului. Nici una dintre părţi nu a putut-o accepta, din raţiuni diverse. De aceea s-a inventat obiectivul de reducere a violenţei, definit şi acesta în formulele prealabile de înţelegere.

Mai întâi, SUA a dorit să verifice în ce măsură partenerii săi de negocieri au control asupra întregii părţi a Talibanilor şi care este reflectarea din teren a părţii pe care o controlează. E motivul pentru care au verificat controlul prin încetarea violenţei majore, în fapt a atacurilor la adresa marilor oraşe, a autostrăzilor şi a instituţiilor de stat din Afganistan. În schimb, talibanii au vrut să se asigure că nu li se va pune sub semnul întrebării nici unul din câştigurile obţinute, motiv pentru care şi-au rezervat dreptul de a ataca orice convoi, în condiţiile în care guvernul alimentează cu trupe, arme şi resurse zonele sub presiune care sunt sub control Taliban, totul sub adăpostul acordului de reducere a violenţei.

Şi SUA şi-au rezervat dreptul de a interveni militar dacă Talibanii atacă forţele guvernamentale, în această perioadă, sau dacă încalcă acordul. Această ameninţare credibilă a fost acceptată, şi e menită să creeze descurajarea unor asemenea mişcări. Pe de altă parte, America este realistî, şi dincolo de nevoia Preşedintelui Trump de a obţine victorii şi retragerea trupelor până în alegeri, menţine controlul pe teren şi se aşteaptă ca o încetare a focului să nu poată fi respectată de toată lumea. Nivelul de ambiţie se reduce la diminuarea violenţei şi din raţiuni publice: atât publicul afgan, cât şi cel American şi restul lumii trebuie să fie conştient în legătură cu imposibilitatea controlului total al ostilităţilor de către talibani, cum nu poate fi controlat pe deplin nici de americani, nici de guvernul afgan, care, de altfel, nici nu este încă parte în aceste negocieri.

Cu retragerea trupelor pe masă, în negocieri la risc mare

Proiectul prevede un test de 7 zile de reducere a violenţei. După acest test, urmează o perioadă în care violenţa să nu mai răbufnească şi să permită începerea negocierilor interafgane, cu condiţia unui plan de retragere a trupelor americane. Aici rezidă şi marea miză a negocierilor cu risc mare acceptate de americani în ciuda eşecului anterior şi a semnalelor optimist-moderate pentru o soluţie finală: retragerea trupelor.

Acesta este un deziderat politic, promis electoral. Aşa cum a blocat negocierile după atacul din Kabul, şi a anunţat moartea negocierilor, tot astfel, Preşedintele American Donald Trump a autorizat astăzi negocierile, având pe masă retragerea trupelor americane. Totul porneşte de la a transmite talibanilor – şi a-i face să înţeleagă – că nu pot câştiga războiul pe teren contra aviaţiei şi dronelor americane. E ceea ce au înţeles şi americanii odată cu intrarea în perioada de negocieri cu Talibanii: nu poate exista pace în Afganistan prin distrugerea talibanilor, acest lucru nu e posibil, singurul lucru posibil este de a include şi talibanii în formula finală de împărţire a puterii politice şi de a aduce lucrurile în spaţiul disputei, competiţiei, rivalităţilor politice, scoţându-le din spaţiul bătăliilor fratricide militare.

Două sunt temele serioase care mai apar pe masa negocierilor cu talibanii. Prima, negăzduirea şi combaterea teroriştilor. Aici lucrurile sunt clare şi acceptate de toate părţile: americanii vor reveni şi au dreptul să intervină dacă Talibanii nu numai sprijină, dar chiar şi dacă numai tolerează organizaţii teroriste. Aici e vorba despre un sistem bine pus la punct de monitorizare şi control. E ca şi în cazul anterior, al testelor făcute pe teren între talibani şi afgani, când părţile nu au respectat încetarea focului acuzându-se reciproc pentru acest lucru: talibanii că afganii au ucis doi soldaţi, afganii că talibanii au deschis focul.

Lecţiile învăţate arată dificultatea monitorizării încetării focului de jur împrejurul Afganistanului. Şi aici condiţiile puse în acordul americano-taliban sunt grele: vor trebui să fie investigate toate incidentele armate din perioada de violenţă redusă pentru a se stabili cine este vinovat, dacă violenţa se înscrie în contextul stabilit şi acceptat al intervenţiilor militare, cine sunt responsabilii şi dacă ei ascultă de părţile care au purtat negocierea sau dacă sunt independenţi. Abia această perioadă va indica care sunt şansele realiste ca să se treacă la un acord de pace şi să se realizeze pe teren. Şi aici partea americană e realistă şi realizează limitele. Aşa cum a realizat limitele din condiţionările vizând cultivarea şi traficul de droguri şi responsabilităţile reciproce, despre care nu şti nimic la acest moment.

E o miză importantă, retragerea trupelor americane, ca şi neintervenţionismul lor cu excepţia unor misiuni clare. SUA s-au abţinut de la misiuni, chiar dacă termenul de lansare a celor 7 zile de reducere a violenţei nu a fost, încă lansat. Totuşi criticii văd aici precedentul Vietnam, al păcii în orice termeni doar pentru a încheia conflictul şi a aduce trupele acasă, un imperative al unui război lung. Azi e vorba despre 18 ani de război deja, în Afganistan, o oboseală majoră şi a liderilor americani, şi a publicului.

