Mohammad bin Salman, prinţul moştenitor saudit, acuzat că a ordonat uciderea unui fost membru al serviciilor secrete refugiat în Canada

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mohammad bin Salman FOTO EPA-EFE
Mohammad bin Salman FOTO EPA-EFE

Acuzaţiile sunt făcute chiar de către cel vizat de trupele sosite în Canada pentru a-l ucide. Fostul membru al serviciilor secrete saudite a despus şi o plângere în acest sens.

Saad Aljabri, fost membru cu rang înalt din serviciile secrete saudite îl acuză pe prinţul monştenitor Mohammad bin Salman că a trimis o echipă de asasini în Canada care avea ca misiune eliminarea lui.

Se întâmpla la câteva zile după ce jurnalistul Jamal Khashoggi ar fi fost omorât în Turcia de membrii aceleiaşi „echipe a morţii”. Fostul oficial saudit s-a adresat joi justiţiei americane cu o plângere în acest sens, informează CNN, citat de Digi 24.

Tentativa s-a petrecut cam la un an de când Saad Aljabri a fugit din Arabia Saudită, timp în care prinţul ar fi încercat să-l ademenească pe diverse căi să se întoarcă acasă.

Aljabri susţine că prinţul moştenitor l-ar fi ameninţat prin mesaje pe WhatsApp că va lua măsuri care îi vor face rău şi nu le-a mai permis copiilor lui să părăsească ţara.

Guvernul de la Riyad, Ambasada saudită la Washington şi fundaţia prinţului moştenitor nu au răspuns solicitărilor de a comenta acestea acuzaţii, precizează CNN.

„Aljabri a fost apropiat de un văr al prinţului Salman, Mohammed bin Nayef - principalul rival la moştenirea tronului saudit, între timp arestat - colaborase în trecut îndeaproape cu serviciile americane, mai ales după atentatele din 11 septembrie 2001. Aljabri era, din acest punct de vedere, foarte valoros pentru prinţul Salman şi de aceea ar fi trimis echipa în Canada - fie să-l aducă înapoi în Arabia Saudită, fie să-l ucidă”, arată Digi 24.

15 „tigri” veniseră după Aljabri, iar asta se întâmpla cam la două săptămâni de la uciderea, la 2 octombrie 2018, a jurnalistului Khashoggi. Au sosit pe aeroportul din Ottawa şi au declarat că scopul vizitei este turistic. Se despărţiseră în grupuri, ca să nu fie bănuiţi că sunt împreună, doar că fuseseră fotografiaţi în timp ce socializau unii cu ceilalţi. Prinşi cu mâţa în sac, au fost de acord să se întoarcă în ţară.

Citeşte şi:

Arestat din gelozie: capcana întinsă de prinţul moştenitor saudit unui văr

Prinţul moştenitor saudit şi-a asumat asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite