Mitul disciplinei economice germane
0
Der Spiegel, Hamburg: Germania se vinde în criză ca fiind un refugiu al stabilităţii – iar pieţele financiare chiar cred asta. Dar în realitate nu o duce cu mult mai bine decât celelalte ţări. Acest rol de şef milităros care dă directive este arogant şi periculos.
Articol preluat din Presseurop.eu/ro, revistă a presei europene, în zece limbi.
Investitorii financiari şi politicienii germani n-au de fapt multe lucruri în comun: în mod normal primii nu înţeleg de ce ceilalţi au nevoie de aşa de mult timp pentru a aplica hotărârile unor summituri de criză. Invers, politicienii îi folosesc pe investitori ca ţapi ispăşitori favoriţi, atunci când vine vorba despre cine a declanşat criza.
Există însă un punct asupra căruia ambele părţi sunt foarte de acord: percepţia lor legată de politica financiară germană. Ea trece drept solidă şi drept un model pentru toate ţările sud-europene împovărate de datorii. Chiar dacă lucrurile stau altfel, de această certitudine nu se atinge nimeni.
Astfel că şeful fracţiunii CDU din Bundestag, Volker Kauder, a putut să se laude recent la ultimul congres al CDU că “în Europa se vorbeşte germană acum”. Cu această bravură şovină el a rezumat destul de bine politica cancelarului său. De la izbucnirea crizei euro, la începutul lui 2010, mantra Angelei Merkel este: dacă toţi ar economisi atât de mult ca germanii, n-ar mai exista probleme.
Germania nu este modelul econom care se pretinde a fi
Ceva nu-i poate fi însă luat lui Merkel: ea a fost în mod evident foarte convingătoare. În orice caz, investitorii de pe pieţele financiare par s-o creadă pe cancelară. În timp ce ei cer tuturor celorlalte ţări din zona euro dobânzi tot mai mari la cumpărarea de obligaţiuni de stat, ministrului de finanţe german îi lasă banii lor aproape la tarif zero.
De ce se întâmplă aşa nu poate fi explicat prin argumente raţionale. Cine se uită un pic mai atent, observă bineînţeles că ţări precum Spania sau Italia nu stau atât de rău precum semnalează dobânzile ridicate. Şi mai observă şi că Germania nu este modelul de băiat econom care se pretinde a fi.]
Comisia Europeană a calculat în cea mai recentă prognoză 2011 pentru Germania o rată a datoriei publice de 81,7% din PIB. Este mult mai mult decât procentul de 60%, pe care Pactul European pentru stabilitate îl prevede ca limită superioară a datoriei – deci acel pact cu care guvernul german le dă în cap regulat statelor sud-europene şi pe care vrea să-l mai înăsprească. Cine vrea să le traseze altora reguli dure, ar face bine să ţină el însuşi seama de ele.
Tutela germană, un motiv de îngrijorare pentru noi toţi
Aşa că premierul luxemburgez Jean-Claude Juncker are dreptate atunci când se indignează în legătură cu tutela germană. Spania afectată de criză, de exemplu, este, cu o cotă a datoriei de 69,6%, mult mai aproape de a îndeplini cerinţele Pactului de Stabilitate decât Germania. Şi olandezii (64,2%) sau finlandezii (49,%) au mai multe drepturi decât germanii să se prezinte ca maeştrii ai economisirii şi să dea sfaturi.
Singurul lucru care pledează pentru a avea încredere în finanţele de stat ale Germaniei este rata relativ redusă a deficitului, deci raportul dintre noua îndatorare şi produsul economic brut. Faptul că productivitatea economică este mult mai mică în statele sud-europene afectate de criză are multe cauze – niciuna dintre ele n-are însă ceva de-a face cu imaginea economisitorului de fier, cu care îi place să se prezinte guvernului german.
Din contră, Germania nu economiseşte. Cheltuielile bugetare chiar au crescut în ultimul timp şi se vor cifra în următorii ani, potrivit planificării financiare, relativ constante, la circa 300 de miliarde de euro. Pachetul de austeritate, care a fost adoptat toamna trecută cu mare tam-tam, a schimbat la fel de puţin în această privinţă, ca şi mult clamatul plafon al datoriei germane prevăzut în Constituţie, cu care nemţilor le place să se laude în Europa.[...]
Se încarcă comentariile...