Reducerea personalului se va face într-o perioadă de doi ani, treptat, condiţionat, pas cu pas, în funcţie de avansul negocierilor şi a evoluţiilor de pe teren, a paşilor spre dezescaladare, reechilibrare şi stabilitate pe care-l probează talibanii. Pe de altă parte, americanii au trebuit să dea asigurări părţii afgane că nu vor fi abandonaţi. Potrivit informaţiilor ieşite din bilaterala Secretarului de Stat Mike Pompeo cu Preşedintele afgan Ashraf Ghani din marja Conferinţei de la Munchen din weekend, Statele Unite au dat asigurări că rămân angajaţi de partea afganilor, că vor sprijini negocierile, mai mult, că-i vor distruge pe talibani dacă nu respectă înţelegerile fixate.

Negocierile intra-afgane: nuca tare a negocierilor reale de pace

Partea cea mai complicată a negocierilor rămâne dialogul inter-afgan. Acest pas porneşte de la recunoaştrea reciprocă a părţilor, merge la recunoaşterea zonelor controlate de către fiecare şi cele încă în dispută. Apoi lucrurile merg spre formula finală de pace şi partajare a puterii, care ar trebui să nu fie una teritorială, ci un stat afgan indivizibil. Dar modul de înţelegere al afganilor şi talibanilor deopotrivă, de toate originile, este mai degrabă unul tribal, al influenţelor pe regiuni, localităţi şi teritoriale. De aici dificultatea din negocieri.

Apoi e vorba despre faptul că, şi dacă se acceptă varianta unui Afganistan indivizibil, doar guvernul afgan are semnficaţia deplină a acestei opţiuni. Şi chiar dacă e acceptată, tot vor dăinui regiunile sub controlul unei părţi sau alteia, a unui lord al războiului local sau a altuia. Formula de federalizare poate fi una viabilă, de asemenea, aşa cum structura de putere va trebui să reflecte raportul controlului între părţi şi implicările fiecăruia în asigurarea stabilităţii. Aceasta ar fi o spirală virtuoasă, aşa cum e posibil ca varianta contrară să fie valabilă: ruptură teritorială, control absolut al liderilor regionali, preluarea controlului de către talibani nediscriminatoriu, fără participarea terţilor afgani aflaţi azi la conducere.

Operaţiuni cu drone desfăşurate de SUA la începutul lunii noiembrie în Afganistan. FOTO

Un alt punct dificil de stabilit este soarta viitoare a Afganistanului, odată puterea distribuită. Abordările părţilor sunt atât de diferite încât condiţionările reciproce în privinţa regimului sunt la fel de dificile ca şi unitatea teritorială. E vorba, mai întâi, despre democraţia electivă afgană, aşa imperfect cum este ea, dar profund deschisă spre competiţie politică şi libertăţi, faţă de autocraţia talibană, legea islamică şi justiţia prin sharia.

Pe lista de negocieri ca principii pentru viitorul regim intră şi drepturile minorităţilor şi ale femeilor, şi legea civilă, şi separarea puterilor în stat. Şi această perspectivă riscă să fie dublată local şi regional de formulele “tradiţionale de administrare şi justiţie, a modului de viaţă mai habotnic al talibanilor şi sub conducerea lor, sau mai liberal în regiunile controlate de regim. Formula de acceptare a înţelegerii finale e dificil de prezis: ea conţine şi toleranţa, şi acceptarea în zonele controlate de talibani a regulilor democratice şi a modului de viaţă neîncorsetat de regulile islamului fundamentalist radical pe care-l practică aceştia.

Practic, afganii mai democraţi şi talibanii mai retrograzi vor trebui să reînveţe să se tolereze şi să trăiască împreună, acceptându-şi unii altora modul de viaţă. Regulile trebuie, însă, clar asumate în negocieri şi în posibila viitoare constituţie afgană, în formulele inclusive de împărţire a puterii. În plus, pasul cel mai dur va fi cel al eliberării prizonierilor, toţi foşti combatanţi talibani, mulţi autori ai unor crime sau atacuri cu pierderi de vieţi omeneşti. Cât de acceptabilă va fi eliberarea acestora? Talibanii şi-ar dori să-i vadă pe toţi liberi ca preţ al începerii negocierilor. Dar nici afganii, nici americanii nu-şi doresc o asemenea opţiune.

Dacă talibanii vor eliberaţi după ce au dovedit limitarea violenţei şi până la negocierile de pace, guvernul afgan nu are cum să accepte pierderea unei asemenea pârghii foarte repede, la începutul negocierilor, până nu au fost atinse nişte rezultate, iar americanii şi-au luat deja prizonierii responsabili de acţiuni teroriste şi care nu vor fi eliberaţi niciodată până la ispăşirea pedepselor. Oricum, principiul acordului americano-taliban vizează exact aceşti paşi graduali, controlaţi, construcţia încrederii şi respectarea angajamentelor ca efect şi semn al depăşirii fiecărui pas.

În plus, nu este sigur, la acest moment, care e soarta finală, definitivă, a trupelor americane şi ale NATO de pe teren. Retragerea, reducerea efectivelor este clară, dar nu e stabilită – şi nu e cunoscută, în consecinţă – nevoia de a menţine trupe sau o bază americană pe teren, de a acorda astfel asistenţa în reconstrucţie şi pe baza unei prezenţe armate a NATO sau dacă această prezenţă trebuie acceptată de viitorul guvern afgan sau e inclusă în acordurile prezente. SUA şi-ar dori retragerea trupelor, dar una raţională, deci şi posibilitatea menţinerii unei forţe – cel mai probabil nedeterminată încă – pe teritoriul afgan ca forţă de intervenţie măcar în primii ani de construcţie a statului afgan după reintegrarea talibanilor. Măcar pentru vânarea organizaţiilor teroriste, Al Qaeda şi ISIS Korasan. Sau poate chiar pentru un ochi atent asupra prezenţei şi influenţei iraniene în Afganistan, dacă nu chiar cu interes american asupra statului iranian.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite