Mizele de securitate ale Rusiei şi Chinei se îmbină şi în mătasea noilor coridoare până în Marea Neagră şi dincolo de ea

Va fi oare şi România conectată la acest mare circuit de transport? Ne interesează? Să mă explic: este faza finală de negociere şi este extrem de probabil ca, în câteva luni, la fine de primăvară, la reuniunea din aprilie-mai de la Sofia, să fie semnat acordul privind realizarea Coridorului de transport Golful Persic - Marea Neagră, cu participarea Iranului (iniţiatorul proiectului), Armeniei, Georgiei, Bulgariei, Greciei şi Azerbaijanului.

Acest nou coridor va fi conectat la marea reţea asiatică a Noului Drum al Mătăsii, care să aibă confirmat şi securizat un traseu a cărui importanţă este considerată drept esenţială în ceea ce înseamnă logica de azi a proiectului de conexiune cu Europa, urmând, de această dată, chiar unul dintre principalele drumuri istorice de caravane.

Coridorul este conceput pentru a permite camioanelor şi trenurilor care pleacă din Iran, încărcate eventual la terminalele din Golf, să plece pe o autostradă de mare viteză care să traversze Armenia şi Georgia până la porturile de la Marea Neagră unde să descarce marfa care să plece mai departe cu vase roll-on/off (RoRo) către portul Burgas din Bulgaria cu legătura terestră ce mai probabilă înspre Ungaria sau, maritim, mai departe către Grecia şi Italia.

O dezvoltare competitivă cu interesele Turciei, în acest moment principalul actor în cadrul Organizaţiei de cooperare la Marea Neagră şi împărţind, de facto, întreg spaţiul Mării Negre cu Rusia şi aliaţii săi? Se poate să existe un element cert de concurenţă, dar este limpede că marii jucători nu-şi mai doresc o singură prezenţă dominantă în zonă şi, pe de altă parte, apare la fel de clar că a crescut exponenţial poziţa şi influenţa ţărilor de la Marea Caspică, doritoare să fie cu mult mai prezente la nivelul jocurilor internaţionale şi să nu mai fie considerate doar simple zone de extracţie cu potenţial nteresant doar în asigurarea securităţii energetice a Europei. În acest sens, este foarte posibil ca strategii politici din ţările bazinului Caspic să fi pledat intens ca decidenţii lor politici să decidă investiţiile necesare - şi sunt la dimensiuni ansolut imprsionante - pentru a-şi asigura intrarea pe piaţa transportatorilor, astfel încât să ridice competetivitatea economiilor lor naţionale şi să le asigure diversificarea necesară pentru a deveni interesante pentru următorul nivel de joc, cel care prespune posibilitatea de a folosi din plin oportunităţile conectivităţilor continentale şi inter-contnentale implicate de circuitele Noului Drum al Mătăsii. Iată-le:

Acest nou nivel presupune unirea conexiunilor existente şi gândirea noilor proiecte tocmai pentru a se integra într-o hartă de conectivitate a tuturor tipurilor de transport care să dubleze sau să poată deservi şi reţelele de conducte de transport energetic.

Astfel, logica în care este gândit acest Coridor de transport Golful Persic-Marea Neagră este să se intersecteze şi să poată opera transferuri cu Cordidorul de transport Nord-Sud, acesta din urmă cu o lungume de 7200 km, legătură comercială între India, Iran, afganistan, Azerbaidjan, Rusia, Pakistan, Asia Centrală - Turkmenistan, Uzbekistan şi Kazahstan - şi Europa, transport multimodal cu obiectivul de a lega oraşe precum Mumbai, Moscova, Teheran, Baku, Astrahan, Bandar Anzali.

Care hartă este acum mai importantă? Cea economică, cu avantaje evidente şi oportunităţi pe măsură, sau cea strategică, într-atât de semnificativ ofertantă încât dja generează tensiuni majore deoarece semnalizează direct schimbarea polilor de putere? Legăturile de la Oceanul Indian, spre exemplu, reprezintă o miză vitală pentru desenarea noilor parteneriate care consolidează o prezenţă masivă la "mările clade". Atât Rusia cât şi China investesc masiv în cordioarele respective. China, spre exemplu, a investit 500 milioane $ în construcţiile diverse din portul iranian Chabahar în plus faţă de investiţiile în portul pakistanez de la Gwadar.

Acestea sunt mizele. Dar nu trebuie uitate nici celelalte perspective, adese la fel de importante: competiţiile tradiţionale cu rădăcini istorice adânci în trecutul multor dintre ţări înscrise în proiectele respective,a desea aflate în conflicte locale destul de intense sau gata să intre, precum Kazahstanul, în zodia unor distrugătoare destabilizări interne. Vor fi oare interesele de cooperare mai puternice decât impulsurile războinice? Văzând câtă înţelepciune de supravieţuire a adunat specia umană, răspunsul este foarte greu de dat.

Avem în faţă, larg deschisă, posibilitatea distrugerii reciproce animată cu generozitate de gândirea unilaterală a generalilor obsedaţi de acumularea de armamente din cele mai diverse şi crearea de planuri de luptă. Chiar nu e o soluţie decât pentru întoarcerea omenirii în epoca de piatră. În acest context, tocmai pentru că se inflamează atât de tare discursuri propagandistice, să fie foarte important de urmărit ceea ce se decide acum la Beijing. Să vedem dacă, aşa cum se aşteaptă mulţi comentatori, se va oficializa cu precizările necesare o strategie precisă de cooperare strategică între China şi Rusia, centrată pe securizarea intereselor economice comune. Printre acestea (sau, mai precis, la baza acestora) se află aceste coridoare de transport a căror concretizare finală, chiar dacă poate niciodată mărturisit ca atare, ar avea sensul formării celei mai ample pieţe interne de securitate militară, imagine în oglină a NATO dar pe spaţii cu mult mai largi (dar şi mai greu de apărat), grupând aproape jumătate din populaţia lumii dacă se obţine suprapunerea pe ţările Organizaţiei de coopeare de la Sanghai.

E relativ uşor să spui că asta îţi doreşti, este însă foarte greu de realizat. O ştiu foarte bine ruşii şi chinezii, iar marea întrebare de fundal este ce se va întâmpla dacă se diluează teama comună de politica americană cu port-avioanele sale ca ambasadori. Dacă nu va mai fi criză, cele două super-puteri vor deveni oare concurente mortale? În acest caz, unde se va situa zona de confrunare, înspre şi cuprinzând Europa şi Mediterana ei, sau în est şi sud, disputându-şi supremaţia în Pacific şi Oceanul Indian?

Deocamdată, azi, preşedinţii Putin şi Xi vor vorbi în termenii unei cooperări reciproce expandate la nivel global, iar asta, în condiţiile de acum, în funcţie d formularea angajamentelor reciproce, poate să dea o indicaţie asupra viziunii lor asupra schimbării unei părţi importante a hărţii de putere a lumii. Inclusiv cu acel drum din circuitul de mătase care ajunge din Golful Persic până la Burgas, ceva mai jos de noi, aducând acolo, poate, cine ştie, miresmele grele şi parfumurile Orientului.

Şi nu numai, ca să spunem aşa. Dar, pe fond, de ce ne-ar interesa dacă Cine Trebuie nu ne spune că trebuie să ne intereseze?