Naţional-anarhismul, doctrina din spatele mişcărilor autonomiste?

Extrem de posibil ca aceasta să fie una dintre sursele profunde, disipate acum într-o serie întreagă de mesaje aparent foarte corect politice care motivează, argumentează şi întăresc în ritm uluitor de rapid ceea ce ameninţă să devină o problemă europeană mai gravă şi mai amplă decât s-a crezut: revendicările de autonomie şi independenţă.

"Mişcare politică ce încearcă să împace poziţiile anarhiste privind refuzul capitalismului şi al organizării statale cu naţionalismul şi chiar, în unele cazuri, cu "separatismul rasial". Îşi are rădăcinile intelectuale în scrierile lui Julius Evola şi ale neonazistului Francis Parker Yockey şi numără, printre sursele sale de inspiraţie, pe Pierre-Joseph Proudhon, Mihail Bakunin, Piotr Kropotkin, Leon Tolstoi, Murray Bookhin, Richard Pierre Darre, Max Stirner, Robert Dun, Otto Strasser". (Sursa:Wikipedia)

O definiţie care are meritul de a fi cât se poate de generală şi neutră, dar indicând, totdată, eclectismul surselor, celor cărora, de la începutul anilor '90, li se adaugă nuanţe succesive de radicalizare prin mesajele transmise de câţiva dintre cei mai importanţi teoreticieni, Hans Cany, Richard Hunt şi, poate cel mai relevant dintre toţi,Troy Southgate.

Ideea cea mai interesantă - şi care face acum prozeliţi extrem de activi - este că "operaţiunea de refuz" a ordinii stabilite, a oricărei ordini formalizate într-o formulă administrativ-statală (ideee general acceptată de anarhismul clasic) trebuie să fie urmată de o reordonare de spaţii bazată pe ideea formării de comunităţi independente, autonome. 

Este vorba despre adevărate "zone autonome" sau "regiuni autonome" care să trăiască conform propriilor lor reguli şi supuse propriilor lor instanţe juridice, administrative, etc. De aici, evident, se ajunge foarte uşor la principiul constituirii acestor comunităţi autonome pe principiul apartenenţei etnice considerată a fi cel mai important factor de identificare exprimat prin identitatea culturală unică a grupului respectiv.

Mare atenţie, în contextul evenimentelor de acum, la mesajul transmis de Southgate şi devenit acum argument ideologic major al mişcărilor autonomiste şi independentiste:

"Nu susţinem naţionalismul în sensul în care am susţine conceptul de Stat-Naţiune. Dar, realist vorbind, aceia dintre noi care trăiesc în Europa au rădăcini-etno-culturale indo-europene şi, în consecinţă, sunt depozitarii unei moşteniri etno-culturale mult mai largi şi care cu prinde nu doar Europa, dar şi unele ţări precum India, Iran,,etc. Componenta «naţionalistă» a termenului «naţional -anarhism» poate fi interpretat în termeni mult mai generali şi, în mod cert, foarte departe de conceptele depăşite care derivă din doctrinele imperialiste ale sec.al XIX-lea. În consecinţă, atunci când vorbim despre naţionalitate, ne referim la implicaţiile sale tribale şi/sau organice. Concepţia noastră privind cuvântul «naţional» nu se raportează deci la un teritoriu,ci la o identitate etno-culturală în mod natural inerentă fiecărui popor precum şi alegerii culturale făcute de fiecare individ. Ideea noastră de «naţiune» nu se raportează deci la o entitate politică (statală) ci la o entitate CULTURALĂ (sau ento-culturală)...Concepţia noastră privind termenul de "naţional" nu trimite la un teritoriu, ci la identitatea rasială care este o faţetă naturală a existenţei fiecărui popor".

Cum oare se vor naşte oare comunităţile autonome şi independente? Răspunsurile variază în funcţie de multitudinea de grupuri care activează în cadrul acestei mişcări dar, prioritar, există două puncte de vedere.

Primul, non-violent, vorbeşte despre nevoia învăţării şi folosirii din plin a tuturor posibilităţilor oferite de sistemele democraţiei în scopul de a proceda, în final, la referendumuri regionale sau la consultări populare care să consfinţească dorinţa populară de a schima regulile existente şi de a pune statul respectiv în faţa unei situaţii ultimative la care, tot din cauza democraţiei, nu poate recurge la formule dure de represiune.

A doua şcoală de gândire, mult mai aproape de tradiţia pură a anarhismului original, spune că, încă de la început, trebuie să existe pregătite mijloacele militare de a prelua puterea sau/şi de a reacţiona în cazul unei intervenţii a statului. Priviţi această imagine postată pe un site foarte cunoscut al naţional-anarhiştilor şi reflectaţi, vă rog, la multitudinea de organizaţii paramilitare existente acum în Europa, unele chiar foarte aproape de noi, gata să sprijine dorinţe de separatism, autonomie şi independenţă.

„Cu o profundă credinţă în adevărata bio-diversitate, naţional-anarhiştii sunt cu toţii fideli separatismului rasial” - Gruparea naţional-anarhist americană Folk and Faith

Ajungem, deci, la chestiunea esenţială, cea care defineşte naţional-anarhismul modern: introducerea criteriului etnic drept formulă ultimă de definire a identităţii unui spaţiu pentru care se cere autonomie, pentru care se propune o formulă oarecare de separatism care să ducă în final spre independenţă sau, în funcţie de caz, înspre alipirea la un alt teritoriu, pur etnic, etno-cultural identic cu cel separatist.

Exact opusul ideii înspre care doreşte să se îndrepte Europa, reînviind unul dintre cele mai teribile coşmaruri ale celui de-Al Doilea Război Mondial şi deschizând, în imediat, porţile spre un infern populat de perspectiv mişcărilor de "curăţire etnică".

Din nefericire pentru noi toţi, nu mai este vorba, demult, doar despre scrieri teoretice care să fi inspirat indivizi izolaţi sau grupări marginale şi irelevante. Vorbim despre o mişcare perfect structurată ideologic care beneficiază de o difuzare largă şi foarte profesinist făcută pe internet, dar şi despre grupări operative, peste tot în lume, foarte bine organizate şi antrenate, un exemplu în acest sens constituindu-l forţele paramiliatre ale "Frăţei albe" din SUA sau cele ale "Gărzii Maghiare"....

Apariţia şi dezvoltarea acestui tip de mişcări inspirate direct sau indirect de ideologia naţional-anarhismului a ajuns să devină o mare problemă în măsura în care, iarăşi foarte aproape de noi, tocmai pe aceste criterii se nasc republici separatiste, se redesenează graniţe prin preluarea de către un stat a unor zone ce şi-au proclamat independenţa tocmai pe criteriul majoritar-etnic.

Suntem la un foarte serios moment de răscruce în care noi, nimeni alţii, va trebui să decidem nivelul de seriozitate cu care tratăm acest tip de probleme. Pentru că, în definitiv, este vorba nu numai despre noi, ci despre formula pe care o alegem pentru definirea prezenţei noastre într-o Europă care să fie una a bunăstării şi succesului comun, a unei identităţi europene reale bazate pe înţelepciunea unor generaţii care au avut ce învăţa din lecţiile mai vachi sau mai noi ale istoriei. Exemplul tragediei din fosta Iugoslavie este cea mai apropiată amintire, Ucraina îşi trăieşte acum tragedia care poate duce la separarea de facto a unei părţi a ţării.

Concluzia? Iată poziţia unui cercetător australian, Spencer Sunshine, în articolul său

National

Anarchism: Rebranding Fascism:

"Primejdia pe care o reprezintă Naţional-Anarhiştii nu stă în puterea lor politică marginală, ci în modul în care construiesc un nou mod absolut inovator prin care grupările fasciste îşi pot modifica aparenţa, reformulându-şi într-un mod nou revendicările clasice. Au abandonat multe dintre practicile mai vechi ale fascismului - inclusiv folosirea referinţelor evidente neonaziste - sau a celor provenite din cultura celor de la skinheads....Referinţele lor culturale de acum înglobează zona muzicii neo-folk şi gotice, ceea ce dă un aer sofisticat, totalmente diferit de subcultura băieţilor de la skinheads. Au abandonat orice referire directă la doctrinele lui Hitler sau Mussolini, adesea supunând că nu sunt deloc  «fascişti»...Asemenea celor din extrema dreaptă europeană, adaptează în propriul folos o critică sofisticată a realităţii, de sorgine stângistă, de acolo de unde îşi extreg simbolurile şi orientarea culturală, oferind adesea separatismul rasial drept soluţie pentru toate problemele..." .

Noi ştim să spunem ce vrem? Oricum, să nu ne dorim ca ceea ce se petrece acum să dea dreptate unuia dintre îndemnurile-slogan celebre ale naţional-anarhismului: "welcome to reality!".

Să nu fie, cum ar vrea unii, o realitate a Europei triburilor autonome şi independente.