Miza geopolitică uriaşă a „cazului catedralei Sfânta Sofia“: îşi doreşte Erdogan titulatura supremă simbolică de Kayser-i Rum a lui Mehmed al II-lea, cuceritorul Bizanţului?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Shutterstock
Foto Shutterstock

Miza este uriaşă deoarece, simbolic, decizia asupra statutului Catedralei Sfânta Sofia (pe 17 iulie va fi anunţată hotărârea de justiţie care va spune dacă rămâne muzeu sau va fi din nou moschee) interesează în cel mai înalt grad lumea creştină în integralitatea sa, la fel cum înflăcărează şi lumea musulmană.

Există însă (şi este firesc să fie aşa) numeroase planuri care se suprapun şi care fac nu numai ca decizia să fie extrem de greu de luat, ci şi să determine implicaţii în domenii sensibile, inclusiv în acela al relaţiilor internaţionale şi de securitate. Şi asta este explicaţia tensionării bruşte şi în acest domeniu a relaţiilor între diverse cancelarii şi Ankara, totul dublat de avertismente foarte serioase asupra posibilităţii ca situaţia să poată derapa.

Pe fond, chiar dacă puţini îndrăznesc să vorbească deschis despre acest lucru, problema care se pune este de a şti dacă, în eventualitatea în care vor avea succes eforturile lui Erdogan care vrea redarea statutului de moschee, ele au sau nu o legătură cu acuzaţia subsecventă adusă de lumea occidentală, adică o mentalitate neo-imperială care justifică o acţiune complexă de recuperare islamică, iar transformarea catedralei ar fi în acest sens un punct culminant. Semnificaţiile ar fi clare, căci, istoric vorbind, l-ar lega de gestul fundamental făcut de Sultanul Mehmed al II-lea Fatih, Cuceritorul Constantinopolului, cel al cărui prim gest de luare în stăpânire a ceea ce fusese capitala creştină a fost tocmai decizia de a face din catedrală o moschee. Şi nu uitaţi un aspect esenţial: Mehmed al II-lea s-a proclamat „Kayser-i Rum“, adică „Cezar al romanilor“, titlu credibil atunci în condiţiile colapsului celor două imperii romane, cel de răsărit şi de apus, şi al ridicării turcilor ca forţă mondială. O titulatură care venea să confirme intuiţia politică a geniului său militar: a transmis că deschidea noua cetate cucerită nu numai pentru musulmani, ci şi pentru creştini (a restabilit rapid Patriarhatul creştin), a permis stabilirea unui Mare Rabin, dar şi a unui Patriarhat armean. În acest spirit, şi-a mai luat un titlu, Iskender-i Sani, adică „cel de-al doilea Alexandru“.

Aceasta este o dimensiune care a păstrat întreaga încărcătură simbolică în lumea musulmană, iar amintirea gloriei imperiale apuse ar putea să fie oricând un factor unificator rapid şi convingător pentru a da un sens spiritual şi identitar unei acţiuni de reconstrucţie. Iar dacă vorbim despre titlurile imperiale de care-şi aminteşte istoria, iată, citând din Istoria Otomană a lui Korkut Özgen, totalitatea celor purtate de sultanii din perioada de maximă expansiune otomană şi care, de ce nu, glumă sau nu, pot îmbolnăvi de ciudă pe oricare dintre preacinstiţii conducători de azi :

Sultan..., Han, Suveran al Sublimei Case a lui Osman, Sultan es Selatin (Sultan al Sultanilor), Khakhan (Han al hanilor), Comandant al credincioşilor şi Urmaş al Profetului Stăpânului Lumii, Custode al Cetăţilor sfinte de la Mecca, Medina şi Kouds (Ierusalim), Kayser-i Rum, Padişah al celor trei cetăţi ale Istanbulului , Edine (Adrianopole) şi Bursa, al cetăţilor Damascului şi Cairo, al Kairuanului, Alpeului, al arabilor şi perşilor din Irak, din Basra, Raqqa, Kareaman, Mosul,Cilicia, Prtia, Diyar-i Bekr, al întregului Azerbadjian, Van, Tartaria, Circasia, Rumelia, Anatolia, Tunisia, Tripoli, Cham (Siria), Ciprului, Rodosului, Cretei, provinciei Morea din Peloponez, celor două regiuni ale Kabardei, a Gorgestanului (Georgia), stăpân al Bahr-i Sefid (Marea Mediterană) şi Bahr-i Siyah (Marea Neagră), al Abisiniei, Bagdadului, Kurdistanului, Greciei, Turkestanului, întregii ţări a tătarilor, al Kefei (Theodosia) şi regiunilor sale învecinate, a întregului Arnaut, al Bosniei, al cetăţii şi fortului Belgradului, al provinciei Serbistan (Serbia) cu toate castelele sale, al întregii Eflak (Valahia) şi al Bogdaniei (Moldova).

Aceeaşi fascinaţie şi, în mod egal, aceeaşi tentaţie irezistibilă de a deveni stăpâni peste Constantinopol au avut-o mulţi dintre cnejii şi ţarii ruşi, invocând pe de o parte un drept de filiaţie istorică a puterii (Sofia Palaiologhioa, nepoata nefericitului Constantin al X-lea Paleologul, ultimul împărat al Imperiului Roman de Răsărit, fusese soţia lui Ivan al III-lea, ceea ce l-a făcut să pretindă că astfel era şi moştenitorul legal al tronului Bizanţului). Pe de altă parte, a circulat foarte mult timp (şi a fost reluată cu mare spectacol de tot curentul pan-slaviştilor), teza susţinută în scrisoarea adresată Marelui Cneaz Vasilii al III-lea în 1510 de călugărul Filoftei din Pskov care-şi expunea revelaţia primită: „Două Rome au căzut. A treia rezistă. Şi nu va mai exista a patra. Niciuna nu va lua locul ţarului nostru creştin!“. Ca atare, doctina „celei de-a treia Rome“ a fost adusă la Moscova de către călugărul bulgar Ciprian care avea să fie ales în 1381 Motropolit al Moscovei.

„Mama Rusia, a treia Romă“, imagine care a persistat îndestul de mult şi a păstrat îndestul de multă forţă încât să anime generaţii succesive de intelectuali şi, mai ales, a creat o tradiţie respectabilă în atât de influenta biserică rusă, acum parcă la fel de influentă ca în vremurile de demult. Poate aşa se explică poziţionarea foarte clară a unor oficiali ai săi, dar şi a unor politicieni din zona de vârf a puterii care transmit continuu avertismente către Ankara împotriva intenţiei de transformare a Hagiei Sophia în moschee. Mesaje cu atât mai insistente cu cât s-a anunţat deja că verdictul tribunalului va fi dat în scris pe 17 iulie. Ceea ce i-a alertat şi pe americani, un mesaj de avertizare fiind transmis şi de Mike Pompeo.

hagia sofia catedrala sophia istanbul turcia foto shutterstock

Foto Shutterstock

Reacţia lui Erdogan a venit imediat, în stilul deja obişnuit : „Acuzaţiile împotriva ţării noastre pe tema Hagia Sofia înseamnă un atac direct împotriva drepturilor noastre suverane... Vom continua să protejăm drepturile musulmanilor, a credinţei dominante în ţara noastră şi, desigur, pe cele ale celorlalte religii“.

bartolomeu i-ul patriarhul ecumenic al constantinopolului foto epa efe

Foto EPA EFE

Pentru prima oară, Bartolomeu I-ul, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului (foto), iese la atac în numele creştinătăţii ortodoxe: pe 30 iunie, în biserica închinată Sfinţilor Apostoli, situată în districtul Ferikoy din Istanbul, a spus că posibila conversie a Catedralei Sfânta Sofia în moschee „va împinge la luptă milioane de creştini din întreaga lume împotriva Islamului... Va provoca o ruptură între aceste două lumi. Este absurd şi dăunător ca Hagia Sofia, dintr-un loc care acum permite tuturor poopoarelor lumii să vină şi să-i admire măreţia, să poată să devină din nou motiv de diferenţiere şi confruntare. Ayasophia aparţine nu numnai celor care sunt proprietarii monumentului, ci întregii omeniri“.

Apar acum din ce în ce mai multe voci care, din întreaga lume creştină, susţin această poziţie. De ce nu reacţionează fiecare dintre bisericile creştinătăţii, mai ales cele ortodoxe? Doar ele şi liderii lor ştiu. Dar pentru a nu vorbi doar despre ele, să amintim şi de declaraţia în doi peri perfect europeni a lui Margaritis Schoinas, vicepreşedinte al Comisiei Europene care a spus că poziţia instituţie sale va fi dată post factum, adică după decizia justiţiei turce. Tuturor le e frică să zică ceva, să facă ceva, să gândească ceva ca nu cumva să deranjeze ceva din umbra Padişahului.

Şi noi ce zicem?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite