Namibia consideră insuficientă oferta Germaniei de despăgubire pentru un genocid produs în urmă cu peste un secol

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Namibia de azi a fost colonie germană între anii 1884 şi 1915. FOTO: news.ro
Namibia de azi a fost colonie germană între anii 1884 şi 1915. FOTO: news.ro

Vicepreşedintele Namibiei, Nangolo Mbumba, a declarat vineri că o ofertă a Germaniei de a finanţa proiecte în valoare de peste 1 miliard de euro, într-o perioadă de peste 30 de ani, drept compensaţie pentru rolul său într-un genocid şi în confiscarea de proprietăţi în fosta sa colonie este insuficientă, transmite Reuters.

„Nicio sumă de bani, în orice monedă, nu poate compensa cu adevărat viaţa unei fiinţe umane", a declarat Mbumba jurnaliştilor, în timp ce autorităţile din capitala Windhoek au informat oficial naţiunea despre rezultatul a şase ani de negocieri cu Germania, care s-au încheiat luna trecută.

  „Trebuie să recunoaştem că suma de 1,1 miliarde de euro convenită între cele două guverne nu este suficientă şi nu abordează în mod adecvat cuantumul iniţial al reparaţiilor prezentate iniţial guvernului german”.

Germania şi-a cerut scuze pe 28 mai pentru rolul său în masacrarea triburilor Herero şi Nama din Namibia, în urmă cu mai bine de un secol, şi a descris oficial masacrul drept genocid pentru prima dată, fiind de acord să finanţeze proiecte.

Mii de membri ai Herero şi Nama au fost ucişi de forţele coloniale germane între 1904 şi 1908, după ce triburile s-au răzvrătit împotriva stăpânirii germane a coloniei, numită atunci Africa de Sud-Vest germană.

Supravieţuitorii au fost alungaţi în deşert, unde mulţi au ajuns în lagărele de concentrare pentru a fi folosiţi la muncă forţată, mulţi murind de frig, malnutriţie şi epuizare. Şeful Herero, Vekuii Rukoro, a respins săptămâna trecută acordul convenit de cele două guverne drept „o insultă”, deoarece nu include plata unor despăgubiri.

„Acestea sunt alegeri istorice pe care trebuie să le facem, oricât de dificile. Dacă ar exista alte oportunităţi de a obţine bani de la germani, am fi făcut-o", a spus Mbumba în cadrul şedinţei. „Nu cred că vreun namibian ar crede că banii sunt suficienţi pentru a compensa tot ce s-a întâmplat - să fii omorât, să fii alungat din ţara ta; nicio sumă de bani nu poate face acest lucru", a mai spus el.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite