NATO, preocupată de activitatea intensă a submarinelor militare ruse în Oceanul Atlantic. Pot distruge cabluri transatlantice

NATO, preocupată de activitatea intensă a submarinelor militare ruse în Oceanul Atlantic. Pot distruge cabluri transatlantice

Submarin rusesc, surprins î]n apropierea coastelor Statelor Unite

NATO înregistrează cea mai mare activitate a submarinelor Rusiei de la sfârşitul Războiului Rece. Zece submarine ruse au fost descoperite în luna octombrie în jurul Norvegiei, relatează RND.Alianţa Nord-Atlantică este preocupată de intensificarea misiunilor submarinelor militare ruse în nordul Oceanului Atlantic, deoarece ar putea distruge cabluri transatlantice, afirmă Oana Lungescu, purtătorul de cuvânt al NATO.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
În ultimul an, Alianţa Nord-Atlantică a observat că submarinele militare ruse au avut cel mai mare număr de misiuni în Atlanticul de Nord de la încheierea Războiului Rece. Rusia continuă intensificarea operaţiunilor militare în această zonă, a declarat luni Oana Lungescu, purtătorul de cuvânt al NATO, citată de postul german RND.
 
În cursul unei operaţiuni desfăşurate în Norvegia în octombrie, NATO a observat zece submarine militare ruse.
 
Alianţa Nord-Atlantică va reacţiona la misiunile submarinelor ruse prin intensificarea misiunilor de patrulare în nordul Oceanului Atlantic, a afirmat Oana Lungescu.
 
La jumătatea lunii octombrie a acestui an, în Atlanticul de Nord, un adevărat roi de submarine ruseşti a început deplasarea spre vest, prin apele aflate între Groenlanda, Islanda şi Marea Britanie, dupa care scufudundu-se in ape adânci.
 
Acest caz nu este unul izolat. NATO susţine că a observat în acest an cea mai mare activitate a submarinelor ruseşti de la sfârşitul Războiului Rece încoace. Din acest motiv, modernizarea capabilităţilor maritime a devenit un subiect fierbinte al dezbaterilor la sediul Alianţei de la Bruxelles.
 
„Rusia îşi creşte constant operaţiunile sub apă”, a declarat Oana Lungescu, purtătorul de cuvânt al NATO. În mare parte este vorba despre Atlanticul de Nord şi Marea Norvegiei. NATO va răspunde la acest lucru, printre altele, prin întărirea patrulearii apelor. În plus, va investi în aparate aeriene moderne antisubmarin.
 
Purtătorul de cuvânt a subliniat că Atlanticul de Nord rămâne „vital pentru securitatea Europei” în ceea ce priveşte rutele de aprovizionare militară, rutele comerciale şi canalele de comunicaţii.
 
Analiştii occidentali sunt îngrijoraţi în special de legătura dintre submarine şi rachetele pe care acestea le pot lansa. În ultimii ani, Putin a introdus îmbunătăţiri tehnologice în ambele domenii: submarinele au devenit mai silenţioase, iar rachetele ruseşti – mai rapide decât înainte. Se preconizează că, în 2020, submarinele ruseşti vor fi dotate cu rachete supersonice.
 
Dacă nave înarmate în acest fel de arme se apropie de coasta vestica a UE sau de coasta de est a SUA, poate apărea brusc o nouă situaţie strategică, conchide publicatia.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările