Mongolia: Arabia Saudită a cărbunelui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Despre cum patria lui Ginghis Han a devenit noul San Francisco în goana după aurul stepei.

Extras din ediţia nr.20 a FP România (ianuarie/februarie), din 17 ianuarie la toate standurile de presă.

„Mongolia e pe cale să explodeze. Nu mai e nicio îndoială în această privință”, spune John P. Finigan, CEO-ul irlandez al uneia dintre cele mai mari bănci din Mongolia. Un veteran al piețelor în dezvoltare, Finigan spune că a mai văzut un asemenea potențial de creștere doar la țările bogate în petrol din Golful Persic. 
Motivul creșterii poate fi rezumat la un singur cuvânt: China. Mongolia are unele dintre cele mai mari cariere de cărbune din lume, neexploatate, vitale pentru fabricile vecinei de la sud. Mongolia este, de asemenea, bogată în cupru, necesar atât pentru liniie de transmisie electrică întinse la maximum în orașele Chinei care se dezvoltă rapid, cât și pentru producția de baterii, mai ales din cele pentru piața de mașini electrice, și ea în plină dezvoltare. China consumă în acest moment aproape 7 milioane de tone de cupru în fiecare an (cam 40% din cererea globală), dar își va tripla nevoia de cupru în următorii 25 de ani, potrivit CRU Strategies, o firmă de consultață pentru minerit și metale, cu sediul la Londra.[...]

[...] Acum, Ulan Bator arată tot mai mult ca un oraș chinezesc înfloritor, cu aceleași capcane: prețuri explozive la imobiliare, sosiri imense de capital, îngrijorări crescute în privința corupției, inegalități tot mai mari ale veniturilor și o invazie de automobile luxoase pe străzi. Anul trecut s-a deschis un butic Louis Vuitton într-o clădire turn modernă din piața Sukhbaatar. Într-un sertar de sticlă stă expusă o șa de călărie încrustată cu pietre prețioase. „E unică, făcută special pentru Mongolia”, explică managerul magazinului. La parter, oferta e ceva mai convențională. O geantă din piele de crocodil în valoare de 20.000 de dolari, ceasuri de 17.000 de dolari. Prețurile sunt uluitoare pentru o țară care se numără încă printre cele mai sărace din lume. Profitul intern brut pe cap de locuitor a fost de  3.100 de dolari în 2008, punând Mongolia pe locul 166 în topul celor mai sărace țări - deasupra doar a Cisiordaniei. Și totuși, asta nu a oprit firmele Ermenegildo Zegna, Hugo Boss și Burberry să-și deschidă magazine. „Sunt mulți bani noi aici”, spune Zoljargal, directorul de marketing al Shangri-La Ulaanbaatar, care se grăbește să termine un nou mall, laolaltă cu primul hotel de lux din Mongolia. [...]


Ron Gluckman este corespondent al revistei Foreign Policy la Beijing.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite