NASA face o nouă dezvăluire. Vezi cele mai impresionante fotografii cosmice surprinse de telescopul Hubble
0NASA a programat, pentru miercuri, o teleconferinţă cu jurnaliştii, în cadrul căreia se aşteaptă să fie anunţată o nouă descoperire făcută cu ajutorul telescopului spaţial Hubble.
"Astronomii au folosit telescopul spaţial Hubble la puterile sale maxime şi-au explorat mai mult decât au făcut-o până în prezent", se arată în anunţul NASA.
Teleconferinţa va fi transmisă în direct pe site-ul agenţiei spaţiale.
Telescopul Spaţial Hubble reprezintă rezultatul unui efort comun între NASA şi Agenţia Spaţială Europeană, şi a fost lansat în aprilie 1990. În cele două decenii de când funcţionează, Hubble a revoluţionat perspectiva din care omenirea priveşte cosmosul. Spre exemplu, prin intermediul lui s-a observat că universul se extinde mai repede decât ne-am fi imaginat.
De-a lungul existenţei sale, telescopul a fost reparat de cinci ori, dar specialiştii se aşteaptă ca el să funcţioneze cel puţin până în anul 2014.
Iată o galerie foto cu cele mai impresionante imagini surprinse de telescopul Hubble.
Milky Way
Nebuloasa Crabului
Nebuloasa Fluture
Nebuloasa Ochiul-Pisicii
Nebuloasa Con
Nebuloasa Vulturului
Nebuloasa Helix
Nebuloasa inelară
Nebuloasa Carina
Coloanele nebuloasei Carina
Vârtejuri gigantice în nebuloasa Laguna
Steaua V838 Monocerotis - lumina rezultată dintr-o explozie stelară
Un inel de praf în jurul stelei Fomalhaut
Dublă auroră pe Saturn
Roiul de galaxii Abell 2218
Galaxia Sombrero
Foto: NASA